Vrea să fie "Regele perelor" din România

Don Domingo, “El Papi”, cum este alintat spaniolul de către româncele care muncesc în ferma din Navarra “El Carrizal “, e un om care iubeşte România şi vrea să investească în ţara noastră. Ibericul a fost de câteva ori pe meleagurile noastre, unde vrea să facă o fermă modernă din care să exporte mii de tone din renumitele pere “Conferencia”.

România şi ar fi vrut să achiziţioneze terenuri roditoare în zona Constanţei, dar a fost dezamăgit: “Încercările mele au fost în van. La licitaţiile de arendare a pământului din judeţul Constanţa câştigau doar pilele, deşi eu aduceam experienţă europeană şi, mai ales, contracte grase cu Rusia, acolo unde oamenii sunt înnebuniţi să cumpere perele”, s-a destăinuit, pentru Libertatea, Domingo, care încă mai speră să-şi îndeplinească visul.

4190-192722-femei.jpgAre deja o fermă pe 100 de hectare, în Spania

Pe o suprafaţă de 100 de hectare în Navarra - Spania, el şi-a creat o fermă în care toamna, zilnic, se recoltează 150 tone de pere. În ferma sa lucrează acum peste 100 de românce, majoritatea din Prahova. De şase ani, el le aduce cu autocarele, oferindu-le contracte legale. Pentru fiecare zi de muncă, româncele primesc câte 45 de euro. “Femeile cântă şi vorbesc cu pomii şi aşa am roade triple”, glumeşte spaniolul, care adaugă apoi cu amărăciune: “Ce păcat că în România aveţi un pământ atât de roditor şi îl lăsaţi să moară... dar nu am de gând să mă las şi cât de curând tot îmi fac o fermă-două acolo, până la urmă”.

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media