Ministerul Educației a publicat luni, 27 iulie, ora 12.00, rezultatele finale ale examenului de Definitivat 2026. În urma contestațiilor depuse, rata de promovabilitate a crescut cu aproape 6%. În total, 47 de candidați au obținut nota 10.
Cuprins:
Rezultatele finale publicate de Ministerul Educației arată că 76,68% dintre candidați au promovat examenul de Definitivat, după recorectarea lucrărilor contestate.
Concret, după evaluarea celor 2.023 de contestații depuse, încă 513 candidați au obținut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt) și implicit definitivarea/dreptul de practică în învățământul preuniversitar. În raport cu prima afișare, se constată o creștere cu 5,74% a numărului de candidați promovați de la 70,94% la 76,68%, rezultând o creștere substanțială a ratei de promovare față de anul trecut (69,24%).
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, anul acesta au susținut examenul de Definitivat aproape 9.300 de profesori. Dintre aceștia, la proba scrisă s-au prezentat 9.269 de candidați.
Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte integrantă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8/opt pentru a asigura promovarea). Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
În această sesiune, proba scrisă a fost susținută la 106 discipline de către 9.269 de candidați (96,4% din totalul celor 9.615 candidați cu drept de participare), în 42 de centre de examen.
Distribuția notelor arată că și în această sesiune numărul mediilor maxime rămâne redus.
Pentru promovarea examenului este necesară obținerea unei medii de minimum 8, calculată pe baza inspecțiilor la clasă, a evaluării portofoliului profesional și a notei de la proba scrisă.
Statisticile Ministerului Educație arată că există diferențe semnificative între județe în ceea ce privește promovarea.
Graficele mai evidențiază diferențe privind distribuția notelor și evoluția promovării comparativ cu anii anteriori, precum și rezultate detaliate pentru fiecare județ și pentru fiecare disciplină de examen.
Definitivatul este examenul care certifică dobândirea competențelor necesare exercitării profesiei didactice în învățământul preuniversitar. Promovarea acestuia reprezintă o etapă obligatorie în cariera didactică și permite profesorilor să participe ulterior la examenele pentru obținerea gradelor didactice.
Au dreptul de a susține proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: