Legiştii nu au identificat la prima examinare care ar putea fi cauza ce a dus la tulburarea de ritm cardiac constatată de echipajul SMURD în cazul Ramonei Cîciu, însă investigaţiile continuă cu analiza la microscop a inimii, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, directorul INML, Dan Dermengiu.
"Prima analiză nu indică un infarct şi nici leziuni la nivelul vaselor de sânge. Nu ştim ce a determinat fibrilaţia ventriculară constatată de SMURD. După ce cordul va fi ţinut 24 de ore în formol, vom analiza sub microscop mai multe zone ale acestuia. Investigaţiile ar putea dura o săptămână. Din păcate, chiar dacă funcţionează cordul, leziunile produse la nivelul creierului din cauza lipsei de oxigen sunt ireversibile", a spus directorul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), profesorul Dan Dermengiu.
Ramona Cîciu a decedat, sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde fusese internată în 9 martie, în comă profundă, după ce i s-a făcut rău la serviciu.













