MENIU CAUTĂ
29 Feb. 2016 23:30 , de foto - Dumitru Angelescu, Monica Stan

EXCLUSIV | Doi bucureșteni și-au schimbat viața pentru gemenii lor, diagnosticați cu autism

Distribuie

Dacă unele mame îşi abondonează copiii sănătoşi, fără nici o urmă de regret, pe unde apucă, altele luptă până la epuizare pentru ca micuţii lor bolnavi să aibă o şansă în această lume.

Viaţa ne ia de multe ori pe nepregătite, lovindu-ne fără milă când nici nu ne aşteptăm. Adevărul este că nu suntem niciodată pregătiţi pentru loviturile grele, ba mai mult, atunci când ni se întâmplă, nu mai putem decât să ne întrebăm 'de ce tocmai nouă?'. Mihaela Stan, o bucureşteancă de 43 de ani, nu şi-a pus însă această întrebare atunci când şi-a dat seama că ființele cele mai dragi ei, băieţii gemeni cărora le-a dat viaţă, se confruntă cu o gravă afecţiune. Ea a luptat cât au ţinut-o puterile pentru a afla ce are de făcut şi cum îşi poate ajuta copiii.

Povestea de familie a Mihaelei merită ascultată la nesfârşit deoarece este o lecţie de viaţă. Şi asta pentru că atât ea, cât şi soţul ei care a susţinut-o necondiţionat, au avut curajul să lupte şi să renunţe la orice pentru cele două minuni din viaţa lor. Avea 30 de ani când a devenit mama a băieţeilor gemeni. Era extrem de fericită şi toate îi mergeau din plin. Însă, după ce Andrei şi Ovidiu au împlinit şase luni, femeia a început să observe diferite lucruri care nu-i plăceau.

Unul dintre ei se uita, destul de des, în gol, iar după ce a învăţat să stea în funduleţ, a început să se legene înainte şi înapoi. Şi pentru că nu i se părea normal ce se întâmplă cu copiii, i-a dus la control. Nu la unu, două, ci la mai multe. Medicii i-au spus să stea liniştită că nu sunt semne de îngrijorare. A ascultat sfatul acestora şi o perioadă i-a lăsat în pace pe micuţi, supraveghindu-i îndeaproape. Însă atunci când au ajuns la vârsta de un an şi 10 luni, femeia a realizat că băieţeii ei au probleme şi nu sunt ca ceilalţi copii. De atunci a început haosul în viaţa lor.

A fost sfătuită să-i interneze şi să facă alţii

Şi asta pentru că doctorii nu ştiau ce diagnostic să le pună gemenilor şi îi trimiteau dintr-o parte într-alta.

'Mi s-a spus ba că suferă de o boală gravă, ba că nu au nici o şansă, ba că sunt bine şi am eu o problemă. N-am să uit cât voi trăi că un medic m-a sfătuit să-i internez undeva şi să fac alţii', povesteşte Mihaela cu ochii înlăcrimaţi.

'A existat o doamnă doctor de la spitalul Panduri, căreia îi sunt recunoscătoare şi în ziua de astăzi, care m-a îndrumat către Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, spunându-mi că acolo erau trimişi copii – cu probleme asemănătoare – pe vremea lui Ceauşescu. Tot ea a fost cea care ne-a spus pentru prima oară că gemenii suferă de autism', continuă femeia.

Din cauză că medicii nu ştiau pe vremea aceea prea multe despre acesată afecţiune şi nici nu existau specialişti care să-i poată îndruma, singura prescripţie pe care o primeau consta în medicamente – care, de altfel, nu i-ar fi ajutat cu nimic, ci doar i-ar fi transformat în nişte 'legume'. Din gură în gură, au aflat despre un alt părinte al cărui copil suferea de autism. L-au căutat imediat şi au învăţat de la el de unde să pornescă şi ce au de făcut. Singurul tratament care chiar dădea randament, consta într-o terapie pentru autism, numită terapia ABA (Analiză comportamentală aplicată).

Locul de joacă favorit – parcarea unui supermarket

Şi pentru că în România nu găseau cărţi referitoare la această terapie, au început să sape adânc pe internet şi după ce au găsit înscrisurile de care aveau mare nevoie, s-au apucat să le traducă pentru a le putea pune în practică. Era singura lor speranţă. Problema care le dădea cele mai mari bătăi de cap soţilor Stan era că micuţii, fiind hiperactivi, nu dormeau nici ziua, nici noaptea, iar cei doi adulţi trebuiau să reziste cu stoicism şi să-i supravegheze în permanenţă. O bună perioadă de timp, au ieşit, la joacă, seară de seară, în parcarea unui supermarket.

'Mergem când se închidea magazinul pentru că rămânea parcarea goală. Îi puneam pe copii în cărucioare, ne poziţionam strategic şi îi azvârleam de la unul la altul… ore în şir. Nu se plictiseau niciodată şi le plăcea enorm, iar noi speram că în felul acesta vor obosi şi se vor culca. Ne doream acest lucru pentru a putea dormi şi noi măcar un pic', adaugă Mihaela.

Mai grav a fost atunci când vecinii au început să-i reclame pe motiv că nu se pot odihni din cauza gălăgiei.

'Este adevărat că fiind hiperactivi – acesta este unul dintre simptomele afecţiunii – băieţii aveau chef de joacă chiar şi la ora două – trei noaptea. Şi atunci răsturnam coşul cu jucării şi treceam la treabă. Mai mult decât atât, începusem să-mi fac procese de conştiinţă că nu-i mai scot în parc, la aer. Şi asta pentru că eu nu mă mai puteam descurca cu ei. Nu-i puteam îmbrăca singură, iar de pumnii şi picioarele pe care le încasam nu vă mai spun… Îmi era imposibil să le fac faţă amândurora. Până la urmă am fost nevoiţi să ne mutăm… la curte', îşi aminteşte mămica celor doi năzdrăvani.

Au cumpărat o casă la aproximativ 50 de kilometri de Bucureşti. Se mulţumeau cu faptul că micuţii vor putea sta în curte atât cât le vor pofti inimioarele. Cei doi părinţi au avut nevoie de aproximativ o săptămână pentru amenajarea noii case. În această perioadă, pe gemeni i-au lăsat la bunica maternă, care a fost ajutată, la rândul ei, de o rudă.

'Îmi amintesc că în săptămâna în care am stat fără ei ni se părea că e ceva în neregulă. Era mult prea multă linişte, iar noi de mult timp nu mai ştiam cum este să ai parte de aşa ceva şi să poţi să dormi măcar un pic. Ceea ce n-am să uit niciodată este că atunci când am încercat să-mi strâng soţul în braţe ne-am dat seama că nu ne putem atinge feţele din cauză că ne durea fiecare părticică în parte de la loviturile încasate de la Andrei şi Ovidiu', mărturiseşte Mihaela.

Ajutaţi zilnic de opt terapeuţi

După ce s-au instalat în casa cea nouă, au început terapia. Au angajat nu mai puţin de 10 terapeuţi, studenţi la Psihologie, şi împreună cu aceştia au început să pună în practică tot ceea ce citeau în fiecare zi. Din cei 10 terapeuţi au rămas doar 8. Patru pentru Andrei şi patru pentru Ovidiu. Munceau câte opt ore pe zi cu copiii, arâtându-le de zeci de ori câte un obiect şi tot de atâtea ori explicându-le cum se numeşte şi la ce este folosit. Pentru a-i învăţa să mănânce trebuia ca unul dintre terapeuţi să-i ia mâna copilului, să i-o ducă la gură, iar altul să stea în faţa lui şi să-i arate cum se mestecă. Copiii au învăţat absolut totul după metoda 'fă ca mine'.

Când au plecat la mare, în vacanţă, au fost nevoiţi să ia cu ei toată trupa de terapeuţi plus toate cele necesare terapiei. Erau o echipă şi lucrau ca atare. Când unul era epuizat, era schimbat imediat de altul şi tot aşa de dimineaţa până seara. Au trecut de atunci 11 ani. Au muncit din greu, arătându-le gemenilor fiecare gest şi lucru pe care trebuie să-l facă. Cheltuielile au fost colosale, dar a meritat fiecare bănuţ, iar Mihaela îi mulţumeşte soţului ei pentru eforturile pe care le-a depus pentru a le asigura toate cele necesare. Când gemenii au împlinit 7 ani şi au început şcoala, familia s-a mutat înapoi în Bucureşti.

Conflicte cu profesorul de desen

Gemenii sunt acum în clasa a VI-a. Dacă în şcoala primară părinţii au considerat că este bine să înveţe amândoi în aceeaşi clasă, dintr-a V-a au fost oarecum nevoiţi să-i despartă pentru a-i lua lui Andrei – care se descurcă mai bine decât Ovidiu – povara grijii frăţiorului său. Băieţii ştiu că nu sunt precum ceilalţi copii. Mama lor le-a explicat că suferă de această afecţiune, iar ei au înţeles că vor fi nevoiţi să depună mai mult efort pentru anumite lucruri.

Au avut chiar şi divergenţe cu anumiţi profesori care nu au putut să le înţeleagă situaţia şi să-i accepte aşa cum sunt. Andrei este şi acum speriat de profesorul său de desen care l-a luat la ochi în momentul în care copilul 'a îndrăznit' să-i ia apărarea unui coleg. De atunci, conflictul nu s-a mai stins, iar profesorul – care nu vrea nici în ruptul capului să înţeleagă situaţia lui Andrei – îşi 'execută' elevul ori de câte ori are ocazia.

Între timp, după experienţa prin care a trecut şi din care a învăţat foarte multe lucruri despre tot ceea ce înseamnă autismul, Mihaela, împreună cu o terapeută care s-a specializat în Anglia tot pe acest profil, a înfiinţat o asociaţie şi au deschis un centru în care copiii cu anumite dizabilităţi sunt ajutaţi şi învăţaţi să vorbească, să scrie, să se comporte…

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 12 decembrie 2018
Loading...
Comentarii