Nu au putut să nu constate cu amărăciune că Mădălina, o vedetă aperciată în timpul vieţii, nu are încă parte de un mormânt îngrădit şi cu o cruce de piatră la cap. ”Pentru că locul de veci este al acestui individ (n.r. Petru Mircea, soţul artistei), noi nu putem face mai mult, decât să avem grijă să aibă mereu o lumânare aprinsă şi să fie curat. A trecut aproape un an şi jumătate de când sufletul lui pereche, iubirea lui, aşa cum îi zice a trecut în nefiinţă şi el nu i-a făcut nici un semn pentru veşnicie. Până la urmă, alături de Primăria Ploieşti care i-a acordat acest loc, noi îl vom da în judecată să preluăm mormântul ca să facem ceea ce trebuia făcut de el”, a declarat Ion Manole, tatăl Mădălinei.

Fratele acesteia, Marian, şi-a amintit cum a intrat cumnatul său în posesia locului de veci. ”Poate că nu ştiţi, dar locul de veci era iniţial pe numele meu. Pe 15 iulie când a fost Mădălina adusă la Ploieşti şi când tot oraşul era într-un pelerinaj la căpătâiul ei, individul, a venit la cimitir cu prietenii lui şi a ameninţat că dacă nu i se vor face actele pe numele lui, el strică toată ceremonia de înmormântare, o ia şi o duce la Bucureşti. Asta făcea el, când o lume întreagă îi plângea soţia”, a povestit Marian Manole.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.