„Războiul trebuie să ia sfârșit”, a declarat președintele american jurnaliștilor care l-au întrebat ce mesaj dorește să transmită șefului statului rus Vladimir Putin.
Zelenski deplânge lipsa de unitate a UE în fața lui Donald Trump
În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, la finalul întâlnirii cu Donald Trump de la Davos, că documentele negociate împreună cu Washingtonul pentru oprirea invaziei ruse sunt „aproape finalizate”, subliniind însă că discuțiile sunt dificile și că echipele celor două părți lucrează zilnic pentru a ajunge la un acord.
Europa se arată „fragmentată” și pare „pierdută” atunci când vine vorba de relațiile cu președintele american Donald Trump, a subliniat liderul ucrainean.
Discuții directe Ucraina-Rusia
O întâlnire trilaterală între oficialii americani, ucraineni și ruși va avea loc în Emiratele Arabe Unite (EAU) începând de vineri, a Zelenski, un semn al intensificării negocierilor de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit CNN.
Întâlnirea de două zile va avea loc vineri și sâmbătă, a declarat liderul ucrainean în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Macron îi cere lui Trump ca Franța și Europa să fie „respectate”
Emmanuel Macron a afirmat joi că dorește ca Franța și Europa să fie „respectate” mai mult de Trump și s-a „felicitat” pentru revenirea la o situație „mult mai acceptabilă” cu Statele Unite, după o „escaladare” și „amenințări de invazie” și „tarifare” cu privire la Groenlanda. El a salutat și progresele în privința Ucrainei punând accent pe garanțiile de securitate cerute de Kiev, potrivit AFP.
Ucraina, SUA și Rusia vor organiza o întâlnire trilaterală în Emiratele Arabe Unite începând de mâine
O întâlnire trilaterală între oficialii americani, ucraineni și ruși va avea loc în Emiratele Arabe Unite (EAU) începând de vineri, a Zelenski, un semn al intensificării negocierilor de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit CNN.
Întâlnirea de două zile va avea loc vineri și sâmbătă, a declarat liderul ucrainean în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos.
„Apărarea teritoriului nostru este o sarcină foarte costisitoare”
Întrebat cum pot ajuta Ucraina participanții la Forumul Economic Mondial de la Davos, Zelenski răspunde: „Apărarea teritoriului nostru este o sarcină foarte costisitoare”. El cere companiilor să „investească acum”, având încredere că „pacea va veni” „Locuri de muncă, bani, investiții – veniți să le oferiți Ucrainei”, spune el, BBC.
Zelenski își încheie discursul cu „glorie Ucrainei”
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/vladimir-zelenski-donald-trump-1024x683.jpg)
Documentele care vizează încheierea războiului din Ucraina sunt „aproape gata”, afirmă Zelenski
Președintele ucrainean a declarat că documentele elaborate împreună cu Washingtonul pentru a pune capăt invaziei ruse în Ucraina sunt „aproape gata”, într-un discurs ținut la finalul întâlnirii cu omologul său american Donald Trump la Davos, potrivit AFP.
„Ne-am întâlnit cu președintele Trump, iar echipele noastre lucrează aproape în fiecare zi. Nu este simplu. Documentele menite să pună capăt acestui război sunt aproape, aproape gata”, a spus el, recunoscând totodată că dialogul cu Donald Trump „nu este simplu”.
„Europa pare pierdută în fața lui Trump”, spune Zelenski
„În loc să devină o adevărată putere mondială, Europa rămâne un caleidoscop frumos, dar fragmentat, de puteri mici și medii”, a spus Zelenski, adăugând că „Europa pare pierdută atunci când încearcă să-l convingă pe președintele american să se schimbe”, potrivit AFP.
Zelenski: „Fără garanții de securitate din partea Statelor Unite”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, după întâlnirea cu Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Ucraina nu poate accepta încheierea războiului fără garanții de securitate ferme din partea Statelor Unite. Zelenski a subliniat că orice discuție despre pace trebuie să includă angajamente clare care să împiedice o nouă agresiune rusă, avertizând că un acord lipsit de astfel de garanții ar lăsa Ucraina vulnerabilă pe termen lung.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vorbește în prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos
După o introducere lungă, Zelenski începe prin a face referire la filmul Groundhog Day, în care personajul principal trăiește aceeași zi la nesfârșit.
„Nimeni nu vrea să trăiască așa”, spune Zelenski, „repetând același lucru săptămâni, luni, ani întregi.
Și așa trăim noi acum”, potrivit BBC.
Zelenski urmează să țină o scurtă conferință de presă
Casei Albe afirmă că întâlnirea lui Trump cu președintele Ucrainei a durat „aproximativ o oră”.
Președintele Zelenski urmează să țină în curând un discurs la Davos.
O singură problemă majoră în calea negocierilor de pace
Trimisul SUA, Steve Witkoff, a declarat că negocierile pentru încheierea războiului se reduc la „o singură problemă”, pe care un oficial european a confirmat-o pentru CNN că este legată de teritoriu.
Între timp, Witkoff urmează să călătorească la Moscova pentru discuții cu Putin.
„Cred că am ajuns la o singură chestiune de rezolvat și am discutat deja mai multe variante. Asta înseamnă că este o problemă soluționabilă”, a declarat Witkoff, fără a oferi detalii. Witkoff a mai precizat că el și Jared Kushner, ginerele lui Trump, nu vor rămâne peste noapte la Moscova, urmând să zboare direct la Abu Dhabi pentru discuții „militare la nivel înalt”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/hepta8529871-1024x683.jpg)
Donald Trump a semnat carta Consiliului pentru Pace pe scena de la Davos
Președintele american Donald Trump a lansat astăzi, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, noul său proiect – Consiliul pentru Pace – printr-o ceremonie de semnare a unui organism internațional controversat, ce presupune o taxă de aderare de un miliard de dolari, potrivit AFP.
Componența consiliului a atras critici, mai ales după ce președintele rus, Vladimir Putin, acuzat de invadarea Ucrainei în 2022, a fost invitat să facă parte din organizație. Trump a declarat că Putin a acceptat invitația, în timp ce liderul rus a menționat că încă analizează propunerea.
Un alt aspect controversat este taxa de un miliard de dolari pentru statutul de membru permanent, ceea ce a determinat critici conform cărora consiliul ar putea deveni o versiune „pe bani” a Consiliului de Securitate al ONU.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_191482d4eb03369bd7b8365c47d425b6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_50d14931bd44c90aecd30c47a2e28a60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8e2ca1680a635cb9e4d912bec17cdbb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0b322dcc4eb71ce6051b656a3909bc29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7fafafcfdd865f52d4ae5cf9655dc5b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b56c3f239974686c28492d48c486d94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b75bfb08f32b73efa0523128a602dee.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9a50b325865b183ba6b1a49a161c2baa.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_bb28a84f2f9f00b11418db080d305b47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_62bc30275ae78c8569230b077c347d75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cf90baa3203aa01838b9e8ee7e96f6e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_084b9f0646349a0b6129b895e1128be3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7114172324ceb294cc1c7b5649c30dd2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_dba1c3346161d8d5f7fde0c40c8569ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d6628d1bdd0b56089f97b269fa0509af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7e7b1e305f4788c8a64d8ff9d835e346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7c32836511af18c90d7e417ac81b96e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b2d659961a8f1c376afbf12ac45641a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f7fc1b26af96f561f99a9e65f49ba8b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7b380f7998ad48b942c439236f026917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_10f1055ddcd56047993ea5c3aa85e62d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4de7997e6ac307cfa0b3189e18ba6594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1068334976-e1769094969297.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0fd8b357585dc618c7cd76a10bd3ff07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a6877d72c509930a5e2c17823e88159.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gheorghe-chindris-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/solutie-bogdan-ivan-1-aprilie-expira-plafonare-romgaz-intra-piata-oferte-hidroelectrica-e1771096602302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_ff1b05657a9b05a797c7295591fe72a2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_0c1d35e3b30b3c0697d65d334bcdc968.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/antonia-romanii-au-talent.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/610650097181241014725343347921100713320992734n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_030e7548ebdb2ac92f44c52f0f02f799.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a4564eca72e0d5c58295cb51e1b24639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/nicusor-dan-nu-va-negocia-cu-psd-si-pnl-numirile-la-sri-si-sie-la-pachet-cu-sefii-dna-si-diicot-e1771013998156.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-spune-ca-e-fals-ca-romania-ajuta-ucraina-cu-bani-multi-in-timp-ce-romanii-traiesc-prost-sa-discutam-deschis-e1770990759543.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/horoscop-15-februarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/charleroi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/opera-de-stat-din-viena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/pisica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/caine-beagle.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cei-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/diferenta-dintre-emoji-emoticoane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cum-se-foloseste-vinul-spumant-la-gatit.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jeff-pagani-vloggerul-brazilian-de-pe-tiktok-care-invata-limba-romana.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/martisor-1-martie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/primarie-iasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/masina-garda-civila-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/recesiune--foto-ilustrativ-shutterstock1736991089-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-nicolaie-ceausescu--foto-dumitru-angelescu-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/comunism-ceausescu-victime-timisoara-profimedia-0489567464.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/plevna-2026-02-10-at-10-21-33-3-copy.jpg)
torben 22.01.2026, 19:58
europa trebuia demult sati intoarca spatele mascarici de presedinte , sa te fi lasat pe mana americanilor ,
tomitan 23.01.2026, 00:42
\"Europa pare pierdută în fața lui Trump”Corect! Eu zic ca toti ucrainenii sa se predea lui US Army sub comanda lui Trump.Ce o sa se intample? Un nou \"Bleiburg\" , dar de aceasta data ucrainean nu croat. PS. Apropo nu uitati sa-i cedati amicului lui Trump ,Viktor Orban Transcarpatia.De ce ? Ptr ca asa o sa ceara \" Consiliul Pacii\" condus de Trump
ethanhunt 23.01.2026, 07:52
Bine tare si adevarat a vorbit Zelenski,as vrea ca sa fie si in Europa inca doi lideri care sa vorbeasca asa bine.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.