Tudor Chirilă: "Nu doresc să devin un instrument electoral"

O secţiune aparte a dezbaterii de ieri dintre Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Traian Băsescu a fost constituită de solicitarea moderatorului de a da exemple de moralitate, răspunsurile acestora fiind inedite. Astfel, exemplul de moralitate pentru Geoană este Patriarhul, pentru Băsescu - soţia sa, iar pentru Crin Antonescu - Tudor Chirilă.

Solistul trupei Vama a răspuns pe blog-ul personal afirmaţiei candidatului PNL la preşedinţie, care l-a numit pe artist un reper de moralitate.

"Ştiu că afirmaţia domnului Antonescu m-a făcut subiect de dezbatere (...) Nu sunt încantat că numele meu a fost pomenit într-o dezbatere electorală la momentul în care România pare să nu mai aibă ieşire şi în care nu se mai întrevede nici măcar SPERANŢA.(...) Aş fi preferat să nu se întâmple acest lucru pentru că nu doresc să devin un instrument electoral. Or, afirmaţia domnului Antonescu exact asta propune (...) Nu mă alătur nici unui mesaj politic şi nu sustin oficial pe niciunul dintre candidaţii la preşedinţie.", a scris Tudor Chirilă.

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media