Şerban Huidu: "Între 29 decembrie şi 16 ianuarie nu mai ştiu nimic. Blank, blackout, vid"

La aproape jumătate de an de la accidentul de schi din Austria, Şerban Huidu şi-a revenit, pas cu pas, la viaţa normală. Şi chiar dacă nu e 100% recuperat, chiar dacă încă vorbeşte mai greu decât îi trec ideile prin cap, îndrăgitul “Cârcotaş” este, din nou, el însuşi. La o salată şi un pahar de apă plată cu lămâie, Huidu a acceptat să ne vorbească despre accident şi despre efectele lui. Zâmbind adesea, precum îl ştim, doar că, uneori, c-o undă de tristeţe misterioasă în ochi.

Libertatea: Şerban, eşti chiar tu sau doar cineva care seamănă cu tine?
Şerban Huidu: Ia uită-te în ochii mei! Ţi se pare că e altcineva? (zâmbeşte) Sigur, nu-s 100% recuperat, dar tot eu sunt, fii sigur de asta.

Deci, în comă fiind, n-ai văzut nici o lumină albă şi strălucitoare ori vreun tunel oranj, ca Nichita?
Nu! Te dezamăgesc, dar nu-ţi pot confirma că “dincolo” ar fi ceva. Sunt nepot de preot, am cântat în strană, cred că Dumnezeu e lângă noi, aproape, în toate, dar nu-ţi pot spune că Raiul există. Cel puţin la mine a fost doar un imens somn negru, fără vise.

Poate nici n-ai văzut Raiul, de fapt, şi din cauza asta...
(râde) O fi şi asta o explicaţie...

Acum ştii cât fac 8x5? Că am auzit că ai răspuns “800”, când ţi-ai revenit din comă.
Nuuu, n-am greşit chiar în halul ăsta. De fapt, am răspuns “80”, dar la început, fireşte, multe erau confuze.

Deci, cât fac 7x8? Dar repede, te rog...
(pune mâna la frunte câteva clipe) 56! Dar ştii cum fac eu socoteala? Înmulţesc cu 10, deci 7x10 egal 70, apoi scad 14, deci 56.

Dar “şapte sape late şi-ncă alte şapte sape late” poţi să spui?
S-a suit capra pe piatră, piatra a crăpat în...

↑ Șerban și soția lui, Cristina, sunt căsătoriți din anul 2002 și au doi băieți, Rareș și Mircea

Era singurul care avea cască

Nu, spune-o pe asta, cu sape şi şapte..
(rar) Şapte sape late şi-ncă alte şapte sape late. Măi, dacă îţi vorbesc rar, calm, n-am nici o problemă, doar dacă vreau să vorbesc repede se mai încurcă treaba. Afazie se numeşte asta pe care-o am eu acum. Adică vorbesc ceva mai greu decât gândesc, de fapt. Dar fac exerciţii de dicţie şi de kinetoterapie 2-3 ore, zilnic.

Acum, serios. Chiar era să dai peste copiii ăia sau a fost doar varianta pentru presă?
(râde iar) Mă omori! Chestia e că, de fapt, nu-mi mai amintesc nimic din întâmplarea aia. Ultima imagine e din teleschi, când urcam spre pârtie, în acea zi de 29 decembrie. Apoi, ajung brusc în 16 ianuarie, când mi-am revenit în simţiri. Între ele, nu mai ştiu nimic. Blank, blackout, vid. Dar ştiu că erau copii, da, pe care i-am evitat şi m-am buşit de copacul ăla, că au fost martori la accident. Şi era o pârtie “albastră”, adică pentru începători. Pe alta, cu grad mai mare de dificultate, la viteză mai mare, cine ştie cum ar fi fost.

Şi unde te-ai lovit, de fapt?
Uite aici a fost lovitura (îmi arată pometul drept). Am avut mare noroc că purtam un echipament bun şi o cască performantă. Eram singurul din grupul de 11 prieteni cu care eram pe pistă care avea cască.

Nu are încredere în spitalele noastre

Dacă aveai accidentul ăla aici, în România, cum ar fi fost?
Acum vorbeai singur, cu canapeaua asta. N-am nimic cu sistemul medical românesc, dar nu poţi contesta diferenţele. Mai ales când e vorba de lovituri la cap. Păi, eu n-am fost operat, de fapt. Medicii au avut răbdare să vadă cum evoluează totul. La noi, cred că mă trepanau din secunda unu.

O să mai schiezi?
Tipul de la Terapie Intensivă de acolo mi-a spus, după ce mi-am revenit, în ianuarie: “Lasă, Şerbane, în decembrie viitor o să schiem împreună”. În clipa aia i-am zis că nu cred, că n-o să mai fac asta. Mi-a spus că sigur îmi voi schimba părerea, dar prin vară. Acum e vară şi mă gândesc că a avut mare dreptate. Deja visez clipa în care o să fiu iar pe schiuri. Deocamdată, trebuie să stau cuminte, să mă recuperez. Plus că n-am voie să am vreo altă lovitură la cap, vreme de un an.

Băieţii tăi (n.r. - Rareş, 4 ani, şi Mircea, 2 ani) ce au zis?
Sunt încă prea mici să înţeleagă. Pentru ei, “tata a avut o buba la picior”. Dar când mi-am revenit din comă, prima mea întrebare a fost: “Ce fac copiii?”. M-a întărit extraordinar gândul la ei.

↑ Huidu (al doilea din dreapta) îi ține în brațe pe Rareș (4 ani) și Mircea (2 ani), cei doi băieți ai lui, fiind alături de marea familie a “Cârcotașilor”

«Lui Mircea Badea i-a părut rău»

Crezi că toată lumea s-a bucurat că ai scăpat cu viaţă?
(râde) Sunt convins că nu. Dar chiar şi duşmanii ori adversarii cred că au regretat accidentul. Uite, lui Mircea Badea: oricât nu pricepe el că se poate să faci televiziune şi altfel decât să- ţi spună un “nene” ce şi cum să zici, ştiu că i-a părut sincer rău de accidentul meu.

La “Cronică”, pe când vei reveni de-a binelea, în dreapta lui Găinuşă?
Păi, la radio am revenit, dar la “Cronică” o s-o fac abia când voi vorbi din nou bine, ca înainte. Dar echipa s-a descurcat grozav şi în perioada asta. Acum doi ani, poate că ar fi fost probleme, dar acum au dovedit că sunt şi suntem o echipă adevărată.

Bun, vreau să-mi iau un apartament în Viena. Îmi dai vreun pont?
Da, măi, mi-am luat un apartament acolo, vara trecută, că ştiu ce vrei să zici. Dar l-am luat pentru mama mai mult. E cu trei camere, dar crede-mă că a fost mai ieftin decât unul similar din Bucureşti, de pe la Unirii.

Şi totuşi, n-ai văzut îngeri, fiinţe de lumină, pajişti înverzite, cât ai fost în comă?...
(râde iar, dar încetişor) Hai, salut, că trebuie să ajung la ora de dicţie...

«Omul ăsta nu zâmbeşte niciodată?»

În ciuda dezinvolturii pe care o afişează, chipul lui Huidu e traversat şi de umbre de tristeţe. Ceva pare că s-a schimbat în mecanismul lui interior: “Ştii, era o tipă acolo, în Austria, cu care începusem kinetoterapia, care chiar spunea: «Omul ăsta nu zâmbeşte niciodată? Dumnezeule, dar cu ce se ocupă, de-i aşa sobru?» Şi i-a răspuns Vlad, frate-miu: «Păi, îi face pe alţii să râdă». La urma urmei, cel mai trist om de pe planeta asta ştii cine e? Marele actor Robin Williams. Îţi spun eu, că ştiu ce viaţă are şi ce tip de personaj e”. Pe de altă parte, “Cârcotaşul” a fost emoţionat de solidaritatea şi grija arătate de cei din ţară, de la presă, la fani, de la prieteni, la simpli necunoscuţi. “Chiar medicii de acolo se mirau de interesul pentru starea mea. Spuneau că au avut internaţi şi preşedinţi, şi miniştri, dar nu era aşa agitaţie ca în cazul meu. Sincer, e un barometru grozav pentru popularitatea cuiva. Un astfel de moment, adică. Dar un barometru pe care preferam să nu-l trăiesc”, adaugă el.

«Cârcotaşul» a intrat într-un copac, pentru a evita nişte copii apăruţi pe pârtie

↑ Așa a fost transportat Șerban, imediat după accidentul grav suferit pe pârtia austriacă

La 29 decembrie 2010, Şerban Huidu suferea un grav accident la schi, pe pârtia Patsch din staţiunea Kühtai, din apropierea oraşului austriac Innsbrück. Cauza a constituit-o manevra de evitare a unui grup de copii ce i-a apărut brusc în faţă, pe care “Cârcotaşul” a făcut-o, gest ce l-a “costat” impactul brutal cu un copac de pe marginea pârtiei. Transportat de urgenţă la Spitalul Universitar din Innsbrück, a fost diagnosticat cu multiple fracturi ale craniului, starea lui fiind foarte gravă zile în şir. După câteva săptămâni critice, inclusiv stări induse medical de comă, Huidu a revenit, în ţară, în 4 februarie 2011.