Lady GaGa a reuşit şi în acest an să iasă în evidenţă la Premiile Grammy, din nefericire, în mod negativ. Artista nu a obţinut nici un trofeu deşi a fost nominalizată la trei categorii.
Nominalizată la categoriile "Albumul anului", "Cea mai bună interpretare Pop" şi "Cel mai bun album Pop", Lady GaGa a plecat acasă cu mâna goală. De fapt, nici nu se poate spune că a plecat acasă întrucât artista nu a catadicsit să vină la evenimentul de la Staples Center din Los Angeles.
Anul trecut, la acelaşi eveniment, Lady GaGa a obţinut trei trofee pentru "Cea mai bună interpretă Pop", "Cel mai bun album Pop" şi "Cea mai bună piesă scurtă dintr-un film".
Premiile Grammy, considerate "Oscarurile" muzicale în Statele Unite ale Americii, sunt decernate de The National Academy of Recording Arts and Sciences, care recompensează muzicieni, compozitori, cântăreţi şi trupe în 78 de categorii, în cadrul unei ceremonii maraton.




















