Apelul este însoțit de o descriere fizică a agresorului: 29 de ani, 1,80 metri, constituţie normală, păr scurt, posibil cu barbă, ten măsliniu, cu un semn pe frunte.

Oamenii legii au lansat un apel către martorii incidentului să i-a legătura cu autorităţile pentru a-l putea prinde pe atacator, care se numeşte Cherif Cheka și are 29 de ani. „Persoană periculoasă, nu interveniţi”, avertizează Poliția.

Portretul suspectului atacului de la Strasbourg / Foto: Twitter

Foto: Twitter

„Președintele Emmanuel Macron a decis ‘creșterea mobilizării militare’, ca parte a operațiunii Sentinelle, a doua zi după atacul de la Strasbourg. Avem 500 de soldați care, în prezent, s-au alăturat dispozitivului Sentinelle şi încă 1300, care în zilele următoare se vor alătura celor deja mobilizate pentru a asigura securizarea zonei și garantarea siguranței francezilor”, a precizat premierul francez Edward Philippe.

Procurorii francezi suspectează că atacul, care a fost comis la ora locală 19.50 (20.50 – ora României), a fost unul de natură teroristă, deși Cherif Cheka nu era cunoscut de autorități pentru infracțiuni care ar avea legătură cu terorismul. Mai mult, potrivit martorilor, atacatorul ar fi strigat „Allah Akbar”.

Autorul atacului a fost împușcat de membrii unei trupe antiterorism, însă a reușit să fugă cu un taxi. Șoferul de taxi a confirmat ulterior că atacatorul era rănit.

Individul a fost implicat în alte două schimburi de focuri cu forțele de securitate, relatează cotidianul Le Figaro, citat de Mediafax.

După atacul armat din Strasbourg, nu sunt confirmate victime de cetăţenie română, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

FOTO – EPA


Citește și… EXCLUSIV/ Eurodeputaţii români au povestit pentru Libertatea cum au trăit atentatul din Strasbourg: „Mii de oameni blocaţi în sediul PE, până la 3 dimineaţa, hoteluri asaltate de turişti speriaţi”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.