Cancesu a luat in deradere ancheta procurorilor

Deşi pion principal în dosar, Căncescu şi-a continuat afacerile la Brasov fără nici o jenă. ”Deşi are sechestru pe conturile bancare, au fost transferate aproximativ 20 milioane de euro, bani care nu apar în declaraţia sa de avere”, sustine DNA .
El a încercat să înstrăineze firma Canaris, unde este acţionar, practic să elimine posibilitatea de a dovedi că prin aceasta ar fi luat mită mascată. În opinia achetatorilor, acesta a încercat să fugă de urmarirea penală, tocmai de aceea, furioşi la culme pentru tupeul de care a dat dovadă, anchetatorii l-au vrut dupa gratii.

Cancescu “pericol public”, fara scrupule cand aude de bani

Potrivit unor documente DNA, acesta este descris ca un adevărat pericol public, o ruşine pentru un reprezentant al Guvernului în teritoriu. În loc să dea dovadă de bună gestionare a banilor publici, acesta lipsit de orice scrupule, i-a impărţit la bunul plac.
“Starea de pericol rezultă din calitatea de înalt funcţionar public al inculpatului, din perseverenţa în incălcarea legii, chiar şi după ce a luat la cunoştintă că exista un dosar la DNA pe numele său,modul discreţionar în care a uzat de funcţia deţinută, felul cum acesta s-a impus în faţa subordonaţilor în realizarea scopului urmărit, lipsa de scrupule pentru obţinerea sumei de bani, în raport cu neregulile constatate de Curtea de Conturi”.

“Onestitatea persoanelor care au exercitat funcţii de demnitate publică reprezintă o condiţie esenţială. Poate influenţa persoanele cercetate şi martorii care iţi desfăşoară activitatea în cadrul CJ Braşov. S-a reţinut că prin activitatea desfăşurată are multiple conexiuni, putând influenţa martori şi suspecţi care ar putea oferi date importante pentru procesul penal(…).
„Este regretabil ca tocmai persoanele insacrinate cu aplicarea si respectarea legii si care ar trebui sa se simta investite cu grija gestionarii fondurilor publice devin potentiali subiectiv activi ai unor asemenea infractiuni, dintre cele mai grave, care incalca orice principiu echitatii sociale, punand in pericol insasi stabilitatea institutiilor democratice si a fundamentelor morale ale societati. In conditiile in care CJ este reprezentantul Guvernului in teritoriu, este in egala masura un serviciu public dar si o autoritate a statului care raspunde de buna corecta gestionare a banului public….etc”, se precizează în documnetul anchetatorilor.

Desfiintat de anchetatori,Cancescu se lauda cu o cariere “exemplara”

“Mă aflu la sfârşitul unei cariere profesionale şi politice exemplare. Am fost şef de proiectare, director la o fabrică de elicoptere, senator 8 ani de zile, fiind la al patrulea mandat de preşedinte al CJ. Nu am fost cercetat niciodată. Am avut o reţea de posturi de radio, dar am vândut-o unui trust de presă straină şi de acolo îmi vin bani”, s-a justificat Căncescu în faţa judecătorilor.

DNA Braşov continuă audierile şi săptămâna care urmează

Potrivit unor surse judicare, DNA Braşov continuă audierile în dosarul de corupţie în care este implicat Căncescu. În perioada următoare, anchetatorii vor interoga alte persoane care au avut de-a face cu Aristotel Căncescu, Bagiu Gabriel şi Ion Diniţă.
Anchetatorii spun că nu numai Aristotel Căncescu este un pericol public care ar face orice pentru a scăpa de urmărirea penală. DNA spune că atât el cât şi Bagiu Gabriel sunt periculoşi în libertate pentru că pot influenţa martorii din dosar.

DNA : Bagiu Gabriel poate ameninţa angajaţii că îi dă afară dacă vorbesc

“Lăsarea în libertate a acestuia ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală având în vedere că urmează să fie audiaţi ca martori angajaţii societăţii, implicaţi în executarea celor două contracte şi care sub ameninţarea pierderii locului de muncă ar putea da declaraţii neconforme cu realitatea în beneficiul patronului”, susţin procurorii anticorupţie.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.