Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, despre programa la literatură pentru clasa a IX-a: „Elevii pot studia și cronicari, și autori contemporani. De ce s-ar exclude unii pe alții?”

Comoara din adâncuri

Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce sau Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Tudor Ganea, Nora Iuga, Tatiana Țîbuleac? Oare ce ar alege un elev de 15 ani să studieze la ora de literatură? Oare ce i-ar deschide apetitul pentru lectură? „Letopisețul Țării Moldovei”, „Descriptio Moldaviae”, „Istoria moldo-valahă” sau o operă contemporană, scrisă de un autor pe care, la o adică, l-ar putea întâlni pe stradă sau, cine știe, chiar în metrou? Oare ce i-ar trezi interesul și curiozitatea? „Și unele și altele”, consideră profesorul Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române și fost ministru al Educației în guvernul Cioloș.

Însă nu toată lumea este atât de echilibrată. Dimpotrivă, părerile sunt împărțite, discuțiile aprinse și-n contradictoriu, iar criticile – uneori foarte dure. 

Programa școlară la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, care s-a aflat în dezbatere publică, a stârnit dezbateri aprinse, provocând un adevărat tsunami în sistem. Dintr-o dată, lumea academică s-a scindat: profesori, scriitori, critici literari, oameni de litere, universitari, academicieni, inclusiv oameni din minister și guvern s-au trezit în tabere opuse, având discursuri total diferite.

Susținătorii noii programe pledează pentru o literatură abordată diacronic, studiată cronologic, o literatură din cele mai vechi timpuri, greoaie, complexă și stufoasă, scrisă într-o limbă română pe care azi n-o mai vorbim, spun criticii. Care, pe de altă parte, afișează un discurs modernist, susțin ideea unei literaturi mai accesibile, mai aproape de copii, de interesele și nevoile lor reale, o literatură în care elevii să se regăsească, care să-i atragă, să le dezmorțească spiritul, nu să-i afunde și mai adânc în dezinteres și plictis. 

Cum să împăcăm și capra, și varza 

Prezent la dezbaterea care a avut loc zilele trecute în incinta Academiei Române, Mircea Dumitru, profesor de logică și filosofie contemporană, fost ministru al Educației și vicepreședintele instituției, a declarat pentru Libertatea că speră la o reconciliere între cele două tabere. „Cred că motivele pentru care această controversă s-a accentuat în spațiul public și mai ales pe internet se datorează unei dificultăți de a vedea și de a înțelege până la capăt perspectiva opusă, cea susținută de tabăra adversă”, a precizat el. 

Academicianul este de părere că cele două criterii, cel sincronic și cel diacronic, nu se opun în mod absolut, nu se exclud unul pe altul. „Poți să mergi pe această abordare diacronică, cu care au fost de acord mulți dintre profesorii de literatură, nu doar din mediul universitar, ci și din mediul liceal, dar să insiști, în același timp, și asupra unor teme caracteristice marilor perioade istorice”. 

Deci, cele două variante, cea propusă de grupul de lucru și cea susținută de alte sute de voci consacrate din sistem, pot coexista. „Asta, cu atât mai mult cu cât literatura este o disciplină în care interpretarea și construcția sunt foarte importante”, mai spune academicianul. 

Poți jongla, prin urmare, cu timpul, cu epocile, cu curentele literare, literatura în sine fiind o disciplină extrem de flexibilă. Iar Mircea Dumitru vine și cu câteva exemple concrete: „În secolul al XVIII-lea au apărut Iluminismul și Școala Ardeleană, apoi în secolul al XIX-lea – Romantismul. Deci, poți să vorbești despre ce s-a întâmplat în aceste perioade și, în același timp, să insiști și asupra unor teme dominante, caracteristice acelor epoci istorice”. 

Cum ar putea un profesor să-i facă pe elevi să iubească literatura citind „Letopisețul Moldovei”: „Este și acesta un test”

L-am întrebat pe fostul ministru al Educației dacă un elev de 15 ani este suficient de matur să înțeleagă cronicarii, să fie cu adevărat interesat de istoria literaturii din cele mai vechi timpuri. „Elevii sunt foarte diferiți”, ne-a răspuns academicianul, plasând această responsabilitate – de a-i face pe copii să iubească literatura veche – în seama profesorilor.

„Nu poți subestima arta profesorului, măiestria sa, indiferent de programa pe care ai propune-o”. Profesorul, mai spune expertul, este cel care-și cunoaște cel mai bine elevii și știe exact cum să dozeze informația, cum s-o livreze copiilor, cum s-o împacheteze în așa fel încât să fie nu digerabilă, ci chiar atrăgătoare. „Profesorul e cel care decide cât anume să predea din cronicari, cât anume să predea Iluminism sau Romantism”. 

Puterea, prin urmare, se află în mâinile dascălilor, consideră academicianul. „Și asta nu doar la literatură, ci la orice altă disciplină. Cum se face că sunt oameni care au făcut performanță în diferite domenii și care spun că au avut un profesor excepțional care i-a făcut să iubească matematica, chimia, fizica?”. 

Într-adevăr, profesorul este cel care îți poate deschide noi orizonturi sau, dimpotrivă, îți poate închide în față toate ușile cunoașterii. Prin urmare, va fi foarte interesant de văzut cum vor gestiona dascălii la clasă această provocare, de a-i face pe elevi să iubească literatura citind din „Letopisețul Țării Moldovei”, studiindu-i pe Anton Pann, Dinicu Golescu sau Dimitrie Bolintineanu.

„Să așteptăm să vedem ce se întâmplă. Este și acesta un test”, își continuă ideea fostul ministru. Din păcate, spunem noi, este un test pe pielea generațiilor viitoare, căci această programă va fi predată, cine știe, poate chiar 10-15 ani de acum încolo. 

Și încă un lucru, mai atrage atenția fostul ministru: nici scriitorii contemporani nu sunt foarte ușor de digerat de copiii de 15 ani. „Uneori, le este greu oamenilor maturi să citească literatură postmodernă. Dacă în clasa a IX-a ai niște teme și aduci și scriitori de secol XXI, ei nu sunt complicați? Nu sunt, oare, și operele lor greu de digerat? Ba da, sunt. Și atunci cum să le ceri unor copii să-i înțeleagă?”

Academicianul Mircea Dumitru a mai punctat un aspect: dacă insiști numai pe partea sincronică și împarți literatura tematic, riști să-i rupi pe elevi complet de dimensiunea istorică. „Prin aducerea literaturii direct în prezent, ignorând cursul ei istoric, elevii ar putea considera că literatura română începe acum, în 2025. Riști ca ei să nu mai facă deosebirea între Antichitate, Renaștere, Epocă modernă. Nemaiavând niciun reper istoric, ei ar putea plasa Romantismul la sfârșitul secolului XX, de exemplu”. 

Mircea Dumitru: „Copiii se pierd în gimnaziu. Aici se produce marea fractură”

Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea analfabetismul funcțional al elevilor de liceu, care învață în prezent după o programă școlară tematică, mai atrage atenția fostul ministrul al Educației. „Căci există, totuși, o anumită corelație între actuala programă și gradul de analfabetism funcțional în rândul liceenilor. La un moment dat, te întrebi ce anume să mai modifici?”

Însă, totuși, trebuie amintit și faptul că elevii, mulți dintre ei, intră în liceu deja analfabeți funcțional. Prin urmare, ar trebui să ne uităm și la programa de gimnaziu, căci se pare că acolo se produce, de fapt, marea fractură. „Nu putem să presupunem că până la 14, 15 ani ei sunt niște cititori împătimiți, iar apoi, dintr-o dată, se produce această bulversare. La cursul primar, pe de altă parte, rezultatele sunt bune. Deci, ceva se întâmplă cu acești copii în gimnaziu. Aici se pierd, în clasele V-VIII. Este o ruptură teribilă. De aici, din gimnaziu, încep copiii să fugă de școală”. 

Referindu-se la programa școlară pentru clasa a IX-a, Mircea Dumitru recunoaște că, totuși, nu se pot pune laolaltă, de-a valma, fără să fie gândite și analizate înainte, concepte, viziuni, abordări diferite ale literaturii.

„Nu putem putem amesteca ambele variante, ambele interpretări și să concepem o struțo-cămilă. Ar fi un haos total, copiii ar fi induși în eroare și debusolați. Însă, dacă accepți că adevărul este undeva la mijloc, dacă accepți că niciuna dintre cele două tabere nu deține adevărul absolut, atunci se pot face anumite ajustări: marchezi marile momente istorice, iar apoi, în interiorul acestor momente, insiști și asupra unor teme care pot să continue de la o epoca la alta. Ideea de modernizare a României, de exemplu, începe din secolul al XIX-lea, continuă în secolul XX, dar vorbim și astăzi despre asta”. 

„Poziția de ministru al Educației nu este deloc una de invidiat”

Ministrul Daniel David, mai spune academicianul, are o sarcină dificilă și va trebui, până la urmă, să decidă varianta finală. „Consider că Daniel David s-a achitat foarte bine de această sarcină pe care a avut-o, lăsând specialiștii să gândească programa. Dacă aș fi fost în locul său, aș fi procedat la fel. Nu ministrul e cel care gândește nici programa, nici manualele. Nu el decide cum predau profesorii în clasă. Rolul său este cel de a se asigura că deciziile luate, oricare ar fi ele, funcționează. Nu ministrul trebuie să decidă dacă vor studia elevii cronicarii, ci grupul de specialiști în domeniu. Ministrul nu este profesor de literatură”.  

Mircea Dumitru a ținut să precizeze că reacția celor care cred în abordarea tematică a programei la literatură este, totuși, una legitimă. „Ministrul David nu avea cum să știe dinainte ce scandal va genera proiectul propus spre dezbatere. Până la urmă, asta înseamnă dezbatere: societatea să vină cu soluții, ajustări sau propuneri noi. Eu am toată încrederea că Daniel David va lua hotărârea cea mai bună, va putea să modereze aceste atitudini extreme și contradictorii”.

Cât a fost ministru al Educației, Mircea Dumitru s-a confruntat și el cu situații greu de gestionat, însă „problemele pe care a trebuit să le rezolv eu cu plagiatele unora și ale altora sau cu finanțarea învățământului superior au fost mult mai ușoare decât misiunea lui David din tot acest an. Uitându-mă în urmă, poziția de ministru al Educației nu este deloc una de invidiat. Numai cine n-a stat pe scaunul acela, ar putea să spună că lucrurile sunt simple și pot fi rezolvate de pe-o zi pe alta”.

Programa la română, între experiment eșuat și prevenirea analfabetismului funcțional

Academicianul a mărturisit că este foarte curios să vadă, la finalul primului ciclu de studiu, care va fi rezultatul acestor copii la Bacalaureat. „Abia atunci vom putea trage o concluzie și anume dacă această programă atât de intens dezbătută azi este sau nu bună. Tot atunci am putea face și o comparație între rezultatele acestor elevi și rezultatele celor care au dat examenul maturității după vechea programă, cea tematică”. 

Din păcate însă, dacă răspunsul nu va fi cel pe care-l dorim, la care sperăm acum, atunci va fi prea târziu pentru a mai schimba ceva. Iar noua programă va fi, de fapt, un nou experiment eșuat pe spinarea unor copii care nu au nicio vină că trăiesc într-o epocă a tehnicii, a digitalizării, a inteligenței artificiale și a informației care circulă aproape cu viteza luminii. Și care nu sunt interesați atât de mult de trecut, cât de viitor.

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educației, recunoaște că dezbaterea pe marginea noii programe școlare a degenerat într-un mare scandal, lumea academică s-a aprins ca un fitil, însă incendiul va fi stins. Stă în mâna ministerului s-o facă. Pe de-o parte. Pe de altă parte, stă și în puterea lumii academice să cadă la o înțelegere. Nu de alta, dar este în joc viitorul următoarelor generații de copii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE