Un actor de origine română este luat în calcul de către producători pentru rolul principal din pelicula Captain America - un personaj de benzi desenate cu mai bine de 70 de ani în spate şi foarte iubit de către americani.
Cel despre care vorbim este Sebastian Stan, un actor cu apariţii în serialele TV "Kings" şi "Gossip Girl".
Personajul principal din filmul mai sus amintit este alter egoul unui tânăr soldat, Steve Rogers, care participă la un experiment secret al armatei, în urma căruia devine super-eroul "Captain America".
Hotărârea producătorilor va fi anunţată în curând, ţinând cont că filmările vor începe în iulie, iar premiera filmului va avea loc pe 22 iulie 2011.



















