O româncă din străinătate povestește cum funcționează sistemul de educație din Finlanda: „Notele nu contează foarte mult, elevii primesc teme puține, iar școala este centrată pe bunăstarea copiilor”

Profesoara Bianca Biro: „Am ținut cursuri de Limba română copiilor români din familiile de imigranți”

Cel puțin din punct de vedere educațional, Finlanda pare că vine dintr-o altă lume: în această țară, învățământul funcționează holistic, fiind un mecanism uriaș de transmitere a informației și de evaluare a elevilor, așa cum în România nu a fost niciodată posibil. Aici există alte principii și alte valori care la noi sunt fie la început de drum, fie imposibil de implementat din cauza lipsei infrastructurii educaționale, fie pur și simplu sunt refuzate cu înverșunare de societate, dar și de decidenți.

Bianca Biro are 45 de ani și este din Bistrița. A ajuns în Finlanda în 2006, împreună cu soțul ei, care își găsise la Helsinki un loc de muncă. „Imediat am intrat într-un program de integrare oferit de serviciile sociale finlandeze, destinat familiilor celor care vin aici să lucreze. Am învățat limba și cultura finlandeză în cadrul unui curs care a durat 8 luni, iar apoi mi-am căutat de muncă”.

Opt ani a lucrat la o companie privată de training, în cadrul căreia a coordonat proiecte educaționale. „În 2012, am creat grupul de joacă în limba română „Zmeișorii din Helsinki”, proiect care s-a dezvoltat apoi pe platforma educațională www.zmeisorii.ro – o pagină internet cu resurse educaționale inspirate din educația finlandeză”.

Însă mereu și-a dorit mai mult. „Vorbeam deja finlandeza la nivel nativ, iar acest lucru m-a ajutat să mă integrez în sistemul lor de educație. Am solicitat recunoașterea diplomelor din România – eu am terminat Facultatea de Litere din Timișoara – după care am dat un test de limbă finlandeză. Mi-am găsit apoi un post în învățământ: profesor de limbă franceză și engleză pentru școala primară și gimnaziu. Asta se întâmpla în anul 2016”.

La început, Bianca a intrat în sistem ca profesor suplinitor. „Am predat la gimnaziu, iar în același timp am ținut și cursuri de limba română copiilor români care proveneau din familii de imigranți români”.

Cum se fac angajările în școlile din Finlanda: „Aici nu există inspectorate. Directorii au libertate deplină“

A fost acea perioadă de început de carieră, în care profesoara a prins experiență și a învățat cum să fie dascăl. „Timp de 5-6 ani, am lucrat cu contract pe perioadă determinată. Cred că am trecut prin cel puțin 10 școli. Dar am prins drag de această meserie, am învățat cum funcționează sistemul și care sunt regulile”. 

În școala în care lucrează în prezent, Bianca a fost angajată acum patru ani. „Am aflat de pe site-ul forțelor de muncă despre un post liber aici. Așa că nu am mai stat pe gânduri și am aplicat”. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În Finlanda, directorii de școli sunt cei care fac angajările. Spre deosebire de România, aici nu există inspectorate școlare și nici inspectori școlari numiți politic și care să decidă cine vine într-o anumită unitate de învățământ sau cine pleacă.

„În prezent, lucrez la o școală gimnazială cu clasele I-IX, predau la ciclul primar, dar și gimnazial. Aici, clasele primare sunt de la clasa întâi la clasa a VI-a, iar gimnaziul durează trei ani: clasa a VII-a, a VIII-a și a IX-a. Elevii noștri sunt, foarte mulți dintre ei, copii de imigranți. Ca să vă faceți o idee, în jur de 75% dintre copii provin din familii de alte naționalități –  însă elevii sunt născuți aici, în Finlanda. De exemplu, foarte mulți sunt din Africa, mai exact din Somalia, alții vin din Asia, avem elevi din Rusia, Iran, Irak, avem și elevi din România”, ne-a povestit Bianca. 

La fiecare nivel de clasă lucrează o întreagă echipă: învățători, profesori principali, profesori resursă și asistenți de ajutor

În Finlanda există un trei modele de curriculum. „Un curriculum național, unul local, de proximitate (de exemplu un curriculum al orașului Helsinki), unde sunt prevăzute anumite competențe și abilități pe care încercăm să le dezvoltăm cu elevii care locuiesc aici. Trebuie să învețe despre oraș, de exemplu, despre locul în care trăiesc efectiv. Există, apoi, un curriculum al școlii, care se referă la ceea ce vrem să promovăm cu precădere în acea unitate”.

La fel ca și în România, în Finlanda copiii sunt înscriși la școala cea mai apropiată de locuința lor. Însă, spre deosebire de ce se întâmplă la noi, aici nimeni nu apelează la viza de flotant pentru a alege o școală mai bună. În primul rând, pentru că au alt sistem, iar în al doilea rând pentru că școlile funcționează toate după același principiu fundamental: educația este orientată exclusiv către beneficiul elevilor. 

„Școala este centrată pe elev, pe nevoile sale reale, aici fiecare copil contează, fiecare copil este monitorizat, îndrumat, aici nimeni nu rămâne în urmă și nu e lăsat în urmă. Într-o clasă sunt între 18 și 23 de copii, iar fiecare dintre ei este ajutat să-și atingă potențialul maxim. Acest lucru este asigurat de o întreagă echipă pedagogică din care fac parte învățători, profesori de Limba finlandeză, profesori pentru educație specială, profesori resurse și, câteodată, asistenți de ajutor la clasă”. 

Pentru a ne face o idee, Bianca ne-a dat exemplul claselor a III-a care însumează – în școala în care ea este profesor – în jur de 80-90 de elevi.  „Copiii au patru învățători, doi profesori de Limbă finlandeză, iar pentru cei care au nevoie de ajutor suplimentar sunt alocați mai mulți profesori resursă. Aceștia îi dublează pe dascăli, acolo unde este nevoie de ajutor lor”.

Cadrele didactice care fac parte din echipele pedagogice colaborează între ele în permanență. „Inclusiv evaluările se decid și se planifică împreună. Echipa alege ziua testărilor, modelul de subiecte, cum vor arăta acestea, se discută, se analizează tot ce ține de nivelul claselor respective. Colaborarea între profesori este un model care ar trebui preluat și în România, căci schimbul de experiență este mereu binevenit. Oamenii învață unii de la alții, se cunosc mai bine, leagă prietenii, iar școala devine un spațiu unde revin întotdeauna cu plăcere”. 

Integrarea elevilor la școală se face treptat, încă din grădiniță 

În Finlanda există două semestre de școală: semestrul toamnă-iarnă și semestrul primăvară-vară. „Anul școlar începe în luna august. Vacanța de toamnă durează o săptămână și se ia în luna octombrie, urmează vacanța de Crăciun, care este de două săptămâni, mai există o vacanță de schi de o săptămână, în luna februarie, iar apoi vacanța de vară care, anul acesta, începe în data de 30 mai”.

Elevii finlandezi, continuă Bianca, sunt înscriși la școală la vârsta de 7 ani, când încep clasa întâi. „Dar ei sunt obligați să treacă înainte și prin clasa pregătitoare, numai că aceasta este urmată la grădiniță, începând cu vârsta de 6 ani”.

La școală, integrarea se face pas cu pas, progresiv, în așa fel încât copiii să fie obișnuiți din timp cu mediul, cu programul, cu profesorii. „Odată ce au intrat în clasa întâi, ei cunosc deja școala, își cunosc învățătorii, sunt familiarizați cu tot ce se întâmplă acolo, iar asta pentru că sunt introduși în acel mediu încă din timpul grădiniței”. 

În Finlanda există o colaborare foarte strânsă între școală și educația timpurie, inclusiv clasele pregătitoare. Sunt zile speciale în care elevii și copiii de grădiniță au activități comune. „Cei de la pregătitoare vin în vizită la școală și petrec timp de calitate alături de elevii mai mari. Citesc împreună, desfășoară anumite activități, pleacă împreună în excursii etc. Acum își cunosc viitoarea învățătoare, viitorii profesori, își văd sălile de clasă, vizitează școala. Practic, tot acest spațiu le devine cunoscut, iar când revin aici, ca elevi, ei deja știu la ce să se aștepte”.

La plecare, copiii de pregătitoare primesc fiecare câte un caiet de teme pentru vacanța de vară. „Li se dă de colorat, de socotit, de exersat diferite noțiuni, li se spune că este responsabilitatea lor de a se pregăti astfel pentru școală. Sunt ancorați în realitatea care îi așteaptă la anul, iar tranziția de la grădiniță în clasa întâi se face foarte ușor”, ne-a mai explicat profesoara.

Învățătorii din Finlanda predau elevilor până în clasa a VI-a inclusiv

În școlile din Finlanda, elevii, deși sunt împărțiți pe clase, învață organizați în grupe de lucru, unele mai mici, altele mai mari. „Putem avea, de exemplu, o grupă cu 40 de elevi care lucrează în același timp cu doi învățători, cum putem avea și grupe cu un număr mai mic de copii – cinci, șase șapte – care lucrează cu un profesor resursă sau cu profesorul de nevoi speciale. Totul depinde de nivelul lor de pregătire, de nevoile lor reale. Avem, din acest punct de vedere, un sistem foarte flexibil: profesorii sunt, de fapt, ai tuturor elevilor”.

Dacă în sistemul de învățământ românesc clasele de elevi sunt numerotate cu litere din alfabet, în Finlanda acestea poartă denumiri din natură. „De exemplu, în școala noastră se promovează foarte mult educația pentru natură. Este motivul pentru care fiecare nivel de clase este reprezentat de un animal. Cei mici – clasele întâi și a II-a – sunt iepurași, cei din clasele a III-a și a IV-a sunt vulpițe, ursul este animalul care îi reprezintă pe elevii claselor a V-a și a VI-a, iar elanul este animalul distinctiv al claselor a VII- IX”. 

În clasele primare, I-VI, elevii sunt instruiți de învățători și profesori de limbi străine. Începând cu clasa a VII-a până în clasa a IX inclusiv, adică la gimnaziu, materiile sunt predate de profesori specializați, așa cum se întâmplă și în România.

Însă, spre deosebire de sistemul de la noi, învățătorii din Finlanda predau elevilor și materii distincte, pe lângă matematică, citire, scriere, etc. Ei predau la clasele mai mari și istorie, și biologie, și geografie etc. Mai mult, un învățător poate preda o astfel de materie la toate clasele pe nivelul respectiv. „De exemplu, un învățător ar putea preda istoria tuturor elevilor de-a V-a, iar altul poate lua toate orele de arte și lucru manual”. 

În Finlanda nu există conceptul de meditații. „Cine are nevoie de ajutor suplimentar îl primește la școală”

Pentru fiecare materie în parte, profesorii concep o analiză pedagogică în urma căreia se observă nivelul fiecărui copil. Apoi, în funcție de nevoi, elevii sunt ajutați de profesorii resursă să recupereze materia, s-o înțeleagă mai bine. „Numărul de copii dintr-o grupă și numărul profesorilor care predau la acea grupă este bazat pe analiza nevoilor reale ale elevilor”.

Acest sistem se aplică tuturor claselor din școală. „Fiecare profesor știe foarte bine care este nivelul copiiilor de la clasa lui, cine are nevoie de ajutor în plus. La clasa mea, de exemplu, la a VIII-a, eu știu cine are probleme la chimie, la fizică sau matematică. Prin urmare, acești copii pot lucra împreună cu colegii lor în clasă, dar pot lucra și separat, ajutați de un profesor resursă care primește instrucțiunile de la profesorul principal și știe ce are de făcut cu grupa respectivă”. 

Prin urmare, ideea de meditații, așa cum o cunoaștem noi, nu există în Finlanda. Motivul este simplu: școala acoperă toate nevoile educaționale ale copiilor. „Au mai existat cazuri când familiile de imigranți nou venite se interesau pe grupurile de părinți cu privire la aceste ore suplimentare oferite în afara școlii. Finlandezii, nedumeriți, îi direcționau pe oameni tot către noi, către școală”. 

„Notele nu contează la clasele mici”

Sistemul de educație din Finlanda este unul foarte flexibil. Bianca este dirigintă la o clasă de-a VIII-a dar, în paralel, predă engleză și franceză și la clasele III-XI. „Limba engleză este predată de învățători începând din clasa întâi până într-a III-a, apoi la clasă vin profesorii”.

Cât despre note, până în clasa a VI-a acestea nu sunt foarte importante. „Până în clasa a III-a, elevii sunt notați cu calificative, iar apoi cu note de la 1 la 10, însă noi, în școala primară, ne concentrăm mai mult pe procesul în sine de învățare, decât pe a pune niște note în catalog”.

Elevii sunt ajutați de profesori să învețe cum să învețe eficient, să reflecteze asupra a aceea ce învață, sunt sprijiniți să acumuleze cunoștințele ajutându-se de logică și gândire critică și mai puțin de memorie. Ei învață în clasă, învață afară, la joacă, învață în excursiile pe care le fac în natură, învață în atelierul de lucru, chiar și atunci când iau masa învață.

„Copiilor li se livrează informație tot timpul și din sfere diferite de activitate. De exemplu, la ore învață matematică, limbi străine, biologie, geografie etc. În excursiile pe care le organizăm regulat în pădurea din împrejurime învață să aibă grijă de natură, învață respectul pentru animale. În curtea școlii, în pauze, învață să respecte regulile din societate, la masă, la cantină, învață să stea la coadă, să fie răbdători, să vorbească frumos cu cei din jur, învață că trebuie să se spele înainte pe mâini, dar și care sunt bunele maniere”. 

„Avem criterii de evaluare clare. Știm exact ce trebuie să cunoască un elev pentru nota 5”

Cât despre evaluarea elevilor, și aceasta se face în același fel: în fiecare moment cât copilul se află la școală. „Evaluăm elevii zi de zi și pe parcursul întregii ore. Nu există o limită care să ne oprească. Zi de zi suntem atenți la cum lucrează în caiet, l cum își fac temele, cât de bine pregătiți sunt pentru oră, cât de activi sunt, cât de interesați sunt, dacă vin cu inițiative etc. Evident, ei trec și printr-o serie de testări sumative, mă refer la acele lucrări de control însă, la clasele mici cel puțin, evaluarea este, mai degrabă, una holistică”.

Lucrurile încep să devină mai serioase abia din clasa a VII-a, când notele chiar contează pentru elevi. Motivul? Pe baza acestor note primite în clasele a VII-a, a VIII-a și a IX-a copiii primesc un certificat care îi ajută să se înscrie la liceu. 

Evaluare elevilor, continuă Bianca Biro, este standardizată, iar criteriile sunt foarte clare, foarte bine definite. „Criteriile de evaluare sunt menționate în curriculum, iar profesorii le respectă întocmai. Avem criterii pentru fiecare notă în parte, pentru nota 7, pentru nota 8 și pentru notele 9-10. Prin urmare, când evaluăm, noi ne raportăm la aceste criterii de evaluare standardizate. Nu comparăm elevii între ei și nu le comparăm performanțele din trecut cu cele din prezent.. este adevărat că ne interesează progresul dar ne concentrăm foarte mult pe ce știe copilul într-un anumit moment”.

Testele sunt anunțate înainte. „Nu vânăm note mici. Nu acesta este scopul”

Elevii trec și printr-o serie de teste sumative. Sunt acele lucrări de control pe care le dau și elevii români. Însă diferențele sunt majore. În primul rând, în Finlanda pentru aceste testări elevii află din timp cum să se pregătească. Nu sunt luați prin surprindere, căci scopul nu este de a le da note mici, ci de a-i determina să învețe cât mai mult și cât mai bine.

„În școlile de aici este implementat un catalog digital, însă vorbim despre o aplicație în care se notează toate informațiile ce țin de parcursul academic al copiilor: calificative, note, absențe, zilele în care se dau teste scrise, ce trebuie să învețe pentru aceste teste, materiile la care se susțin, evoluția copilului, mențiuni ale profesilor și multe altele. 

La acest registru au acces profesorii, părinții, dar și elevii. „Una dintre rubricile acestui catalog se referă la strict la aceste lucrări de control. Elevul intră în platformă, dă click pe testul respectiv și primește informații despre itemii pe care trebuie să-i exerseze”.

Profesorii, pe de altă parte, discută și ei cu copiii pe marginea acestor evaluări scrise. Le spun elevilor care sunt obiectivele de învățare, ce evaluează testarea, se fac înainte recapitulări. Uneori, copiii primesc o planificare pe zile sau pe săptămână a pregătirii pe care trebuie s-o facă singuri, acasă.  Le spunem cum ar trebui să învețe, ce ar trebui să învețe zilnic și cât timp să dedice acestui proces”.

Elevii finlandezi nu sunt împovărați de teme pentru acasă. „Se pune accent pe bunăstarea copilului care are nevoie de odihnă și relaxare”

Elevii din Finlanda primesc teme pentru acasă la fiecare materie, căci pregătirea suplimentară nu este opțională, ci obligatorie. Însă, spre deosebire de sistemul românesc de educație, copiii finlandezi nu sunt împovărați de aceste activități. „Nu primesc teme multe, cel puțin nu atât de multe încât să nu mai aibă timp să se odihnească, să se relaxeze, să se jiace, să petreacă timp cu familia. Iar asta pentru că în Finlanda se pune mare accent pe bunăstarea copilului atât la școală, cât și acasă”.

Asta înseamnă că elevilor le rămâne mult timp liber pe care, ne-a mai spus Bianca, și-l petrec făcând, printre altele, și foarte mult sport. „Aproape toți copiii au hobby-uri, sunt antrenați în diverse activități. De exemplu, mulți merg la fotbal, la hochei sau gimnastică. Practic, după școală ei mai au două-trei ore de activități fizice. Prin urmare, volumul de teme pe care îl primesc nu este atât de mare, tocmai pentru ca ei să aibă și astfel de activități sportive”. 

Însă, odată ce copilul intră în clasa a VII-a, programul la școală devine pentru el mai încărcat. „Au de învățat din ce în ce mai mult acasă, la școală la fel, au teste de dat, teme de scris, proiecte de susținut. Notele încep să conteze destul de mult, pentru că media din cei trei ani de gimnaziu îi ajută să intre la liceul dorit”.

Cum se dă admiterea la liceu în Finlanda și ce se întâmplă cu elevii care sunt respinși 

Profesoara ne-a vorbit și despre admiterea la liceu în Finlanda, explicând că parcursul educațional al copiilor depinde nu de examenul de Evaluare Națională, cum e la noi, ci de media generală a celor trei ani de gimnaziu. „Elevii își aleg cinci licee sau școli profesionale, în ordinea preferințelor, fiind departajați apoi de media din gimnaziu. Înscrierea se face computerizat, ca și la noi, repartiția la fel”. 

Am întrebat-o pe Bianca ce se întâmplă cu elevii care, din cauza unor medii prea mici, nu sunt admiși la niciunul dintre liceele selectate. Răspunsul? Acești copii se reîntorc pe băncile școlii gimnaziale și, ajutați de profesori, recuperează materia, acolo unde este nevoie. Iar apoi au posibilitatea de a-și mări notele și, implicit, media.

„În clasele a VIII-a și a IX-a elevii sunt ajutați să se orienteze profesional. Practic, noi ne asigurăm că ei aplică la liceu în mod realist, că bifează opțiuni realiste, că știu exact ce vor să facă mai departe. Apoi, cei care nu sunt admiși se reîntorc în gimnaziu și intră într-un program de studiu intermediar de un an. În toată această perioadă, copiii sunt pregătiți de profesori însă doar la materiile unde au obținut note mici. Acești copii sunt organizați în clase speciale, și se lucrează cu ei individualizat“. Apoi, la final, ei au posibilitatea de a-și crește media și de a putea ajunge la liceul dorit”.

Acești elevi sunt puțini însă. Vorbim despre copii care au lipsit mult de la școală din cauza unor afecțiuni de care au suferit sau din cauza unor probleme de familie. „Sistemul, însă, nu lasă pe nimeni în urmă și intervine ori de câte ori este nevoie. Noi îi ajutăm pe acești copii să nu se piardă”, ne-a mai declarat profesoara Bianca Biro.