„Inculpatul a discutat telefonic şi prin intermediul aplicaţiei WhatsApp cu persoana vătămată, căreia i-a trimis un screenshot de pe o înregistrare video de la minutul 9.29, în care persoana vătămată întreţine un act sexual, şi i-a solicitat o sumă de bani pentru a nu da în vileag înregistrarea compromiţătoare, fapt pentru care, în ziua de 8 mai 2017, persoana vătămată a sesizat organele de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul Slatina.

Leo Marinete a fost prins în flagrant, în data de 9 mai, în timp ce primea o parte din suma de bani de la tânăra şantajată, în parcarea Complexului comercial „Winmarkt” din municipiul Slatina.

„La data de 9 mai 2017, persoana vătămată şi inculpatul Marinete Leonardo Emilian au stabilit să se întâlnească în zona unui complex comercial din municipiul Slatina, pentru a îi fi remisă inculpatului suma de bani solicitată, astfel că, în jurul orelor 12.25, în zona complexului sus-menţionat, inculpatul a fost surprins în flagrant de către organele de cercetare penală, în timp ce primea de la persoana vătămată o parte din suma solicitată”, se mai arată în documentul citat.

În acelaşi timp cu trimiterea în judecată, fostul sportiv a fost transferat din arestul IPJ Olt la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.

Citește și: Elevă șantajată cu poze nud pentru a participa la orgii sexuale. Au publicat pe facebook imagini cu ea goală, pentru a o face să cedeze

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.