Elevii din Austria care nu stăpânesc limba germană vor avea vacanțe de vară mai scurte, în urma unei noi legi adoptate miercuri de Parlamentul de la Viena, informează Agerpres. Aceștia vor fi obligați să participe la școli de vară pentru a-și îmbunătăți competențele lingvistice, iar părinții ar putea fi amendați dacă refuză participarea copiilor.
Cuprins:
Ministrul Educației, Christoph Wiederkehr, a subliniat importanța măsurii: „Limba germană este cheia progresului educațional, iar germana este, de asemenea, cheia unei vieți de succes”. Măsura vizează elevii cu vârste de până la 15 ani care urmează cursuri speciale sau remediale din cauza dificultăților lingvistice.
Conform datelor guvernamentale din 2025, aproximativ 48.000 de elevi din Austria au întâmpinat probleme legate de limba germană, iar în Viena, o cincime dintre elevii de școală primară nu aveau suficiente competențe lingvistice la începutul anului școlar curent. Autoritățile orașului explică această situație prin reunificarea familiilor refugiaților din Siria.
Vacanța de vară din Austria durează în mod normal nouă săptămâni. Până în prezent, elevii cu dificultăți la materii precum germană, engleză sau matematică puteau să participe voluntar la școli de vară de două săptămâni. Noua lege transformă această opțiune într-o obligație pentru elevii care necesită sprijin suplimentar, ca parte a politicii de integrare promovate de coaliția guvernamentală formată din Partidul Popular Austriac (ÖVP), social-democrații (SPÖ) și liberalii Neos.