„M-am întâlnit cu Piţurcă şi i-am propus să vină antrenor, el mi-a spus «prima dată m-a contactat Mititelu, dar cum el nu are bani vin la Steaua». I-am spus că pot să îi dau două milioane de euro dacă echipa se califică în Liga Campionilor.
A început treaba, a adus jucători şi a zis : «Eu fac tot». Celor din club le-am dat ordin: «Patronul vostru este Piţurcă» Eu nu puteam da un om afară, el putea. Eu nu puteam să mă mai bag”, a relatat finanţatorul stelist.
„Vine după primul stagiu de pregătire, dă abonamente, deşi eu nu voiam acest lucru, dă jos gardurile. Eu rezolvasem problema asta, dar acum iar o să am probleme. A schimbat totul, a adus oamenii lui. În pauza dintre stagiile de pregătire mi-a zis că vrea nişte garanţii că eu nu o să critic jucătorii şi n-o să jignesc galeria. Eu mă gândeam că vrea nişte garanţii în limita banilor pe care îi are de luat, adică 2 milioane primă plus 300.000, banii lui. Mi-a zis că vrea contract pe trei ani şi că nu garantează performanţe imediate, ci abia că în anul trei ia campionatul. Am acceptat pentru că oricum mă gândeam că o să tragă la campionat şi o să-l câştige. În al doilea stagiu de pregătire i-am făcut toate poftele cu transferurile. După ce se întoarce îmi cere garanţia şi eu i-am dat un teren de 2-3 milioane. El a vrut terenul de la Şcoala Americană de 36 de milioane. Poate că nu era atât, dar 15 milioane tot costa şi mi-a zis că nu poate să mai stea, să-mi caut antrenor”, a declarat Becali.
Gigi Becali a menţionat că a reuşit să-l convingă pe Victor Piţurcă să lase staful să plece la Braşov.
„M-a sunat într-o zi şi-mi spune că lasă echipa singură. Îmi spune că nu mai vrea patru hectare jumătate, ci 10 hectare. Voia şi un contract cu 5 milioane de euro clauză că dacă mai vorbesc ceva pierd cele 5 milioane şi terenul: dacă i se părea lui că am vorbit ceva, pierdeam banii. i-am spus că nu accept, iar el a zis că ne despărţim.”, a spus Gigi Becali
„Nu am vrut să mă mai cert cu lumea. I-am zis să lase staful să meargă la Braşov şi până la urmă l-am convins. I-am făcut o ultimă propunere, 50.000 pe lună, sunt 1.500 de euro pe zi. Alţii câştigă atât într-un an. Plus două milioane primă de Liga Campionilor. Piţurcă a refuzat. S-a dus dimineaţă la club, şi-a strâns lucrurile împreună cu staful şi a plecat. S-a întâlnit cu echipa şi le-a zis că «Patronul vă va aduce alt antrenor». M-au sunat şefii galeriei şi m-au chemat să vorbim. Le-am spus şi lor aceleaşi lucruri. Nu am vrut să mai las garanţii. Eu la mine acasă am linişte şi o să fie şi la stadion. Dacă suporterii nu se comportă civilizat nu vor mai intra. M-am înşelat, eu credeam că Piţurcă are caracter. M-am dus singur la stadion ca să le demonstrez că nu mi-e frică de nimeni”, a afirmat Becali.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d4670635314bd409b5fc85a42cdb632f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_56452724a85ae26fdfb3e02b55b46811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7b58798e091ca842e86fbefd4adc058b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ee69c35211d26987bf72f8b6b198cd13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
Eugen Tomac, premier desemnat
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c8f4b76c239824ad4b5e89fb1a7f2e55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_39fb78cc2195236dea77e117df2537e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_30945d8983e8f1b4bc272a8d07c1aad6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2e5324b15c38460755a0f5f853c553d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b8e98e05373a396ff2de918302c3d66b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7953bf48c149cb5fb5b74121148ee8fa.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_60e8c9f6a95266c7576312a105a482b9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2946c0035a9d611f35c783df1e4a4fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7540ddee79b8724c91b4a7bcf016c557.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_663c451c74e2ba3551ca224ccde63eb9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7b35e5c0809215e8f302ff97b0b59538.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f44fd5edc0eca370761fc53570ba4792.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f51a40c419721d3f59a069c742f6b51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_39f38989f0e78c21ad9a317061ecfa3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/declaratii-lideri-pnl-dupa-negocieri-cu-eugen-tomac-e1780912414241.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-04-at-18-24-32-e1780590356739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gabi-tamas-gabriel-survivor-romania-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/imagini-din-casa-lui-sile-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_23935dfe4cb6cbe6b420b9ac3e418bdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2c024230d9fc2b5186242c0355b17364.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-08-at-12-29-19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/inghetata-roma-44-euro-don-nino.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/urologia-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/post.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dan-moraru-wellhub-interviu-libertatea-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bookfest-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/modele-subiecte-limba-romana-oral-bacalaureat-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/vedere-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/ce-sunt-ochelarii-cu-lentile-polarizate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/elevi-examen-sala-clasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta4857255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/magazin-lidl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/furtuna-fulgere-oras-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/chirica-in-birou--foto-7iasi-ro-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-eugen-tomac-desemnat-prim-ministru-4-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tineri-mutati-la-tara-viata-la-tara-shutterstock540705850-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/digi-romania-e1488789645761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.