28 Iul. 2018 21:00

Începe postul! Învață să faci mâncăruri vegetariene exotice, inspirate din bucătăria internațională

Distribuie

Rețete de post de inspirație internațională, asta îți propunem să încerci de marți încolo, când se intră în postul Adormirii Maicii Domnului, care ține până pe 15 august. Așadar, două săptămâni în care, dacă urmezi rânduielile bisericești, nu vei consuma carne, ouă, lactate și brânzeturi. Cum piața e plină de legume și de fructe, iar mirodeniile nu mai sunt o raritate, existând peste tot magazine specializate, poți pregăti mâncăruri delicioase fără produse animale. Inspiră-te din bucătăriile lumii - India, Mexicul, țările arabe au niște specialități vegetariene pline de savoare.

Rețete de post de inspirație internațională: Chana Masala

Ingrediente (pentru două porții): o ceapă, o roșie mare, bine coaptă, o bucățică de ghimbir de 2-3 cm, 4 căței de usturoi, un ardei iute curățat de semințe, 3 linguri de ulei de măsline, două frunze de dafin, câte o linguriță de pudră de chilli, de pudră de coriandru și de garam masala, o jumătate de linguriță de turmeric pisat, sare după gust, apă, o conservă de năut (cam 400 g), o linguriță de coriandru proaspăt, mărunțit.

Preparare: se pun în robotul de bucătărie ceapa tocată, roșia tăiată în bucăți, ghimbirul curățat și mărunțit, usturoiul pisat și ardeiul iute și se mixează până se transformă într-o pastă. Se încinge uleiul într-un wok, pe foc mediu, se adaugă frunzele de dafin și se prăjesc cam 30 de secunde, cât să-și elibereze aroma. Se toarnă în wok pasta cu ceapă și roșii. Când devine auriu-maronie și uleiul începe să se separe de compoziție (cam 3 minute), se pun mirodeniile. Se amestecă bine și se mai lasă 2-3 minute. Se adaugă apă până când compoziția ajunge la consistența unui sos gros. Se aduce la punctul de fierbere și se adaugă năutul. Se reduce un pic focul și se lasă încă 5-7 minute, până când se pătrunde năutul. Se transferă în farfurii, se presară coriandru și se servește cu lipie proaspătă.

Rețete de post de inspirație internațională: Orez mexican cu fasole și dovleac

Ingrediente: o cană de orez cu bobul lung, două căni de supă de legume, două roșii, o ceapă, o conservă (400 g) de fasole neagră boabe, o jumătate de linguriță de pudră de usturoi, un sfert de linguriță de chimion, sare și piper după gust.

Preparare: se pun într-un wok orezul, supa, roșiile tocate grosier, ceapa mărunțită, fasolea scursă, pudra de usturoi și de chimion, sare și piper. Se dă amestecul într-un clocot, apoi se reduce focul și se lasă să fiarbă cam 15-20 de minute sau până ce se înmoaie orezul. Se ia de pe aragaz, se amestecă ușor cu o furculiță șise servește imediat.

Rețete de post de inspirație internațională: Aloo Gobi

Ingrediente (pentru două porții): 2 cartofi medii, o conopidă medie, o ceapă medie, două roșii, un vârf de linguriță de pastă de ghimbir cu usturoi, câte o jumătate de linguriță de semințe de chimion, de pudră de turmeric și de pudră de mango uscat (se mai numește amchur), câte un sfert de linguriță de pudră de chilli și de garam masala, o linguriță de pudră de coriandru, 3-4 lingurițe de ulei, două linguri de coriandru mărunțit, sare după gust.

Preparare: se spală conopida și se rupe în bucățele, se taie cartofii felii, se toacă ceapa și roșiile. Se încing două lingurițe de ulei într-o tigaie, pe foc mediu, se adaugă buchețelele de conopidă, iar după 3 minute, se pun cartofii și se lasă la prăjit cam 7-8 minute. Se scot pe hârtie absorbantă. Se toarnă restul de ulei în tigaie, iar când s-a încins, se pun semințele de chimion și se lasă până încep să pocnească; atunci, se adaugă ceapa și se călește până devine translucidă (cam două minute). Se pun apoi: pasta de ghimbir cu usturoi, după două minute, roșiile, iar după alte două minute, pudra de turmeric, de chilli, de coriandru și amchur. Se acoperă cu capac și se lasă 3 minute așa, apoi se pun înapoi în tigaie conopida și cartofii, plus jumătate din cantitatea de frunze de coriandru mărunțite și garam masala. Se amestecă bine și se lasă pe foc cam 5-6 minute. Se potrivește de sare și se mai lasă 6-7 minute. Se servește cu restul de coriandru și cu lipie proaspătă.

Rețete de post de inspirație internațională: Falafel cu sos tahini

Ingrediente: două căni de năut (din conservă, ca să fie gata hidratat), ulei pentru prăjit, o ceapă medie, o linguriță și jumătate de pudră de chimion, 4 căței de usturoi, un sfert de cană de pătrunjel tocat, o linguriță de pudră de coriandru, un sfert de linguriță de piper, un sfert de linguriță de pudră de chilli, sare după gust, două linguri de făină integrală; pentru sos: 4 linguri de pastă de susan, una sau două linguri de apă, un cățel de usturoi, o lingură, două de zeamă de lămâie, sare după gust, pătrunjel tocat.

Preparare: năutul scurs se pasează cu blenderul sau în robotul de bucătărie, laolaltă cu chimionul, coriandrul, piperul, pudra de chilli, sare, ceapa tocată, usturoiul pisat, pătrunjelul și făina, până se formează o pastă. Se formează chifteluțe și se prăjesc în baie de ulei încins până capătă o culoare aurie, apoi se scot pe hârtie absorbantă. Se servesc cu sos de susan și pita.

Pentru sos, se amestecă ingredientele bine, se mai drege gustul, după preferință, de sare, lâmâie și usturoi, iar la sfârșit se pune pătrunjelul și se amestecă ușor.

Rețete de post de inspirație internațională: Quiche cu spanac

Ingrediente (4 porții): pentru crustă – 225 g făină integrală, un vârf de linguriță de sare, 115 g margarină rece, două linguri de apă rece; pentru umplutură – 450 g spanac spălat și tăiat, două linguri de ulei, o ceapă mare, 115 g ciuperci, 340 g tofu bine scurs, o jumătate de lingură de mărar uscat, o legătură de pătrunjel proaspăt, sare și piper după gust, două linguri de semințe de floarea-soarelui.

Preparare: se face întâi crusta, amestecând făina cu sarea și încorporând apoi margarina, cu vârful degetelor, până se obține un aluat cu aspect de firimituri. Se adaugă apa, se frământă aluatul până se leagă, apoi se învelește în folie alimentară și se bagă la frigider pentru o jumătate de oră. Între timp, se călește spanacul în foarte puțină apă sau, mai bine, se gătește la abur până se înmoaie. Se călește ceapa tocată în ulei încins, iar după ce se înmoaie, se adaugă în tigaie cipercile tăiate și se mai lasă câteva minute. Se pasează tofu, se adaugă mărarul și pătrunjelul, sare și piper, apoi compoziția din tigaie. Se amestecă bine. Se întinde aluatul pe o suprafață tapetată cu făină, apoi se transferă într-o tavă de tartă tapetată cu hârtie de copt. Se toarnă umplutura, se nivelează și se presară semințele de floarea-soarelui, apoi se bagă în cuptorul preîncălzit, la 190 de grade Celsius. Se coace o jumătate de oră sau până se rumenește.


 

Loading...
Comentarii