O profesoară de română a introdus lecții generate de inteligența artificială într-un liceu de provincie din Bistrița-Năsăud: „Am o datorie morală față de elevi”

Comentează
Interviu

La Liceul Teoretic „Solomon Haliță”, din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, lecțiile sunt generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Elevii nu mai folosesc manualele decât ocazional, iar la clasă profesorii explică prin prezentări Powerpoint, fotografii, video-uri de pe Youtube și chiar filme documentare. Într-o școală cu 520 de elevi, aflată la aproximativ 50 de kilometri de Bistrița, cadrele didactice experimentează o schimbare de paradigmă, fără ca rolul profesorului să dispară.

„Societatea bate pasul pe loc, dar școala trebuie să meargă înainte”

Cu o experiență de aproape 30 de ani în învățământ, Varvara Sîngeorzan ne-a mărturisit că, în general, rezistența la schimbare a societății își are rădăcinile în mentalități învechite, formate înainte de 1989. „Oamenii sunt, mulți dintre ei, refractari, sceptici la schimbare. Și asta se observă cam peste tot, nu numai în învățământ. Cel mai probabil, de vină sunt sechelele cu care am rămas din comunism. Eram obișnuiți cu o anumită stabilitate, pe atunci lucrurile nu evoluau așa rapid, schimbările nu se produceau așa de brusc, lucrurile erau previzibile. Viața însăși avea un curs prestabilit. Iar după acest principiu al stabilității, al comodității, al confortului mental și emoțional, au crescut generații întregi”. 

Profesoara, deși consideră că o mentalitate construită în zeci de ani nu poate fi remodelată în doar câțiva, este, totuși, optimistă. „Vom reuși să scăpăm de această teamă de schimbare, dar avem nevoie de timp”.

Dascălul recunoaște că profesorii sunt, poate, mai reticenți decât alte categorii socioprofesionale, iar asta și pentru faptul că ei adoptă anumite metode de predare pe care și le perfecționează de-a lungul întregii cariere.

„Este foarte greu, după ce ai predat 40 de ani într-un anumit fel, să vină cineva și să-ți spună că ar fi mai bine să faci altfel. Însă elevii trăiesc într-o lume digitală, iar noi, vrem, nu vrem, trebuie să ținem pasul cu modernizarea, cu tehnica, cu tehnologia, cu inteligența artificială. Avem datoria morală față de copiii care stau în fața noastră să ieșim din zona de confort, să privim spre viitor și să ne adaptăm vremurilor. Nu trebuie să știm tot, dar trebuie să ne actualizăm constant cunoștințele”, subliniază directoarea.

Arhiva foto

Cum a ajuns inteligența artificială să transforme un liceu de provincie într-un hub educațional

De mai bine de o lună și jumătate, profesorii liceului teoretic din Sângeorz-Băi pilotează o platformă digitală - EditAI - care se folosește și în alte școli europene și cu ajutorul căreia își regândesc lecțiile. Predarea clasică a dispărut, iar manualele par acum desuete. „Am zis să încercăm, să vedem cum merge. Și oamenii au fost deschiși”, povestește directoarea Varvara Sîngeorzan.

Platforma permite profesorilor să creeze lecții pornind de la propriile idei. „Îți faci un cont, te autentifici, alegi din tabloul de bord materia pe care o predai, clasa la care predai și tema pe care dorești s-o dezbați cu elevii. Sistemul generează un proiect de lecție, însă profesorul este cel care îi furnizează informațiile de bază. Poți încărca, de exemplu, imagini, statistici, tabele, prezentări în Powerpoint, fișe de lucru, materiale video, etc. Pentru că nu poate platforma să facă tot și tu să stai degeaba, să te uiți”, explică directoarea.

EditAi este o platformă intuitivă, simplă, lecțiile generate pot fi adaptate în funcție de nevoile fiecărui profesor, în funcție de vârsta copiilor, de nivelul clasei, de programa școlară, de interesele elevilor. „Profesorul are posibilitatea de a modifica proiectul, de a-i da o nouă abordare, de a introduce idei noi, concepte noi etc”. Un alt avantaj major este faptul că lecțiile pot fi adaptate inclusiv pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, ne-a mai spus dascălul.

La liceul din Sângeorz-Băi nu se lucrează zilnic cu ajutorul acestei platforme, însă tehnologia AI este un ajutor constant, un asistent de nădejde al profesorilor, indiferent de materia pe care o predau. „La noi în școală, aproape toți profesorii au adoptat acest mod de predare asistat de AI. Poate lipsesc doar cei de educație fizică deși, dacă ar încerca, s-ar putea să fie surprinși de planurile de lecție generate”.

Arhiva foto

„Vorbim pe înțelesul copiilor, pe limba lor”

Varvara Sîngeorzan ne-a mărturisit că platforma AI pe care o folosesc profesorii îi ajută să se apropie de copii, să vorbească pe înțelesul lor, să ajungă la ei, să le atragă atenția, să le stârnească interesul. „Este o soluție modernă, simplă, intuitivă, se câștigă foarte mult timp, iar lecțiile generate țin pasul cu actualitatea, cu vremurile, cu prezentul în care copiii noștri sunt atât de ancorați”. 

Dascălul a explicat că platforma AI este gândită în așa fel încât să nu diminueze rolul profesorului în actul de predare efectivă a lecțiilor. „Nu-ți generează planuri de lecții prestabilite. Nu iei de acolo lecții cu copy paste, iar apoi le reproduci în clasă. Nu. Tu, ca profesor, trebuie să ajuți tehnologia pentru ca ea, mai apoi, să lucreze pentru tine și în beneficiul elevilor. Felul în care este generată lecția depinde de ideile profesorului. Nu sunt lecții gata făcute”, subliniază directoarea.

Tehnologia oferă variante și sugestii, dar decizia finală aparține cadrului didactic, în funcție de obiectivele și specificul clasei, ne-a mai spus profesoara.

Cât despre feedback-ul elevilor, copiii au apreciat încă de la început structura clară și modul în care le sunt prezentate informațiile. „Ne-au spus că lecțiile sunt bine organizate, ușor de urmărit, ideile sunt explicate simplu, concret. În plus, au apreciat faptul că multe lecții includ întrebări de reflecție și elemente interactive, ceea ce le face mai interesante”.

Eminescu, Big Bang și lecțiile interdisciplinare

Varvara Sîngeorzan ne-a mărturisit că platforma generează lecții interdisciplinare, ceea ce profesorii, mulți dintre ei, nu concep și nu gândesc.

„De obicei, fiecare predă materia lui, se limitează la informațiile care țin de matematică, fizică, gramatică, istorie etc. Puțini sunt cei care fac referire și la alte domenii. Cum ar fi, de exemplu, să-l predai pe Eminescu introducând concepte din fizică? Pentru majoritatea, imposibil, de neconceput. Pentru asistenul nostru AI nu este doar o normalitate, ci chiar ceva obligatoriu”.

Profesoara a folosit această abordare când a predat Eminescu. „Pornind de la tema „geniul eminescian”, platforma a generat conexiuni surprinzătoare cu fizica și cosmogonia, cu nașterea și stingerea universului. După ce am predat «Scrisoarea I» și poezia «La steaua», am ajuns să vorbim despre teoria Big Bang, am făcut legătura cu teoria relativității și cu alte concepte pe care elevii le studiază la fizică și filosofie” , explică directoarea.

Aceasta ne-a mărturisit că programa școlară, așa cum este ea gândită, nu permite elevilor să facă conexiuni între două sau mai multe materii. „Această platformă reușește ceea ce mulți profesori ori nu pot, ori nu vor: să genereze o abordare holistică, să integreze informații din două sau mai multe materii în așa fel încât să ofere elevului toate perspectivele asupra unui concept, fenomen, etc”.

Profesoara ne-a povestit și despre alte experiențe trăite cu copiii la clasă, experiențe care i-au ajutat să învețe în același timp și literatură, și istorie. „Când au studiat «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război», a lui Camil Petrescu, am discutat despre Primul Război Mondial, despre influența nefastă a acestui conflict asupra societății, am vorbit despre impactul războiului asupra oamenilor, asupra personajului principal, copiii au scris eseuri care au trecut în zona de istorie a României. A fost o lecție aparte, inedită”.

Impactul, măsurat în timp

Deși entuziasmul tuturor este cât se poate de vizibil, directoarea liceului din Sângeorz-Băi a precizat că beneficiile reale ale acestui nou mod de predare urmează să fie analizate în detaliu abia la anul.

„În prezent, ne aflăm în faza de pilotare a unui mod diferit de predare a lecțiilor. Iar acum este prea devreme să tragem vreo concluzie. Nu putem, deocamdată, evalua impactul asupra elevilor. Este prematur. Abia la anul vom putea evalua corect rezultatele reale ale utilizării inteligenței artificiale cu care lucrăm. Progresul elevilor va fi analizat în urma unor testări inițiale, care vor avea loc în această toamnă, și finale, în vară. Atunci vom vedea dacă platforma EditAi ne-a fost sau nu de ajutor”, a mai precizat Varvara Sîngeorzan.

Arhiva foto

Andreea Nistor: „EditAI se numără printre câștigătorii World Summit Award 2025“

EditAI, un asistent bazat pe inteligență artificială, premiat de Organizația Națiunilor Unite, poate genera în doar câteva minute lecții complete, adaptate programei școlare. Aplicația se numără printre câștigătorii World Summit Award 2025, la categoria „Învățare și educație”, și este deja utilizată în cinci țări europene.

În România, platforma a început să fie implementată în mai multe unități de învățământ, unde profesorii o folosesc pentru a crea conținut didactic personalizat. „Este ca și când profesorii ar avea un nou coleg în cancelarie. Nu bea cafea, nu obosește, nu cere catedră. Dar ajută profesorii să creeze lecții interdisciplinare captivante, conectate la lumea reală, în câteva minute”, a declarat Andreea Nistor, membru în boardul EditAI.

EditAI este deja utilizat de peste 8.000 de profesori din România, Lituania, Estonia, Polonia și Olanda. În România, 19 școli — atât din mediul urban, cât și rural — au implementat platforma, iar 604 profesori o folosesc zilnic la clasă. În doar o lună, aceștia au generat peste 1.000 de lecții.

Pentru anul 2026, dezvoltatorii își propun extinderea rețelei la încă 50 de școli din România. Unitățile de învățământ interesate pot beneficia de acces la platformă, programe de formare pentru competențe digitale și comunități de practică dedicate schimbului de experiență între profesori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
17:00
Pericolul din spațiu care poate distruge o navetă la 32.000 km/h: de ce riscă orbita Pământului să devină inutilizabilă
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește