Băiat sărac, rămas de timpuriu fără tată, Adi Minune a crescut în casa bunicilor săi, în satul ilfovean Ştefăneştii de Jos. Pe când avea 13 ani, a cunoscut-o pe Cati, mai mică decât el cu doi ani. Frumuseţea de fată îi era verişoară din partea bunicii. Prietenia copilăriei s-a transformat treptat în iubire. Numai că familiile înrudite nu au văzut cu ochi buni legătura şi i-au somat pe cei doi îndrăgostiţi să-şi bage minţile-n cap.
«Am fost mare june la viaţa mea»
Relaţia a continuat pe ascuns. Când a împlinit 17 ani şi avea deja o situaţie materială bună, Adrian a răpit-o pe aleasa lui, punându-şi familia în faţa faptului împlinit. Toate astea au fost mărturisite chiar de interpret într-un interviu acordat ziarului nostru în urmă cu nouă ani. “Cati e fiica verişoarei bunicii mele. Am făcut de toate ca s-o cuceresc: am sărit cu bicicleta pe dune de nisip, i-am cântat serenade… Am fost mare june la viaţa mea. A trebuit să o răpesc”, mărturisea cântăreţul mândru din caleafară de fapta sa. Nunta lui Adrian cu aleasa lui răpită, Cati, a avut loc abia în 2007, când erau deja părinţii a doi copii şi familiile lor acceptaseră situaţia.
La mai bine de o săptămână de când fiica lui, Carmen, şi-a făcut bocceluţa şi a plecat de acasă după alesul inimii ei, Adi Minune pare deja resemnat cu ideea că fata lui a ales alt drum decât cel dorit de el. De cum a aflat de gestul fetei, solistul a dat-o în urmărire generală la Poliţie. Apoi, cu fiecare zi ce a trecut, s-a mai liniştit, deşi a ţinut să puncteze că nu e de acord cu alegerea fetiţei lui. Ba chiar a declarat că nu va mai scoate nici măcar un leuţ pentru Carmen, care, susţine că, s-a măritat cu tânărul de dragul căruia a fugit de acasă.
Fiica lui Adi Minune, AUDIATĂ DE POLIŢIE, după ce a fugit de acasă! | VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.