Propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ca numele lui lui Dumnezeu să apară în viitoarea Constituţie a Româ­niei i se pare lui Crin Antonescu „discutabilă”. Cu toate acestea, ea va fi discutată și analizată în momentul în care va fi înaintată Comisiei de revizuire a Constituţiei.
„Eu vă pot spune o părere strict personală, deşi nu sunt tentat să o fac, pentru că e bine ca poziţiile noastre ca persoane, ca partide, să fie spuse la momentul potrivit. Din punctul meu de vedere, în acest moment este o chestiune destul de discutabilă şi care necesită o discuţie cu caracter juridic, cu caracter politic … Ce vă pot spune cu certitudine este că România va rămâne un stat laic şi asta o spun în calitate de creştin, deci nu există o contradicţie sau o incompatibilitate între ele (…) punem în discuţie orice propunere se va face”, a declarat președintele Senatului.
În schimb, deputatul PNL, Petre Roman, consideră că ar trebui să se găsească o formulă de compromis în ceea ce priveşte caracterul de stat laic al României şi credinţa în Dumnezeu „ca sursă a naţiunii”, cu ocazia revizuirii Constituţiei.
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dorește ca numele lui lui Dumnezeu să apară în viitoarea Constituţie a Româ­niei.
Aceasta nu este singura doleanță a Bisericii. Fețele bisericești speră ca în legea fundamentală a ţării să fie subliniat rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului ro­mân și rolul pe care Biserica Orto­doxă Română (BOR) l-a avut în istoria ţării.
De asemenea, din Constituție nu ar trebui să lipsească necesitatea predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor în afara graniţelor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.