MENIU CAUTĂ
30 Iul. 2018 09:37

Prima reacție a lui Tudorel Toader după anunțul reluării procedurii de selecție a procurorului-șef DNA

Distribuie

Tudorel Toader a declarat, luni, că pentru desemnarea unui procuror - şef DNA este necesar un program managerial "din care să rezulte starea actuală de fapt a DNA, din care să rezulte măsurile de îmbunătăţire a activităţii şi un grafic privind realizarea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii". Aceasta este prima reacţie a lui Tudorel Toader după anunţul reluării procedurii de selecţie a procurorului-şef DNA.

Ministrul Justiţiei a spus că un program managerial trebuie să cuprindă obligatoriu radiografia activităţii DNA, măsurile şi graficul de realizare a respectivelor măsuri. „Nu poţi face o chestiune descriptivă – ce e DNA şi cât de bine a funcţionat până în prezent”, a indicat Tudorel Toader. Ministrul a precizat că acest lucru le-a lipsit celor 4 candidaţi respinşi.

În plus, Toader  i-a sfătuit pe procurorii care îndeplinesc condiţiile să se înscrie în număr cât mai mare la concurs.

Vineri, Ministerul Justiției a anunțat că niciun candidat pentru șefia DNA nu îndeplinește criteriile pentru acest post, motiv pentru care toate cele patru candidaturi depuse au fost respinse.

„În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale”, se arată în comunicarea oficială a ministerului.

Cei patru procurori care s-au înscris au fost: Florentina Mirică, Marius Iacob, Cristian Lazăr și Elena Grecu. Joi, aceștia au susținut interviul cu ministrul Justiției.

FOTO: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN


CITEȘTE ȘI: 

Lecția elenă. Catastrofa din Grecia s-ar putea repeta și în România. 15.000 de incendii de vegetație în țara noastră

Loading...
Comentarii