Totodată, trecerea de pe o magistrală pe alta durează chiar şi 20 de minute.

Metrorex a început de azi modernizarea sistemelor de acces la 3 staţii de metrou: Unirii, Eroii Revoluţiei şi Păcii. Intrăriile la staţiile acestea vor fi parţial închise până pe 25 iulie.

Haos și la stația de metrou Pipera, marți seara. Stația  a fost închisă circulației timp de două zile, sâmbătă și duminică (15 și 16 iulie), pentru modernizarea sistemului de control acces.

Așa cum era de așteptat, călătorii au fost dați peste cap de noul sistem de taxare, iar timpul de acces la peron a crescut foarte mult.

S-au format cozi imense în afara stației, chiar până în stradă, iar călătorii se plâng că noile aparate procesează greu cartelele, iar modul cum trebuie introduse acestea este complet diferit față de cum erau obișnuiți.

metrou-piperaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Metrorex începe miercuri lucrările de modernizare la 21 de accesuri din 11 staţii

Metrorex începe miercuri lucrările de modernizare a instalațiilor de taxare de la 21 de accesuri din 11 stații, lucrări ce vor dura până pe 29 august, conform unui comunicat al companiei.

Cristi Burci a încercat fără succes să ridice sechestrul pe 35 de milioane de euro în Dosarul Romvag. Instanța: „Presupusele sume de bani spălate se situează la valori foarte ridicate”
Recomandări
Cristi Burci a încercat fără succes să ridice sechestrul pe 35 de milioane de euro în Dosarul Romvag. Instanța: „Presupusele sume de bani spălate se situează la valori foarte ridicate”

Vor fi modernizate până la finele verii stațiile Piața Unirii 1 și 2, Eroii Revoluției, Păcii, Obor, Piața Victoriei 2, Piața Sudului, Eroilor, Politehnica, Preciziei și Gorjului.”Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile. Având în vedere că acest proiect este unul complex, coroborat cu necesitatea de a asigura securitatea și siguranța călătorilor, precum și de a respecta recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Dealul Spirii’ București, lucrările de modernizare, se vor executa etapizat”, au precizat reprezentanții Metrorex.

Video: Știrile TVR


EXCLUSIV / Cum a ajuns tânăra din Onești să-și bată joc de propria-i fetița de nouă luni. Laptele matern a atras pedofilii la spectacolele abjecte


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce se va întâmpla cu centralele de apartament în România. Orașul care le-a interzis deja, prin lege
FANATIK.RO
Ce se va întâmpla cu centralele de apartament în România. Orașul care le-a interzis deja, prin lege
Uluitor! Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Uluitor! Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
Libertateapentrufemei.ro
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
Superba Laura se laudă cu relația pe care o are cu starul lui Real Madrid
GSP.RO
Superba Laura se laudă cu relația pe care o are cu starul lui Real Madrid
Fabrica din România care va produce pe bandă rulantă. A fost deschisă recent și va exporta produsele în toată Europa
FANATIK.RO
Fabrica din România care va produce pe bandă rulantă. A fost deschisă recent și va exporta produsele în toată Europa
Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată
Știrileprotv.ro
Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată
DIVORȚUL ANULUI 2024? Nimeni nu se aștepta la așa ceva! El ar fi plecat deja de acasă! 'S-a terminat'
Unica.ro
DIVORȚUL ANULUI 2024? Nimeni nu se aștepta la așa ceva! El ar fi plecat deja de acasă! 'S-a terminat'
Dan Şucu se dezlănţuie! La Rapid, angajaţii sunt îngrijoraţi, după ce au auzit: "Am informaţii" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Dan Şucu se dezlănţuie! La Rapid, angajaţii sunt îngrijoraţi, după ce au auzit: "Am informaţii" | EXCLUSIV
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Observatornews.ro
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Horoscop 17 mai 2024. Racii au la dispoziție o nouă zi în care mentalitatea unui constructor le va fi de mare folos
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2024. Racii au la dispoziție o nouă zi în care mentalitatea unui constructor le va fi de mare folos

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI