Teroristul cu ac: «Așa intru eu în vorbă cu femeile»

POSTAT: 13 Ianuarie 2012, Ora 00:00

Isteria produsă în Capitală de un individid care ataca femeile în autobuze, tramvaie sau troleibuze, victime pe care le înţepa în fund cu un ac, chipurile pentru a intra în graţiile lor, a luat sfârşit. “Teroristul cu ac” a fost înhăţat, ieri, în zori, de judiciariştii Secţiei 22.

  • Cătălin N. (mijloc) a fost condus de oamenii legii în fața procurorilor

Când a fost săltat din faţa blocului în care locuieşte, în cartierul Drumul Taberei, Cătălin N., (39 de ani) tocmai se urcase în autoturismul său. Intenţiona să ajungă la serviciu, la o bancă din Aviaţiei, unde este economist, fără să mai folosească mijloacele de transport în comun. La început, a negat că el e “teroristul cu ac”, dar în biroul poliţiştilor, bărbatul a recunoscut totul şi chiar şi-a motivat, în variantă proprie, de neînţeles pentru noi, atacurile îndreptate asupra a şase femei.

Riscă până la 5 ani de puşcărie

“Nu le înţepam cu un ac medical, de seringă, ci cu un bold. Aşa voiam să atrag atenţia femeilor asupra mea. E modul meu de a intra în vorbă cu ele, pentru că sunt mai retras”, a spus economistul Cătălin în faţa judiciariştilor. Ciudat, în loc să se gândească la divorţ, soţia individului, avocat de profesie, le-a mărturisit apropiaţilor că îl va susţine pe bărbatul ei să treacă peste acest necaz. Aseară, “teroristul cu ac”, care riscă până la cinci ani de puşcărie, a fost dus în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă.

Turnat de un amic

Înainte de a ajunge la Cătălin N., judiciariştii Secţiei 22 au trecut prin filtrul lor alţi patru bărbaţi. În noaptea de miercuri spre joi, după ce au analizat informaţiile primite telefonic de la zeci de persoane, au stabilit identitatea “teroristului cu ac”. Poliţiştii au ajuns la el şi cu ajutorul unui amic de-al economistului, care l-a recunoscut în fotografia care a circulat pe internet şi “l-a turnat”.

Intră aici pentru mai multe fotografii

38 comentarii

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media