Potrivit avertizării transmise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se va răci accentuat în toată ţara.
Avertizarea cod galben este valabilă pentru judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Mureş, Bacău, Vaslui, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi şi parţial în Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
În Transilvania, Moldova şi la munte, diseară şi la noapte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
„Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60 km/h, îndeosebi în estul ţării, şi de peste 80, 90 km/h la munte”, se  arată în avertizare.
De asemenea, duminică vor fi ploi însemnate cantitativ la munte, precum şi în centrul şi estul ţării.

CUM E VREMEA AZI, DE FLORIICOD GALBEN DE VREME REA. Ploi, ninsori şi vânt puternic în 20 de judeţe. Cum e vremea de Florii

Vremea se va răci în toată ţara. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în jumătatea de est a teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. La noapte, cerul se va degaja treptat în regiunile vestice, iar precipitaţiile, în restrângere spre est şi sud-est, se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei.
La munte vor predomina ninsorile şi vântul va sufla cu putere. Intensificări ale vântului se vor semnala temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în sudul ţării.
Temperaturile maxime vor fi de la 5, 6 grade Celsius în nord şi centru până la 18 grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade.
Spre dimineaţă  vor fi condiţii de formare a gheţuşului, iar în jumătatea de nord-vest a ţării şi izolat în zonele deluroase din restul teritoriului se va produce brumă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.