Pe ei îi admiră principalii candidaţi la Preşedinţie!
Aseară, confruntarea principalilor trei candidaţi la Preşedinţie şi moderată de Robert Turcescu a avut câteva scene inedite.
Astfel, la un moment dat, moderatorul le-a cerut candidaţilor să indice un reper moral care contează pentru ei.
“Soţia mea”, a răspuns Traian Băsescu, în timp ce Mircea Geoană l-a indicat pe Patriarhul Daniel. “Chiar dacă mai spune trăsnăi, chiar dacă nu se tunde cum trebuie, Tudor Chirilă”, a răspuns Crin Antonescu.
Voteaza articolul:

Calificativ (din 6 voturi):

Articol citit de:
5310
5310

Legea privind statutul minorităţilor ce va intra curând în dezbaterea parlamentarilor stârneşte nemulţumiri printre politicieni. Unul dintre liderii Partidului Conservator (PC), Bogdan Diaconu, le cere senatorilor şi deputaţilor să nu dezbată legea până [...]

Liderul Asociaţiei Tinerilor cu Atitudine Civică (ATAC), Bogdan Diaconu (foto), a fost cooptat în conducerea PC, unde coordonează departamentul de administraţie publică şi interne. “Este momentul ca societatea civilă să se implice activ în viaţa politică. M-am [...]

Consiliera preşedintelui Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Valeriu Tabără, superbul fotomodel Bianca Jurcă, vrea să candideze pentru un post în conducerea centrală a organizaţiei de tineret (OT PD-L). Actualul preşedinte, Monica Iacob Ridzi, căreia îi [...]

UDMR-istul Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a participat la o manifestaţie la care s-au afişat mesaje anticonstituţionalePeste 400 de membri din nouă asociaţii ale tinerilor maghiari au organizat, ieri, un marş pe străzile municipiului Cluj-Napoca, pentru a marca astfel ziua [...]

Iniţiativa UDMR de modificare a legii privind înfiinţarea euroregiunilor de dezvoltare este criticată de conservatori.
În noua formă a legii, adoptată de Senat, cele 8 euroregiuni din România sunt împărţite în 16, una dintre ele fiind formată din [...]

20 mar
20 mar

Robert Negoiţă şi-a dus iubita în Austria
Robert Negoiţă şi iubita lui, Sorina Docuz, şi-au luat un weekend liber şi [...]

Senatorul Cătălin Voicu: "Băga-mi-aş p... în Geoană!"
În referatul prin care solicită arestarea senatorului Cătălin Voicu [...]

Boc a dat cu pumnul în masă
Confederaţiile sindicale CNSLR-Frăţia şi CSDR s-au retras de la discuţiile [...]

Marko Bela: "Conflictul din martie '90, moment al luptei pentru libertate a maghiarilor"
Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că în 19 - 20 martie 1990, la [...]

Au ascuns sânii din cauza premierului
Un nud pictat de Sabin Bălaşa şi expus pe o înălţime de zece metri [...]

NU MAI COTCODAI !!!!!!!!!!!!
GAGU !!!!!!!!!!!!!!!! LUMEA S-A SCULAT DEJA SI VOTEAZA BASESCU !!!!!!!!!!!!!!
e sinpla ecuatia cel mai tare cocos,basescu cinta la ori ce oara la cel mai bogat cocos din tara[in casa],cel mai slab cocosel geoana[e condus de 2 gaini ;sotia +iubitasoacra=basescu cocosestei pe toti nu ne trebuie gaini sa ne conduca cucurigggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggu
cocosu-gaina= basescu

plecati in anglia
vreti rege plecati in anglia . Tara Romaneasca nu va avea monarhie , nu vor fi mosieri si servitori . Romania nu se intoarce in timpul cand mosierii furau averi nationale, Palatul Peles este al cetatenilor, Bunicii si strabunicii l-au construit din dijme si impozite
sa fi avut MONARHIE si ca rege pe MIHAI I dar comunistii lui ILIESCU,precum si populatia neinformata au spus NU!!!va dati seama cat de mult am fi progresat ca tara cu un rege cu experienta democrata internationala, care sa dea STABILITATE pt dezvoltarea tarii si cu o simpatie europeana data de originea germana a acestuia?am fi intrat mai de mult timp in uniunea europeana.si CONSTANTINESCU,candva adept al monarhiei cu DOINA CORNEA si ANA BLANDIANA SI-A DORIT sa avem MONARHIE dar cand a ajuns la putere a ,,uitat,,ceea ce a promis!poate ca nu e tarziu nici acum cat mai traieste regele MIHAI
Pentru Tudor Chirila
Un reper moral nu are frizura punk , Reperul moral se deosebeste prin imbracaminte , frizura , gesturi.
Romania
In Romania persoanele publice nu sunt modele morale . Daca era un singur om moral ,persoana publica Romania era schimbata
Patriarhul nu este model moral
Daca Patriarhul era om moral nu erau in Romania pedofili , gerentofile, camatari , avorturi : peste 20 milioane de avorturi pentru ca familia nu are venituri suficiente pentru a creste copii
ALES DE MIRCEA GEOANA:PATRIARHUL DANIEL!ASTA INSEAMNA CA MAI ARE CEVA IN PLUS[CEL MAI IMPORTANT DIN TOATE]:ARE CREDINTA
unde sunt ceilalti candidati
Daca Candidatii la presidentie erau cinstiti nu mergeau in formula de 3 persoane la discutii. Mergeau in formula de 7 sau 8 candidati adica toti de pe liste
din cauza voastra am ajuns aici
problema ta ion este ca te ataci prea mult....de ca si cum ai avea un scop ascuns....daca tot veti pierde maine macar pierdeti cu DEMNITATE , aia putina cata va ramas
CU TOATE CA ASA VREI SA PARI !!!!!! NU INEDIT SE CHEAMA ASTA CI TINDINIT !!!!!!!!!!!!!!!
DAR TU NU ESTI INEDIT NU ??????????
CU TOATE CA ASA VREI SA PARI !!!!!! NU INEDIT SE CHEAMA ASTA CI TINDINIT !!!!!!!!!!!!!!!
O MINTE STRALUCITOARE A DESCOPERIT INEDITUL.......IERI LA O BAUTA CU BASESCU A MARTURIST CA NICI EL NU VREA SA MAI FIE PRESEDINTE...DAR NA PENTRU "DOAMNA" UDREAA CONTINUAT ACEASTA COMPETETIE PIERDURA DIN START SA NU O MAI AUDA PLANGAND , DANSA MAI DOREAUN TRUSOU DIN NOUA COLECTIE VUITON , PENTRU ACEASTA IMPORTANTA INVESTIE APELAND LA BGETUL "MIC" DIN 2009 ALOCAT TURISMULUI
lista de candidati e lunga, dar nu e nici macar unul bun sa devina presedinte pt urmatorii 5 ani. Voi vota cu Basescu !
din cauza voastra am ajuns aici
O MINTE STRALUCITOARE A DESCOPERIT INEDITUL.......IERI LA O BAUTA CU BASESCU A MARTURIST CA NICI EL NU VREA SA MAI FIE PRESEDINTE...DAR NA PENTRU "DOAMNA" UDREAA CONTINUAT ACEASTA COMPETETIE PIERDURA DIN START SA NU O MAI AUDA PLANGAND , DANSA MAI DOREAUN TRUSOU DIN NOUA COLECTIE VUITON , PENTRU ACEASTA IMPORTANTA INVESTIE APELAND LA BGETUL "MIC" DIN 2009 ALOCAT TURISMULUI
Iata o minte limpede, care judeca logic !
CE PARTE ???????
AIA DE SUS !!!!!!!!!!
ANTONESCU VA FI PRESEDINTE....CE PARTE NU INTELEGI?
Iata o minte limpede, care judeca logic !
Antonescu - fanfaron, arogant si cu aere de superioritate Geoana - demagog pana la absurd iar cand este strins cu usa nesimtirea si obraznicia n-au limite. Restul candidatillor - umpluturi fara valoare si coloana vertebrala. M-am edificat..votez cu Basescu
ANTONESCU VA FI PRESEDINTE....CE PARTE NU INTELEGI?
LA .....COADA !
DA ASTA SPUN SI EU !!!!!!!!!!
LA .....COADA !
PAI da asa va ramane ...ANTONESCU PRESEDINTE
din cauza voastra am ajuns aici
PAI da asa va ramane ...ANTONESCU PRESEDINTE
SA RAMANA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DA ASTA VREM !!!!!!!!!!!!!
SA RAMANA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
cei din urma vor fi cei dintai ....si cel mai frumusel ramane
din cauza voastra am ajuns aici
cei din urma vor fi cei dintai ....si cel mai frumusel ramane
CELE DOUA CUVINTE DE LA COADA SE POTRIVESC TOT LA ..............COADA !!!!!!!!!!!!!!!!!
TINELE PT. TINE !!!!!!!!!!!!!!
CELE DOUA CUVINTE DE LA COADA SE POTRIVESC TOT LA ..............COADA !!!!!!!!!!!!!!!!!
am o splendida casnicie de 50 de ani, dar tot recunosc frumosul chiar daca m-a lasat vederea putin la varsta nea, iar ce zici tu acum de noua moda baiete in generatia mea nu existau porcariile astea , baiat cu bairta, fata cu fata dar cel mai bine e cu mosul ...cum ziceti voi..... Am doua cuvinte pentrui tine : ANTONESCU PRESEDINTE!

Cica CRINEL E CA BOMBONEL ! Asa ca iti cam faci iluzii degeaba ! Reorienteaza-te.
geoana ar fi bun la spalat veceuri
TIPIC PNL !!!!!!!!!!!!
S-AU NASCUT........ .POETI SI VOR MURI......... GHICI CUM ?????????? HAI SA-TI ZIC SI EU UNA !! HAI BASESCU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Toata tzara il admira, cand il vede-n Golden Blitz / Doar asa poti sa tii pasul, cand ai bot de blonda-n slit / Chiar de te-am votat odata, nu ma mai inseli usor / Recunosc ca-n '04, am fost orb votand un chior / Si inchei gandind amice, ca-s satul de dictatura / Cine o sa te voteze, sa ma suga drept de p.u.ll,a..
Oda Basesciana

APOI DRAGA !!!!!!!!!!
ASTA DEPINDE DE GUSTUL FIECARUIA !!!!!! ESTI SIGURA CA AL TAU ARE UN OARECARE NIVEL ?????????
Haideti sa nu ne mai prostim si sa fim rationali. Chiar daca unora nu le cade deloc bine, Geoana a facut o figura foarte frumoasa, a dat dovada de o diplomatie desavarsita, are o tinuta impecabila de adevarat sef de stat, este prezentabil, stie sa vorbeasca cat si cum trebuie. Discursul politic nu trebuie confundat cu o sueta de bodega asa cum isi inchipuie Crinutza. Vrajeala pe care a bagat-o Antonescu e buna la casino unde joaca poker toata noaptea.
CE FEL DE ............PROFESOR ????????
CUMVA.........COMUNIST ??????????
GEOANA nota - 9; BASE nota - 7; CRINA nota - 6
nebunu.........
este un nebun de legat si locul lui este la spitalul 9
Pe Vadim de ce nu l-au invitat la confruntare? Ca el saracu voia ! Facea ca toate visele pe afara..
SI EU !
TOT CU BASESCU ,DAR SI CU REFERENDUMUL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Antonescu - fanfaron, arogant si cu aere de superioritate Geoana - demagog pana la absurd iar cand este strins cu usa nesimtirea si obraznicia n-au limite. Restul candidatillor - umpluturi fara valoare si coloana vertebrala. M-am edificat..votez cu Basescu
Confruntare

P0P0,NAUT
Cica CRINEL E CA BOMBONEL ! Asa ca iti cam faci iluzii degeaba ! Reorienteaza-te.
macar e cel mai frumusel.
Catalogul
GEOANA nota - 9; BASE nota - 7; CRINA nota - 6
si totusi ramane cel mai frumusel...:)
Haideti sa nu ne mai prostim si sa fim rationali. Chiar daca unora nu le cade deloc bine, Geoana a facut o figura foarte frumoasa, a dat dovada de o diplomatie desavarsita, are o tinuta impecabila de adevarat sef de stat, este prezentabil, stie sa vorbeasca cat si cum trebuie. Discursul politic nu trebuie confundat cu o sueta de bodega asa cum isi inchipuie Crinutza. Vrajeala pe care a bagat-o Antonescu e buna la casino unde joaca poker toata noaptea.
SEX SHOP
N.E.F,U,T.U.T.A
foarte cum?
Ne prostim prea mult
Haideti sa nu ne mai prostim si sa fim rationali. Chiar daca unora nu le cade deloc bine, Geoana a facut o figura foarte frumoasa, a dat dovada de o diplomatie desavarsita, are o tinuta impecabila de adevarat sef de stat, este prezentabil, stie sa vorbeasca cat si cum trebuie. Discursul politic nu trebuie confundat cu o sueta de bodega asa cum isi inchipuie Crinutza. Vrajeala pe care a bagat-o Antonescu e buna la casino unde joaca poker toata noaptea.
SOS
Aoleoooo, daca si asta-i mascul frumos inseamna ca esti foate n,ef,u,t.u.t,a, are niste ochi de peste congelat
macar e cel mai frumusel.
romanilor in loc sa mergeti la vot mai bine mergeti cu toti la mormantul lui Corneliu Coposu si rugatil sa iasa 3-4 ani sa va scoata din rahatul in care vati bagat singuri lasanduva manipulati de baieti tovarasului ion ilici iliescu
din cauza voastra am ajuns aici
macar e cel mai frumusel.
"Mai fratilor , acest Antonescu chiar m-a calcat pe nervi. De vreo luna incoace nu inceteaza sa pozeze in Alba ca Zapada. El isi toceste pingelele prin parlament de 18 ani, a fost si ministru, a fost deputat (cel mai mare chiulangiu- leafa in schimb si-a luat-o regulat) si acum vine cu tupeu maxim sa ne spuna ca el reprezinta noutatea. Ce noutate bai baiatule, ca ati guvernat voi liberalii pana in urma cu un an ! E clar asta-i mai circar si tupeist decat Basescu si Geoana la un loc. Iti vine sa-l scuipi cand vezi cum face parada, cand el de fapt e omul lui Patriciu. Daca nu era Patriciu nu ajungea el presedintele PNLului si candidat la presedentie nici macar in vis. A luat lectii de teatru de la fostul utecist si comunist Diaconu"
Teatru de 2 bani

oricine sa vina
in afara de PSD , nu mai suport sa vad analfabetu Vanghelie Almanahe in peisajul politic.....orice ar fi si oricit de saraci raminemvreau fara Hrebenciuci si Vanghelisti...
CRINEL E CA BOMBONEL ?
Mi-a facut o mare sila. Papagalu asta chiar ne crede prosti pe toti
Aseara am asistat la un spectacol absolut jenant din partea Crinului. Mai bine-si vedea de treaba si ramanea doar cu confruntarea de la Cluj. Ieri a dat masura adevaratei sale valori, a improscat imprastiat fara nici o noima si asta pt ca el nu e mobilat cu nimic concret, nici economie, nici externe, nici agricultura, nici sanatate, nici finante, nici nici nici .... Oare cum o putea un partid care se pretinde serios , sa arunce la deruta o persoana mai mult decat mediocra ? Acest filfizon e bun la OTV cu Sexy Braileanca in tandem, la Acces Dirct cu Lazarus sau in echipa cu Zavoranca sau Bahmuteanca. Nici n-ar trebui sa ne mire, daca e sa-i dam crezare lui Vadim, Crinutza noastra isi cam petrece noptile pe la Casino si ca e mare amator de poker. Probabil asa a facut si cu aceasta candidatura, a incercat o cacealma, bine ca nu i-a tzinut ,,,,,
da ar fi fost extraordinar ca dupa asazisa revolutie sa fi avut Monarhie in Romania
sa fi avut MONARHIE si ca rege pe MIHAI I dar comunistii lui ILIESCU,precum si populatia neinformata au spus NU!!!va dati seama cat de mult am fi progresat ca tara cu un rege cu experienta democrata internationala, care sa dea STABILITATE pt dezvoltarea tarii si cu o simpatie europeana data de originea germana a acestuia?am fi intrat mai de mult timp in uniunea europeana.si CONSTANTINESCU,candva adept al monarhiei cu DOINA CORNEA si ANA BLANDIANA SI-A DORIT sa avem MONARHIE dar cand a ajuns la putere a ,,uitat,,ceea ce a promis!poate ca nu e tarziu nici acum cat mai traieste regele MIHAI
ALEGEREA
Un presedinte trebuie sa fie un om serios si responsabil nu un gargaragiu de carciuma sau un suetist de bodega. Cine vrea comicarie ieftina, poate sa viziteze circul Globus. Nu putem transforma Romania in arena de circ unde toti cimpanzeii sa-si faca numarul nestingheriti si toate maimutele sa se dea in barci pe bani publici fara rusine. Geoana ne-a demonstrat aseara ca este diplomatul perfect si presedintele serios de care Roamnia are atata nevoie acum
voteaza
'te-n gura de moldovean prost
Votez pentru preşedinte cu economistul CONSTANTIN ROTARU din partea Partidului Alianţa Socialistă. Ca este moldovean deal meu. Si român adevarat. Si domnitorul Cuza a fost moildovean si a unit Moldova cu Muntenia si a faurit Romania. Comuniştii timp de 50 de ani au ridicat Romania din epoca medievala in care se afla pe timpul lui Antonescu si a regelui Mihai. Mam saturat de capitalism de 20 de ani in care nu sa facut nimic decat sa furat si sa distrus Romania. Si PSD si PNL si PDL au furat cu totii. Din cauza lor am ramas fara slujbe, fara bani si facem foamea din cauza lor noi romanii.
si pentru maica-ta
nota 1 la oral pentru ca a suflat ,panarama !
GEOANA nota - 9, CRINA nota -7, BASE nota - 6
cleo
cleo tine minte\base va fi presedinte
ar fi fost bine ca dupa revolutie
sa fi avut MONARHIE si ca rege pe MIHAI I dar comunistii lui ILIESCU,precum si populatia neinformata au spus NU!!!va dati seama cat de mult am fi progresat ca tara cu un rege cu experienta democrata internationala, care sa dea STABILITATE pt dezvoltarea tarii si cu o simpatie europeana data de originea germana a acestuia?am fi intrat mai de mult timp in uniunea europeana.si CONSTANTINESCU,candva adept al monarhiei cu DOINA CORNEA si ANA BLANDIANA SI-A DORIT sa avem MONARHIE dar cand a ajuns la putere a ,,uitat,,ceea ce a promis!poate ca nu e tarziu nici acum cat mai traieste regele MIHAI
sa fim seriosi. EU CRED CA NU DE NOI
PARTIDE E NEVOIE ca sa schimbam clasa politica[e riscant si presupune EFORT SI TIMP INUTIL!!!],ci de REFORMAREA acestora din interior.REFORMAREA o fac DEOCAMDATA tot oamenii vechi care pot incuraja tinerii capabili din propriile partide.daca e capabil de ce nu se duce acest CERNEA la unul din aceste partide si sa-si promoveze sau sa incerce sa convinga proprii colegi de partid pt o platforma ecologista?!
Nimen no sa mai voteza pe el romanii sa saturat in acei 5 ani de zile de el si din gasca lui
votati Basescu singurul candidat care va accepta un Referendum unde romanul va putea alege intre Republica sau Monarhie
aaa-am aflat.vrea publicitate
pentru a-si baga partidul lui ecologist in parlament peste 4 ani,adica cu bataie lunga.eu nu cred ca are sansa.nu are partide vechi cum sunt taranistii si are acest partid?sa fim serioni.nici nu e bine pt ca SE FRAGMENTEAZA scena politica