Găina neagră cu care a venit în căminul conjugal i-a adus Iuliei, la începutul anului, ghinion în amor.
Soţul ei, Mihai Albu, a devenit brusc ţinta comentariilor răutăcioase şi, cum era şi firesc, i-a sugerat Iuliei să nu mai iasă la plimbare cu înaripata la subsuoară, căci a ajuns de râsul vecinilor.
Pe lângă vechile lor neînţelegeri, discuţiile interminabile legate de biata găină aveau să-i ducă pe cei doi soţi la divorţ.
Cum, după câteva luni, vieţuitoarea nu mai era un subiect de actualitate, Iulia a ochit o pisică fără păr, în valoare de 1.000 de euro, din rasa Sphynx, privită de români drept o ciudăţenie exotică.
Felina, care va apărea şi în videoclipul piesei “Bling”, a trupei Mandinga, a fost, alături de Iulia Albu, şi protagonista unei şedinţe foto.
A adus acasă şi un cameleon
Dragostea nonconformistei femei pentru necuvântătoare pare să nu aibă limite. În urmă cu câţiva ani, ea a adus acasă un cameleon, însă, la vederea fotografiilor în care fosta soţie a lui Mihai Albu ţine în gură nişte cleşti de rac, chiar şi fanii ei, obişnuiţi cu excentricităţile Iuliei, şi-au făcut cruce.

Şi pe ele le-a convins să pozeze cu păsări în braţe

Pentru cel mai nou număr al revistei Ideal Mariaj, Iulia a închiriat, pentru o zi, două înaripate: un cocoş alb uriaş din rasa Brahma şi un păun superb.
Colaboratoare de bază a publicaţiei amintite, Iulia le-a pus pe manechine să pozeze cu păsările la braţ.
“Şedinţa foto s-a derulat fără incidente şi fără ca vreo vietate să fi fost chinuită. Fetele au fost atente cu păunul şi cocoşul pe care le-am adus”, a declarat Iulia Albu pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.