Programa la Istorie pentru clasa a IX-a, criticată de specialiști: „Lipsă de viziune, ambiguități, simplitate și doar două personaje feminine despre care se vorbește. Totul trebuie regândit”

Comentează
Mai multe manuale așezate unele peste celelalte, pe o masă

Societatea de Științe Istorice din România a transmis într-un comunicat de presă că programa de Istorie pentru clasa a IX-a, lansată în dezbatere publică, trebuie regândită. Specialiștii au precizat că există cel puțin 200 de puncte care trebuie revizuite. Mai mult, există voci care acuză Ministerul Educației că s-a grăbit, gândind o programă pe repede-nainte.

Programa la Istorie, 200 de puncte care trebuie revizuite

Reprezentanții Societății de Științe Istorice din România trag un mare semnal de alarmă. Aceștia au precizat că programa la Istorie pentru clasa a IX-a are foarte mari probleme de viziune, structură și impact educațional.

Specialiștii în istorie au identificat aproape 200 de puncte care „trebuie în mod imperios reconsiderate” cu atât mai mult cu cât miza acestui proiect este una foarte mare: pentru cel puțin un deceniu, elevii, viitorii cetățeni ai României, vor învăța istoria pe bazele acestei programe care ridică mari semne de întrebare. Potrivit comunicatului, aceste probleme „lasă loc multor ambiguități”.

Criticile se referă la viziunea generală a programei, „o istorie precumpănitor politică, europocentrică și masculină”. De asemenea, istoricii au averizat că, deși femeile au fost „dintotdeauna la paritate numerică cu bărbații”, în programă sunt incluse „doar două personaje feminine”. Problematică este și relația dintre istoria universală și cea regională, abordarea fiind una limitată la spațiul occidental și mediteranean, cu excluderea altor regiuni europene și extraeuropene.

Un proiect făcut într-o grabă „nefastă”

Organizația mai atrage atenția că programa ignoră evoluțiile istoriografice din ultimele decenii și promovează o abordare „simplificată dincolo de necesar”, care riscă să devină „nesemnificativă”.

Istoricii critică și graba cu care a fost concepută programa, „stabilind pripit deadline-uri strânse”, în contextul în care procesul ar fi trebuit să fie unul gândit temeinic. Acest fapt intră într-o mare contradicție cu importanța în sine a procesului, „unul cu o adâncă responsabilitate civică și cu impact asupra existenței democratice a țării și care necesită reflecție și multiple consultări”.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/istorietcix.pdf" title="Istorie_TC_IX"]

Specialiștii acuză ministerul că a lansat în consultare publică doar programa pentru clasa a IX-a, iar acest lucru face ca demersul să aibă o valoare extrem de limitată. Concluzia specialiștilor: „Programa, în forma sa actuală, are foarte mari probleme: de viziune, de structură, de posibil impact educațional, de conținuturi”, iar problema principală este „mai degrabă viziunea, mai exact… absența ei”.

În aceste condiții, Societatea de Științe Istorice din România consideră că programa de Istorie pentru clasa a IX-a „trebuie să fie regândită” și să fie operate „modificări semnificative”, subliniind că „graba Ministerului Educației este una nefastă” și că documentul nu îndeplinește, în prezent, „standardele de calitate necesare”.

Toate aceste observații au fost transmise Ministerului Educației și Grupului de Lucru pentru Elaborarea Programei de Istorie. Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR) este cea mai mare asociație profesională din domeniul istoriei, care reunește profesori, cercetători, arhiviști, muzeografi și studenți.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/comunicat-ssir-programa-istorie-cls-ix.pdf" title="Comunicat SSIR Programa Istorie cls IX"]
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Răzvan Lucescu și Ioan Andone la înmormântarea lui Mircea Lucescu | Foto: Profimedia Images
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
Laura Cosoi revine pe micile ecrane după nașterea celei de-a cincea fetițe
12:07
Emisiunea la care revine Laura Cosoi după ce a născut a cincea fetiță. „Sunt foarte entuziasmată că am ajuns deja atât de departe”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
13:13
Chinezii au ales România ca să vândă prima oară în Europa un SUV cu aromă retro. iCAUR e full electric și va fi de vânzare în toată țara, printr-o rețea extinsă de dealeri
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală