„E trist ce s-a întâmplat cu Salah. Mereu vreau să joc împotriva celor mai buni. Ar fi lamentabil să nu poată juca. Toţi ştiu că e un fotbalist bun şi că e într-o formă excelentă”, a comentat fundaşul central Roman Neustadter.

El l-a apărat pe Sergio Ramos, fundaşul lui Real Madrid, pe care mulţi îl acuză că l-a accidentat intenţionat pe egiptean în prima repriză a finalei câştigate de gruparea spaniolă în faţa lui Liverpool (3-1).

Real Madrid – Liverpool, finala Ligii Campionilor la fotbal. Madrilenii au învins cu 3-1 și au luat a 13-a Cupă! Bale, gol senzațional. Karius a comis-o de două ori

Alt fotbalist al naţionalei Rusiei, Konstantin Rausch, i-a urat atacantului lui Liverpool să se refacă rapid. Rausch a afirmat că Salah a avut în acest sezon evoluţii la nivelul lui Leo Messi şi Cristiano Ronaldo.

Federaţia Egipteană de Fotbal a indicat luni că speră că Salah se va reface la timp pentru a fi prezent la Mondial.

Salah este marea speranţă a „faraonilor”, care nu au mai disputat un Mondial din 1990.

Naţionala africană, pregătită de argentinianul Hector Cuper, se antrenează acum în Italia, unde va juca vineri un amical împotriva Columbiei.

Rusia, gazda Mondialului, va disputa meciul de deschidere pe 14 iunie contra Arabiei Saudite, după care, în Grupa A, va întâlni Egiptul şi Uruguayul.

Citiți și Mo Salah a dat asigurări familiei că va merge la Cupa Mondială!

Mohamed Salah, cel mai bun jucător din Anglia: ”Mi s-a spus că nu voi avea succes în Premier League”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.