Prezent în emisiunea „Acces Direct”, avocatul câtăreţei a precizat că, în prezent, „drepturile pieselor sunt cedate prin contract societăţii de management la care sunt acţionari Marcel Prodan şi Andrei Nemirski. Dacă Alexandra menţine contractul, ea va putea cânta în continuare piesele”.
Cum Alexandra doreşte rezilierea contractului, avocatul artistei încearcă să găsească o altă variantă de contract, astfel încât aceasta să îşi poată cânta mai departe piesele.
În ceea ce priveşte varianta retragerii plângerii şi a împăcării, avocatul Alexandrei Stan respinge ambele impoteze din punct de vedere legal.
„În cazul actului de şantaj nu este posibilă împăcarea părţilor. Este exclusă posibilitatea unei împăcări sau o retragere a plângerii din punct de vedere legal”, a mai spus avocatul cântăreţei.

Alexandra, la mâna lui Marcel Prodan

Pe de altă parte, impresarul şi managerul Radu Baron este de părere că Alexandra Stan ar trebui să fie foarte atentă atunci când va lua o decizie cu privire la contractul pe care îl are cu societatea comercială care are, în prezent, drept asupra pieselor.
„Ea ar trebui să continue contractul cu firma şi să nu mai lucreze cu Marce Prodan. Problema cea mai mare este cu compozitorul, cu Marcel Prodan. Aici este vorba despre compoziţiile lui Marcel Prodan, iar Alexandra Stan nu va putea cânta aceste piese fără acordul compozitorului. Chiar dacă Alexandra cere rezilierea contractului, procesul ar putea durea şi trei ani, cu tot cu recurs. Iar contractul lor expiră peste un an. După acest an, Alexandra nu va putea cânta piesele decât dacă vrea Marcel Prodan – este dreptul de interpretare şi dreptul de compoziţie. O cale de împăcare ar fi cea mai bună soluţie de ambele părţi”, a spus Radu Baron.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.