Au dus-o bine pe vremuri, o duc bine şi astăzi. Copiii demnitarilor de frunte de pe vremea lui Ceauşescu nu ştiau ce înseamnă statul la cozi, având tot confortul asigurat. Din gaşca de petrecăreţi a acelor timpuri nu lipseau Serghei Mizil, Jean Maurer, Nicu Ceauşescu, Mircea Lucescu sau Mădălin Voicu.
4540-293516-s.jpg
4540-293519-serghei_mizil.jpgFără îndoială, “nebunul” găştii de petrecăreţi de pe vremuri era considerat Serghei Mizil (57 de ani), fiul lui Paul Niculescu Mizil, fost înalt demnitar comunist, ministru al educaţiei şi învăţământului şi ministru de finanţe în regimul Ceauşescu. Rebel din fire, Serghei n-a fost niciodată membru de partid, absolvind Artele Plastice şi ocupându- se, înainte de 1989, chiar şi cu mici afaceri. “La fiecare ieşire în străinătate aduceam şi vindeam 20 de aparate video, 300 de casete, geci de blugi şi pantaloni de blugi.Mă lăsau să ies de vreo două ori pe an şi nu aveam probleme la vamă. Doar din imprimări de casete puteam să scot, cam la o lună şi jumătate, 80.000 de lei, echivalentul unei Dacii. Nu aveam probleme cu banii”, îşi aminteşte Serghei, care se învârtea în aceleaşi cercuri cu Jean Maurer (60 de ani), băiatul lui Gheorghe Maurer, fost prim-ministru al ţării, sau cu Nicuşor Ceauşescu, odrasla cuplului dictatorial.

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”
Recomandări
Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Din grupul celor care petreceau mai ales la Snagov, în vilele partidului şi care aveau acces la maşini scumpe şi la Casele de Comenzi mai făceau parte Donca Mizil, sora lui Serghei şi iubita lui Nicu Ceauşescu, Mădălin Voicu (58 de ani), fiul marelui violonist Ion Voicu, dar şi antrenorul Mircea Lucescu (65 de ani).

4540-293521-untitled12.jpg
Românii consideră că regimul Ceauşescu «este o idee bună»

61% din români consideră în prezent comunismul o idee bună, indică un sondaj realizat de CSOP în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. 50% din populaţie afirmă că înainte de decembrie 1989 era mai bine în România, în vreme ce doar 23% sunt de părere că era mai rău.

Serghei Mizil a împlinit, ieri, 57 de ani
Ieri, Serghei Mizil şi-a aniversat ziua de naştere, el împlinind 57 de ani. Serghei a promis apropiaţilor o petrecere de zile mari.

Citeşte mâine despre moda «epocii de aur»
4540-293518-untitled10.jpg

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
FANATIK.RO
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Viva.ro
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
GSP.RO
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Știrileprotv.ro
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Observatornews.ro
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI