Ultima strigare pentru Guvernul Veștea: se caută voturile (de) AUR

 3 comentarii
Exclusiv

Toate forțele PSD și a celor care sprijină Guvernul Veștea sunt orientate spre convingerea a aproximativ 40 de parlamentari ai AUR să voteze noul cabinet. Presiunile au fost recunoscute chiar de la cel mai înalt nivel al Alianței, prin vocea lui Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național al AUR și lider al senatorilor.

De unde se adună, de unde se scade

În prezent, Guvernul Veștea este departe de a avea voturile necesare. Zestrea cea mai importantă este reprezentată de cele 128 de voturi de la PSD. În continuare, surse liberale din aripa Veștea susțin pentru Libertatea că sunt „garantate” 24 de voturi. Din acestea, 16 sunt cele ale persoanelor considerate puciste, care au dat în judecată partidul.

Voturi mai vin de la UPR și neafiliați. 15-16 ar urma să vină de la neafiliați, iar 18 de la UPR. Așadar, 185 de voturi până în acest moment, din cele 233 necesare. 11 voturi mai vin de la PACE. Nu în ultimul rând, din cei 17 deputați de la minorități, calculele susținătorilor Guvernului Veștea spun că iau 12-14 voturi. Prin urmare, numărul voturilor este între 208 și 210. Cu toate acestea, surse din PSD susțin că pe numărătoarea lor în momentul de față ar fi de cel mult 200 de voturi.

Pentru a putea trece Guvernul Veștea obiectivul PSD și al celor care susțin cabinetul este să mai adune 40 de voturi de la AUR. Ținta de 40 de aleși de la AUR este necesară pentru că sunt așteptate noi surprize până la vot. Însă problema este că la un număr de 40 de parlamentari din 90 de la AUR care să voteze guvernul ar însemna că formațiunea condusă de George Simion este ruptă în două. Practic, ar trebui să accepte coabitarea cu PSD, fără să aibă reprezentare ministerială sau secretari de stat.

„Singura ieșire pe care au găsit-o este de a presa AUR sa voteze învestirea guvernului. Dar asta ar aduce prăbușirea partidului AUR. Întrebarea logică este: de ce s-ar auto-distruge AUR pentru a salva PSD?”, a scris pe Facebook Petrișor Peiu, cu referire la insistențele pe lângă partid. Potrivit surselor Libertatea, în acest moment, dincolo de vreo decizie oficială a partidului, nu sunt mai mult de cinci aleși AUR care să voteze noul guvern.

Strategia Opoziției

PNL a anunțat că parlamentarii săi nu mai intră în sala de plen. Însă sunt și câteva excepții, adică oamenii care stau să supravegheze procedura de vot. De asemenea, nici USR nu va participa la sesiunea de vot.

Nici AUR nu va sta în sală. Aceasta este decizia care a fost repetată în mod constant de Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.

Votul va fi dat de la ora 21.30, în condițiile în care audierile se vor derula pe parcursul a nouă ore, de la 12.00 la 21.00.

Guvernul Veștea este controlat de PSD, care are zece demnitari. Mai precis, îl are pe Marian Neacșu, vicepremier și ministru al Internelor, Radu Oprea la Secretariatul General al Guvernului, dar și alți opt miniștri.

PNL aripa Veștea are asumați ca vicepremier și miniștri cinci oameni, precum și pe Alexandru Nazare, suspendat din PNL, dar care are o istorie lungă în acest partid.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    steaua.libera 22.06.2026, 14:04

    Diseară vom afla dacă aur e un partid de sine stătător sau anexa PSD

  • Avatar comentarii

    csaba 22.06.2026, 14:22

    Nici după 30 de ani nu a reușit Romania să nu se mai bazeze numai pe trădători și să funcționeze ca un stat democratic fără hoți, borfași, și trădători, și mă gândesc pe cine vor să convingă grindeanu și ai lui, să pui un condamnat la ministerul de interne chiar e horror!!

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 22.06.2026, 16:29

    Mda.!...„convingerea a 40 de parlamentari AUR”( sa votezeun guvern al „europeniștilor”-carora le pute de ei-nescoțându-i din„exremiști”)?Se poate,cum sa nu!„Bâta și morcovul”-formula politicii externe a SUA(pâna la Trump-care a scos morcovul din„meniu”)?Ca d-aia e bine sa ai „politicieni”șantajabili,ca la o adica...„pac la„Razboiul”-cum zicea Agamița Dandanache al nemuritorului Caragiale!(Actualizat...„pac” un dosarel.La DNA-cu mascați in zori de zi -spre deliciul televiziunilor)!Iar daca parchetul face nazuri,cum ca deranjul e prea mare-acum in pragul vacanței-merge și cu... niște promisiuni.Nu cu moșii(ca la Caragiale)Nu.Cu ceva mult mai „cool”! Niște ...contracte.Cu statul„off course”!

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză