Flori de iarnă, în balcoane

POSTAT: 02 Noiembrie 2012, Ora 01:24

Plantele care cresc viguroase pe timpul verii, în balcon, suferă în fiecare toamnă, când le muţi în casă, departe de lumină şi de soare. Adoptă flori rezistente la frig, pe care să le cultivi în balcon tot timpul anului

Citricele, unele specii de cactuşi, dafinul, floarea de ceară, clivia sau gardenia rezistă cu succes la temperaturi scăzute, atâta vreme însă cât le fereşti de îngheţ. Multe plante se acomodează treptat cu frigul iernii şi reuşesc să înflorească dacă au parte de soare şi de îngrijiri atente. Panseluţele şi crizantemele sunt mult mai rezistente decât par, iar orhideele Cymbidium nu se simt bine decât la răcoare. În perioadele geroase, este recomandat totuşi să le găseşti un loc în casă, la geam. Dar, de îndată ce temperaturile din balcon trec de 4-5°C, mută-le înapoi, în locul preferat.

► PANSELUŢE DELICATE

Micuţe şi fragile, panseluţele fac faţă frigului iernii, dacă le plantezi înghesuite în jardinieră, într-un balcon închis. Alege plante deja înflorite, din soiul celor mai rezistente, care se cultivă şi prin parcuri toamna. Panseluţele de zăpadă, cum au fost numite, poartă nume precum Crystal, Bowl, Presto, Skyline, Universal sau Maxim. Găseşte-le un loc adăpostit, în care să ajungă razele soarelui de dimineaţă şi te vor bucura cu florile lor vesele aproape toată iarna. Nu tolerează căldura şi umezeala, de aceea ar fi bine să le uzi câte puţin, de două ori pe săptămână, şi să le asiguri un sol bine drenat.

► CRIZANTEME COLORATE

Adăpostite într-un colţ însorit de balcon, crizantemele vor rămâne proaspete şi înflorite până la Crăciun. Reginele toamnei au viaţă lungă, dacă ştii cum să le îngrijeşti. Le trebuie ghivece largi şi adânci, lumină din plin şi apă cu măsură. Nu suportă întunericul şi nici căldura, astfel că viaţa în balcon este cea mai potrivită pentru ele. Pune-le îngrăşăminte în apă să stimulezi înflorirea şi în primele săptămâni de iarnă. Din ianuarie, totuşi, planta va intra în repaus şi se recomandă să o protejezi de îngheţ cu saci de rafie. La primăvară, vor răsări ramuri noi şi o poţi muta în grădină.

FLORI EXOTICE, FĂRĂ PRETENŢII

Lumina difuză şi răcoarea sunt condiţiile de trai preferate de orhideea Cymbidium. Florile mari, pastelat colorate în nuanţe de roz, roşu sau galben înfloresc pe timpul iernii şi sunt cu atât mai frumoase dacă temperatura nu trece de 8-10°C. Poate supravieţui câteva zile şi la temperaturi mai scăzute, dar este indicat să o protejezi în nopţile geroase. Ţine-o departe de razele soarelui şi ud-o numai când se usucă pământul. Şi Camelia cleopatra te va bucura cu flori proaspete în pragul sărbătorilor de iarnă. Această specie de camelie este verde tot timpul anului şi tolerează traiul în ghiveci, dacă îi pui la dispoziţie un vas încăpător. Florile roz, asemănătoare celor de măceş, au parfum delicat şi rezistă în temperaturi scăzute, dacă le fereşti totuşi de ger. Trebuie să o uzi des şi regulat, iar săptămânal să adaugi substanţe nutritive pentru plantele acidofile.

Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

1 comentariu

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK

Ce parere ai? Lasa mai jos un comentariu:

ziare powered by Distinct New Media