Elevii olimpici naționali și internaționali din județul Ilfov vor fi premiați de Consiliul Judeţean cu sume între 500 și 1.000 de lei. Premii în bani vor fi oferite și elevilor care obțin rezultate excelente la concursurile școlare, dar și profesorilor care îi pregătesc pe acești copii. Decizia a fost luată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Ilfov, printr-un proiect de hotărâre aprobat în ședință ordinară. Premiile acordate se vor cumula cu cele oferite de Ministerul Educației.
Cuprins:
În contextul în care Ministerul Educației a eliminat bursele acordate elevilor olimpici, Consiliul Județean Ilfov împreună cu Inspectoratul Școlar Ilfov au decis, printr-o hotărâre, acordarea unor premii în bani elevilor cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare. Acordarea ajutoarelor financiare se face în cadrul proiectului „Excelența în educație”, iar suma totală alocată este de 33.700 de lei.
Reprezentanţii Consiliului Județean Ilfov precizează că elevii ilfoveni premiaţi la etapele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor vor primi stimulente financiare între 500 şi 1.000 de lei, în funcţie de rezultat. Pentru concursurile şcolare, premiile sunt cuprinse între 400 şi 800 de lei. Profesorii coordonatori, dar şi cadrele didactice care iniţiază proiecte cu impact în comunitatea şcolară, vor beneficia de câte 500 de lei.
Potrivit hotărârii adoptate de Consiliul Județean, lista profesorilor și a elevilor propuși pentru premiere va fi realizată de către directorii școlilor din județul Ilfov.
Premierea elevilor de gimnaziu și liceu se va face în funcție de performanța obținută: locurile I, II, III și mențiune la etapa națională sau internațională a olimpiadelor școlare sau a concursurilor naționale. Cuantumul sumelor va fi:
În ceea ce-i privește pe profesori, vor fi premiați cei din învățământul gimnazial și liceal ai căror elevi au obținut locul I, II, III și Mențiune la etapa națională sau internațională a olimpiadelor școlare, concursuri naționale sau internaționale aprobate de Ministerul Educației.
Premiați vor fi și învățătorii și profesorii care predau în învățământul primar, gimnazial și liceal care au inițiat sau s-au implicat în proiecte și programe cu impact deosebit în comunitatea școlară locală. Cuantumul premiilor acordate cadrelor didactice va fi de 500 de lei.
În situaţia în care un cadru didactic are, prin intermediul elevilor săi, mai multe rezultate obţinute la fazele, naţionale şi internaționale ale olimpiadelor, concursurilor şcolare naţionale, europene şi mondiale, se va acorda un singur premiu, indiferent de numărul elevilor.
În situația în care, la rezultatele unui elev premiat şi-au adus aportul două sau mai multe cadre didactice, fiecare cadru didactic va beneficia de suma maximă.
În situația în care unul sau mai multe cadre didactice care au inițiat proiecte şi programe cu impact deosebit în comunitatea şcolară/locală, fiecare cadru didactic va beneficia de suma maximă, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Județean Ilfov.