Cine a fost Mircea Lucescu

Și-au amintit cine a fost: un vizionar, un luptător, un om care nici n-a știut, nici n-a vrut, nici n-a putut să renunțe. Care a trăit fotbalul drept un act de cultură și civilizație.

Un om care a fost o răscruce în viețile atâtor personalități ale jocului nostru cel de toate zilele, de la Andrea Pirlo la Diego Simeone, și de la Hakan Çalhanoğlu la Gică Hagi și Florin Răducioiu. Tuturor le-a schimbat viața – și a făcut-o în bine.

Cine a fost Mircea Lucescu? Un om care a plecat de jos, în picioarele goale, s-a îndrăgostit de fotbal și i-a rămas fidel până la moarte. Nu e o metaforă. El chiar l-a trăit până la moarte.

Lucescu a mai fost ceva: un om inteligent și curios, care s-a creat prin carte. Cartea și mingea de cârpe, așa cum îi plăcea să povestească…

Era și un povestitor extraordinar, care înțelegea bine de ce este jocul iubit. Pentru că este o poveste. Cu eroi, cu victorii și înfrângeri, cu regrete și cu legende. 

Viața lui Mircea Lucescu nu se rezumă la trofee și nici la caracterele pe care le-a format, căci n-a dat doar jucători de fotbal, ci oameni.

Viața lui Mircea Lucescu este o poveste despre muncă, despre etica muncii, despre roadele ei. A fost un fanatic al muncii – iar așa ceva este mai rar în România decât un politician cinstit.

Avem încă atât de multe de învățat de la Mircea Lucescu, deși viața sa s-a încheiat!

Și a mai fost Mircea Lucescu și un tată bun – cine poate uita sărutul pe care i l-a așezat pe creștet fiului său, Răzvan, după ce a pierdut, în fața fiului, un meci de fotbal? Fiul era la început de drum…

Acea îmbrățișare a tatălui încă are puterea să mă emoționeze. Este expresia exactă a umanității noastre, din care nu lipsesc fragilitatea și tandrețea.

Și a mai fost Mircea Lucescu și bărbatul unei singure mari iubiri. 

Soția sa, Neli Lucescu, a fost, cred, o parte decisivă din tot ce a însemnat succesul acestui om însemnat. N-am întâlnit-o niciodată, dar am vorbit. Să vă povestesc.

Acum douăzeci de ani aveam o prietenă care se numea Lucia. Eram ziarist la „Evenimentul zilei”, aveam un telefon celular Nokia. Un bătrân Nokia și în agendă numărul lui Lucescu. 

Într-o zi i-am trimis, din greșeală, un mesaj, care era, de fapt, pentru prietena mea. Aveam douăzeci și doi de ani, mesajele erau îndrăznețe pe atunci.

Mi-am dat seama de ce am făcut, mesajul putea fi interpretat în fel și chip, dar am sperat că nu se va întâmpla nimic mai departe.

S-a întâmplat însă. Nu peste mult am primit un telefon. Credeam că e Mircea Lucescu, pe numărul său trimisesem mesajul, credeam că acesta va fi primul nostru dialog. Eram îngrijorat.

Era însă doamna Neli Lucescu, care m-a tratat farmec, cu înțelegere și cu umor, cu înțelepciune și cu bunăvoință. I-am explicat cine sunt și care mi-a fost greșeala, mi-a dat chiar câteva sfaturi de viață de care am încercat să țin cont. Asta a fost acum douăzeci de ani.

Dar am știut de atunci și n-am mai uitat niciodată că Mircea Lucescu a fost binecuvântat nu doar cu inteligență și talent la jocul de fotbal și cu harul hărniciei, ci și cu o femeie extraordinară cu care a avut ce să împartă – o viață frumoasă, dar totodată grea, cum e întotdeauna viața marilor pasionați.

Mă gândesc la cei care au rămas, la familia lui – și îmi e rușine de felul în care au fost tratați de atâția reprezentanți ai presei, care le-au vânat suferința, amplificând-o. Aș vrea să le spun că îmi pare rău și să le doresc să fie puternici. Dar vor fi puternici, n-au cum să nu fie, după o viață petrecută lângă leu!

Cine a fost Mircea Lucescu? Un om exemplar, un leu orgolios și mândru și generos, care a dat fotbalului mai mult decât a primit, și a primit mult, fiind astăzi plâns pe mai multe continente, pentru că știm, de fapt, toți ce am pierdut: un reper.

Nouă ne-a rămas această lume tot mai mică și mai meschină, o lume de busole fără nord. Și toate acestea pentru că s-a tot dus timpul acela minunat al cărților, au apus curiozitatea și respectul pentru muncă… 

Mircea Lucescu a fost un om care a trăit și a murit pentru fotbal, înțelegând fotbalul în esența sa: o poveste și un act de cultură și civilizație.

Cehov definea cândva talentul drept arta de a șterge, Lucescu a știut ce să păstreze și ce să dea la o parte.

Cruyff definea talentul la jocul de fotbal drept capacitatea de a vedea clar și înaintea altora, de a pasa exact și cu viteza potrivită la coechipierul cel mai bine plasat.

Fotbalistul Lucescu, liderul și căpitanul generației sale de jucători, prima noastră generație de aur, cel cu care Pelé a făcut schimb de tricou în Mexic, în 1970, era talentat exact în acest înțeles. Centrările sale au făcut școală și au devenit marcă înregistrată.

Dar mai mult decât orice altceva, repet, Mircea Lucescu a fost un om inteligent și curajos, care a știut să le dea aripi tinerilor, care a văzut mai repede și mai departe decât alții, dacă nu decât toți, care a fost locuit de o pasiune care, ca orice pasiune grozavă, a sfârșit prin a-l devora, a-l ucide și a-l face nemuritor. 

Acesta a fost Mircea Lucescu. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE