În Franţa este obiceiul ca viitoarea mamă să organizeze o petrecere înaninte de venirea pe lume a bebeluşului şi de a primi cadouri pentru el: jucării de pluş, hăinuţe, etc. Carla Bruni n-a avut nevoie de asemenea petreceri pentru a fi în centrul atenţiei. De câteva luni, cadourile curg la Palatul Elysee, mulţi oameni dorind să participe astfel la naşterea copilului preşedintelui, o premieră în istoria celei de-a Va Republici.

La clinica La Muette, salonul în care stătea Carla Bruni semăna cu o florărie: a primit buchete de peste tot, printre care „un imens coş cu orhidee albe de la regele Mohamed al VI-lea al Marocului”, scrie Paris Match, sau un bucheţel rotund pe care Nicolas Sarkozy l-a adus când a venit la clinică. Nici fiul cel mare al şefului statului nu şi-a ignorat surioara, pentru care a adus un cadou de la cofetărie.

Jacques şi Bernadette Chirac au fost şi ei alături de proaspeţii părinţi. Fostul preşedinte francez a trimis o felicitare „scrisă de mână” şi soţia lui s-a ocupat de cadou: o rochiţă de la Dior, arată Paris Match.

Angela Merkel, cu care Nicolas Sarkozy este în dezacord în privinţa planului de salvare a Greciei, i-a dat preşedintelui francez un ursuleţ de pluş, Teddy Steiff, ursul simbol al oraşului Berlin. Cecilia Attias, fosta soţie a lui Sarkozy, i-a felicitat şi ea pe părinţi, dar cu două ore înainte de naştere, fiind victima unor zvonuri.

Giulia cântărea, când a ieşit din spital, în braţele mamei, 2,9 kg şi măsura 49 cm, potrivit săptămânalului citat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.