O maşină a poliţiei a fost implicată într-un accident grav produs în judeţul Suceava, pe Şoseaua Humorului, la limita cu DN 17. Şapte persoane au fost rănite, între care doi ofiţeri şi un agent de poliţie. Maşina Poliţiei se afla în misiune şi a izbit în plin un alt autoturism în care se aflau patru tineri, doi băieţi şi două fete, potrivit România TV.
Cei trei poliţişti se află în stare destul de gravă. Cel mai grav rănit este unul în vârstă de 28 de ani, care se află la reanimare la Spitalul Judeţean Suceava. Un altul este şi el în stare destul de gravă, iar un al treilea a suferit, din primele informaţii, leziuni la cap şi urmează să fie supus unui examen tomografic.
Cei patru tineri aflaţi în cealaltă maşină nu au suferit răni grave, dar au fost transportaţi la spital pentru investigaţii.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest la locul accidentului. Dacă şoferul maşinii de poliţie avea alcoolemie zero, în cazul celui civil aparatul a indicat 0,43 la mie, ceea ce înseamnă că acesta consumase băuturi alcoolice.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a deschis o anchetă, toţi cei implicaţi în accident urmând să fie audiaţi.
Starea colegilor este destul de gravă, investigaţiile medicale încă nu s-au terminat. Accidentul s-a produs în jurul orei 1.40 azi noapte, pe şoseaua Humorului, la limita cu DN 17. Cauza producerii accidentului va putea fi stabilită cu exactitate doar în urma expertizei„, a explicat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Citeşte şi: TERIBIL! Cinci persoane au fost SPULBERATE într-o staţie de tramvai, în Craiova
TRAGEDIE de proporții în GUINEEA! Cel puţin 50 de morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.