MENIU CAUTĂ
03 Sep. 2018 15:00 , de Andreea Archip

VIDEO EXCLUSIV/ Say something! Laurențiu Cazan și-a amintit de prietenia cu Christina Aguilera la Cerbul de Aur. ”Vorbeam cu mama ei foarte des!”

Distribuie

Laurențiu Cazan și Christina Aguilera au o prietenie veche, înfiripată la Cerbul de Aur. Nu mai țin în prezent legătura, dar artistul a povestit despre relația cu toată familia celebrei artiste. Laurențiu Cazan și-a amintit și de “Cerburile” de altădată și de atmosfera de atunci.

Say something' a răsunat din nou în Piața Sfatului din Brașov, iar melomanii au putut să fredoneze cunoscuta melodie alături de Laurențiu Cazan. Plin de energie, artistul și-a amintit că tot la Cerbul de Aur a cunoscut-o și pe Christina Aguilera cu care a ținut legătura o vreme, până când cariera americancei a explodat. Atunci artistul a făcut un pas în spate și s-a mulțumit să o admire și să o urmărească de la distanță.

Eu vorbeam cu mama Christinei foarte des, Maria și cu sora ei, Rachel, i-am trimis și CD-uri și n-am mai apucat să vorbesc cu ea pentru că în momentul în care s-a lansat intrase într-o protecție, nu ar fi imposibil, dar… Am început să mă împrietenesc cu mama ei, ea fiind pianistă, i-am trimis CD-uri de ale mele. Și eu am primul CD al Christinei din Olanda, când s-a lansat. Eu i-am spus de multe ori: Christina, you gonna be one of the very best artists in America. Am venit în Timișoara și am văzut-o pe ea la Larry King. Ajuns în Olanda și tocmai ajunseseră CD-urile în magazin', își amintește artistul.

Artistul a făcut atmosferă la ediția din acest an a Cerbului și spune că atmosfera este cea pe care o știe dintotdeauna la acest festival, la care, de-a lungul timpului, au participat cântăreți celebri. Artistul este cetățean olandez și își împarte viața între Buzăul natal și Olanda. Cele mai frumoase fete dintre olandeze sunt româncele. Am venit aici cu o prietenă de-a mea, cu care am locuit mulți ani, în 1993, era o fată frumoasă, blondă, și ea spunea de ce sunt eu cu ea când sunt fete frumoase. A văzut atâtea fete frumoase la Cerbul de Aur. Și poate acesta o fi fost și motivul pentru care ne-am despărțit, nu știu. Nu, am rămas prieteni', își mai amintește artistul.

Cât despre România, Laurențiu Cazan crede că discursul public este prea centrat pe diferențele dintre noi, pe dezbinare. Având experiența străinătății și trăind și știind ce înseamnă să-ți fie dor, artistul a vorbit despre frumusețea țării noastre. România este mult peste Olanda, dar știm, nu vă dau eu lecții, știți toți asta, mult peste Olanda ca potential turistic, energetic, cultural, muzical… Pentru că și noi suntem spălați la creier că în Occident e numai lapte și miere, iar ei la rândul lor sunt spălați la creier că și noi coborâm din copac ca niște maimuțe și nu știm să scriem, deși la Cucuteni sunt scrieri mai vechi decât ale sumerienilor. Dar Olanda, comparativ cu România, este foarte puternic dezvoltată, infrastructură…', a mai spus artistul.

Laurențiu Cazan a obținut locul al doilea la finala pentru Eurovision cu piesa Say something'. Cu aceeași piesă obține și locul al doilea la festivalul Cerbul de Aur, în 1995.

FOTO: Dumitru Angelescu

VIDEO: Cosmin Nistor

Loading...
Comentarii