Vremea se răcește în toată țara și nu scăpăm de ploi. Prognoza meteo ANM între 8 și 21 iunie 2026

Comentează
Imaginea prezintă p femeie care se adăpostește sub o umbrelă roșie colorată, într-o parcare, în timpul unei ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, perioada 8-21 iunie 2026. Potrivit specialiștilor, vremea ar urma să se răcească începând de joi, în toată țara și nu scăpăm de ploi și vijelii. De duminică însă, temperaturile ar urma să crească din nou.

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Banat

Până în data de 10 iunie media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 29 și 31 de grade, valori mai ridicate comparativ cu normele climatologice ale perioadei, apoi aceasta va scădea ușor, astfel încât în intervalul 11-15 iunie se va situa la medii de 25…26 de grade. După data de 16 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice diurne va crește la 29…30 de grade, spre sfârșitul intervalului de referință (19-21 iunie). Media temperaturilor minime nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni și va fi cuprinsă în general între 12 și 15 grade.

În 11 și 12 iunie vremea va fi instabilă, cu averse, posibil moderate cantitativ, apoi între 13 și 21 iunie, local și temporar vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi sub formă de aversă.

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Crișana

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit până în data de 10 iunie, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 28 și 31 de grade, apoi aceasta va scădea și se va situa la valori medii de 24…25 de grade în intervalul 11-15 iunie.

După data de 16 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice diurne va crește la 29…30 de grade, spre sfârșitul intrevalului de referință (19-21 iunie). Media temperaturilor minime va fi cuprinsă pe tot parcursul celor două săptămâni în general între 12 și 14 grade. Vremea va fi instabilă în 11 și 12 iunie, cu averse, posibil moderate cantitativ, apoi între 13 și 21 iunie, local și temporar vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi sub formă de aversă.

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Transilvania

Până în data de 10 iunie media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 26 și 29 de grade, valori mai ridicate comparativ cu normele climatologice ale perioadei, apoi aceasta va scădea ușor, astfel încât în intervalul 11-16 iunie se va situa la medii de 22…24 de grade. După data de 17 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice diurne va crește la 26…27 de grade, spre sfârșitul intervalului de referință (19-21 iunie). Media temperaturilor minime nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni și va fi cuprinsă în general între 10 și 12 grade.

În 12 și 13 iunie vremea va fi instabilă, cu averse, posibil moderate cantitativ, apoi între 14 și 21 iunie, local și temporar vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi sub formă de aversă.

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Maramureș

Vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit până în data de 10 iunie, cu o medie a temperaturilor maxime ce va crește de la 27 la 30 de grade, apoi aceasta va scădea și se va situa la valori medii de 22…24 de grade în intervalul 11-16 iunie.

După data de 17 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice diurne va crește la 27…28 de grade, spre sfârșitul intrevalului de referință (20-21 iunie). Media temperaturilor minime va fi cuprinsă pe tot parcursul celor două săptămâni în general între 10 și 13 grade. Vremea va fi instabilă în jurul datei de 12 iunie, când vor fi averse, posibil moderate cantitativ, apoi între 13 și 21 iunie, local și temporar vor mai fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi sub formă de aversă.

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Moldova

Vremea se va încălzi până în data de 10 iunie când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 28 de grade (mai mare decât cea specifică perioadei). Cea mai caldă noapte va fi cea din 10 spre 11 iunie, media minimelor termice urmând să atingă 15…16 grade. În următoarele două zile se va răci cu 3…5 grade. În intervalul 12 – 17 iunie media maximelor termice va avea variații între 21 și 25 de grade, iar a minimelor între 11 și 13 grade. Ulterior, se va încălzi ușor și treptat.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales după-amiaza și seara, aproape în fiecare zi (în unele zile local, în altele pe arii mai extinse).

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Dobrogea

În intervalul 8 – 11 iunie media maximele termice va fi de 26…27 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 16 grade. În dimineața zilei de 12 iunie se va atinge o medie a temperaturilor minime de 17 grade, în timp ce media maximelor va tinde spre 23…24 de grade. În zilele care vor urma vremea va fi în general în încălzire treptată și ușoară, maximele termice urmând să atingă, din nou, în medie 25…27 de grade, iar minimele o medie de 15…17 grade.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales după-amiaza și seara, aproape în fiecare zi (în unele zile local, în altele pe arii mai extinse).

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Muntenia

Media maximelor termice va fi în creștere, de la 27 de grade în prima zi, până în jurul valorii de 29 de grade în zilele de 10 și de 11 iunie, iar a minimelor de la 14 grade, la 16 grade în nopțile de 10 spre 11 iunie și în 11 spre 12 iunie. Va urma o zi cu o scădere de temperatură de 3…4 grade. În intervalul care va urma, maximele termice vor fi în creștere, astfel că media lor va urca spre 28…29 de grade în ultimele zile, iar minimele vor continua să scadă ușor până în 16 iunie (medie de 12…13 grade), apoi și acestea vor crește și vor avea o medie de 14…15 grade la finalul intervalului.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales după-amiaza și seara, aproape în fiecare zi (în unele zile local, în altele pe arii mai extinse).

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, în Oltenia

Până în data de 10 iunie, media temperaturilor maxime va fi de 30…31 de grade, apoi aceasta va scădea, astfel încât în intervalul 11-17 iunie se va situa între 25 și 27 de grade.

După data de 17 iunie va urma un proces de încălzire treptată, iar media valorilor termice maxime va urca la 30…31 de grade spre sfârșitul intervalului de prognoză (20-21 iunie).

Media temperaturilor minime va crește până în data de 11 iunie, când va fi de 16…17 grade, va scădea până în 16 iunie diminața cu aproximativ 4 grade, apoi din nou va crește astfel că, în ultimele două zile, va atinge 15..16 grade. Cu o probabilitate mai mare după data de 11 iunie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales după-amiaza și seara, aproape în fiecare zi (în unele zile local, în altele pe arii mai extinse).

Cum va fi vremea în perioada 8-21 iunie 2026, la munte

Media maximelor termice va avea variații între 12 grade în intervalul 12-17 iunie și 21 de grade în data de 10 iunie, iar a temperaturilor minime, între 5 grade între 13 și 17 iunie și 11 grade în noaptea de 10 spre 11 iunie. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta mai ales după-amiaza și

seara, în fiecare zi (în unele zile local, în altele pe arii mai extinse).

În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo de tip cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnat cantitativ. Astfel, urmează 48 de ore de furtuni cu descărcări electrice, ploi de până la 40 l/mp și grindină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!