Potrivit noului plan de școlarizare, la anul, vom avea mai puţine clase de a IX-a. Consecințele vor fi dramatice: mii de profesori își vor pierde catedra, vor face naveta, iar alți angajați vor fi dați afară. Sindicatele amenință cu grevă
Cu ce parte a corpului sunt dispuse măsurile astea? Într-adevăr, în 2011 s-au născut cu vreo 16.000 mai puţini copii decât în 2010. Dar în 2012 au fost cu 5000 mai mulţi ca în 2011, iar în 2013 au fost cu 13.000 mai mulţi ca în 2012. Deci peste 2 ani angajăm la loc profesorii?!
Deja în Bucureşti sunt clase I cu 30 - 32 elevi! În 2 ani ce facem, facem clase cu 40 elevi?
Apropo de natalitate, 2024 a atins recordul negativ - 148.000 născuţi vii, faţă de 196.000 în 2011 şi 314.000 în 1990 (toate datele le găsiţi pe site-ul INS). Deci peste 6 ani, închidem jumătate din şcoli? Se vede şi efectul măsurilor cinice ale Guvernului, care au lovit în educaţie şi în sănătate, adică cele 2 componente de bază atunci când decizi să faci un copil.
Dupa sindicalistii aia matusalemici, care se pare ca s-au nascut si vor sa moara impaiati ca presedinti de sindicat, ar trebui sa fie platiti profesorii chiar daca nu au obiectul muncii, adica elevi!
Potrivit noului plan de școlarizare, la anul, vom avea mai puţine clase de a IX-a. Consecințele vor fi dramatice: mii de profesori își vor pierde catedra, vor face naveta, iar alți angajați vor fi dați afară. Sindicatele amenință cu grevă
« Înapoi la articol
Inginer 27.01.2026, 13:54
Cu ce parte a corpului sunt dispuse măsurile astea? Într-adevăr, în 2011 s-au născut cu vreo 16.000 mai puţini copii decât în 2010. Dar în 2012 au fost cu 5000 mai mulţi ca în 2011, iar în 2013 au fost cu 13.000 mai mulţi ca în 2012. Deci peste 2 ani angajăm la loc profesorii?! Deja în Bucureşti sunt clase I cu 30 - 32 elevi! În 2 ani ce facem, facem clase cu 40 elevi? Apropo de natalitate, 2024 a atins recordul negativ - 148.000 născuţi vii, faţă de 196.000 în 2011 şi 314.000 în 1990 (toate datele le găsiţi pe site-ul INS). Deci peste 6 ani, închidem jumătate din şcoli? Se vede şi efectul măsurilor cinice ale Guvernului, care au lovit în educaţie şi în sănătate, adică cele 2 componente de bază atunci când decizi să faci un copil.
MarcelC. 27.01.2026, 14:50
Sa fie elevul si profesorul, ca sa nu isi piarda nimeni catedra. Eventual 2 profesori la o clasa de 1 elev, daca e nevoie.
nasty1 27.01.2026, 15:14
MarcelC. • 27.01.2026, 12:50
Sa fie elevul si profesorul, ca sa nu isi piarda nimeni catedra. Eventual 2 profesori la o clasa de 1 elev, daca e nevoie.
@ MarcelC. Ciolacule, stiam ca urasti profesorii! Daca isi placea scoala, luai pana acum bacul! :)
michi 27.01.2026, 16:25
Dupa sindicalistii aia matusalemici, care se pare ca s-au nascut si vor sa moara impaiati ca presedinti de sindicat, ar trebui sa fie platiti profesorii chiar daca nu au obiectul muncii, adica elevi!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.