România intră de astăzi sub avertizări severe de caniculă, după ce Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe coduri galbene, portocalii şi roşii de temperaturi extreme. Începând de duminică, 16 județe intră sub cod roşu, cu temperaturi comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Maximele vor ajunge până la 40 de grade, iar de luni până miercuri se pot atinge chiar 41 de grade.
Cuprins:
ANM a emis o avertizare cod roşu de caniculă, ce vizează, duminică şi luni, un număr de 16 judeţe, precum şi alerte de cod galben şi portocaliu, valabile în trei sferturi din ţară.
Astfel, în intervalul 28 iunie, ora 10:00 - 29 iunie, ora 10:00, codul roşu de vreme deosebit de caldă va afecta zone din Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei, areale în care se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. De asemenea, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade, mai ridicate în Maramureş, Crişana şi nord-vestul Transilvaniei, spre 39-40 de grade. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa, în general, între 17 şi 25 de grade.
Judeţele vizate de codul roşu sunt: Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Suceava şi Botoşani.
Tot până luni dimineaţa va fi cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în zone din Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 34 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Totodată, noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa, în general, între 17 şi 22 de grade.
De asemenea, de duminică dimineaţa, până luni la ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben de vreme caldă, în Dobrogea şi în sud-estul Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse între 30 şi 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice se vor încadra între 19 şi 21 de grade, mai ridicate spre 23-24 de grade, pe Litoral şi în Delta Dunării, potrivit ANM.
De asemena, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00, va fi cod roșu de caniculă în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi în jumătatea vestică a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maximele termice vor fi cuprinse între 35 şi 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Crişana, iar nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa, în general, între 17 şi 25 de grade.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, va fi cod portocaliu de căldură intensă, caniculă, nopţi tropicale şi disconfort termic accentuat în Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei, unde ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade, în Delta Dunării, şi până la 38 de grade în restul zonelor.
În acelaşi timp, nopţile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 şi 24 de grade. Meteorologii precizează că, în după-amiaza şi în seara zilei de marţi, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere mai ales în zonele de deal şi de munte.
Valul de căldură extremă va rămâne intens deasupra zonei municipiului Bucureşti, până miercuri dimineaţa, maximele termice urmând să atingă 39 de grade.
În perioada 28 iunie, ora 10:00 - 29 iunie, ora 10:00, valul de căldură va persista şi se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, astfel că ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, în timp ce minima va oscila între 19 şi 21 de grade.
De luni dimineaţa până miercuri (1 iulie), la ora 10:00, căldura va continua să se intensifice şi disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade, iar cele minime la 20-23 de grade.
Municipiul Bucureşti se va afla sub atenţionare cod galben de caniculă în perioada 27 iunie, ora 10:00 - 28 iunie, ora 10:00, apoi sub incidenţa unui cod portocaliu (28 iunie, ora 10:00 - 29 iunie, ora 10:00), fiind vizat şi de un cod roşu de căldură extremă, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00.
Aseară, Elena Mateescu, directoarea ANM, declarat că acest episod de caniculă este „deosebit de sever” și a precizat că „este posibil, având în vedere temperaturile estimate din acest interval, să fie comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie în multe zone și în zona țării noastre”.
„Temperaturi maxime între 35 până la 41 de grade la umbră, nopți tropicale, valori ale minimelor între 17 și 25 de grade și, nu în ultimul rând, indice de disconfort termic accentuat peste 80 de unități, și este posibil să ne apropiem de 45 de grade la nivelul temperaturilor resimțite”, a spus șefa ANM la Antena 3 CNN.
Ea a avertizat că, după valul de căldură, „este posibil ca începând chiar din seara zilei de marți, gradul de instabilitate atmosferică să fie în creștere, în special în zonele de deal și de munte”.
Medicii și autoritățile recomandă prudență maximă și respectarea câtorva reguli stricte pentru a evita problemele grave de sănătate asociate cu temperaturile extreme:
Pentru a preveni supraîncălzirea corpului, medicii recomandă să faceți dușuri călduțe și să evitați să vă ștergeți complet de apă, pentru a permite răcirea naturală a pielii.