Blonda, la un pas să fie furată de lângă părinţii ei când avea trei ani

Julia Jianu, una dintre cele mai sexy cân­tăreţe de la noi, făcea furori şi în copilărie cu fru­mu­seţea ei. Vedeta ne-a povestit că într-una din va­canţele petrecute la ma­re, când avea trei anişori, a fost la un pas să fie furată pe plajă: “Ai mei au observat că eram urmăriţi de un grup de indivizi. Au stat cu ochii pe noi câteva zile. În a patra zi, au profitat de un moment de neatenţie din partea părinţilor mei şi au încercat să mă ia cu ei… Noroc că mama s-a prins la timp ce se în­tâmpla”. Cântă­reaţa ne-a mai spus că a fost mereu răsfăţată, pentru că a fost primul copil al familiei, iar părinţii se uitau la ea ca la o rază de soare. (Tatiana Solomon)

Ce drăgălaşe erau în copilărie cântăreaţa Julia Jianu şi «păcătoasa» Mădălina Pamfile!«Eleva lui Mazăre» era tare la mate

Mădălina Pamfile, bruneta care a intrat în showbiz cu porecla “eleva lui Ma­zăre”, ca mai apoi să ajungă colegă cu Cruduţa la Antena 1, a fost o elevă fru­muşică şi silitoare. “Era o fată isteaţă, căreia îi plăcea foarte mult matematica – ne-a dezvăluit educatoarea ei, Rodica Bobeica (foto dreapta). Era cea mai bună la a­ceastă materie, mai ales la geometrie. Mama ei se interesa de situaţia şcolară şi se vedea că o iubeşte ca pe ochii din cap. Însă Mă­dă­lina era şi un pic cam zvăpăiată. Se pare că tocmai asta a ajutat-o să devină celebră”. (Aurel Şelaru)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.