Lucian Croitoru a fost desemnat pe 15 octombrie 2009 de președintele Traian Băsescu pentru a forma guvern într-o criză politică, după demiterea guvernului Emil Boc prin moțiune de cenzură, ca urmare a retragerii PSD din coaliția cu PDL, în plină campanie pentru alegerile prezidențiale.

Pe 4 noiembrie, cabinetul Croitoru a fost respins în Parlament, cu 250 de voturi împotrivă şi 189 pentru. Ca să fie aprobat, Guvernul condus de Lucian Croitoru avea nevoie de 236 de voturi, dar a fost susţinut numai de parlamentarii PDL, în număr de 173.

„Am avut prea puţin timp la dispoziţie. Cu asta, misiunea mea s-a terminat”, declara Lucian Croitoru după aflarea rezultatului.

Pe 6 noiembrie, Traian Băsescu îl nominaliza pe Lucian Negoiță, primarul sectorului 3. El avea să-și depună mandatul pe 16 decembrie, deschizând calea pentru Emil Boc să revină la Palatul Victoria.

A fost unul dintre cei doi premieri desemnați care și-au depus mandatul înainte de votul din plen.

Celălalt a fost Florin Cîțu, pe 12 martie, cu câteva minute înainte de plenul reunit unde urma să fie acordat votul. La fel ca în 2009, premierul demis anterior prin moțiune de cenzură, Ludovic Orban, avea să fie reînvestit prin vot.

Foto: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.