Federația Sindicală Hermes a depus o plângere penală împotriva ministrului Educației, Daniel David, pe care îl acuză de infracțiuni în formă continuată. Sindicaliștii spun că că ministrul nu a corelat salariile din cercetare cu cele din învățământul superior, deși există o lege în acest sens.
Cuprins:
Federația Sindicală Hermes a depus o plângere penală împotriva ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, acuzând neaplicarea și ignorarea deliberată a prevederilor legale privind corelarea salariilor din domeniul cercetării cu cele din învățământul superior.
Sindicaliștii susțin că, deși Legea nr. 183/2024 este în vigoare din iulie 2024 și stabilește fără echivoc această corelare, Ministerul Educației și Cercetării a menținut grile de salarizare inferioare pentru personalul de cercetare. Consecința? A generat o discriminare sistematică și un prejudiciu financiar semnificativ pentru mii de angajați din domeniu.
Începând cu 12 iulie 2024 a intrat în vigoare Legea nr 183/2024 care stabilește corelarea funcțiilor și salariilor personalului de cercetare cu cele din învățământul superior.
Legea stabilește echivalarea între funcțiile didactice universitare și gradele de cercetare. Astfel, funcția de profesorul universitar se echivalează cu funcția de cercetător științific gradul I, iar funcția de conferențiar universitar cu cea de cercetător științific gradul II. Implicit, această corelare își produce efectele și în ceea ce privește salarizarea care devine și ea unitară, deși suma exactă depinde de grilele salariale din sectorul public (SGG/MFE). Scopul este cel de a asigura salarii competitive și recunoașterea valorii în ambele domenii.
Salariile au fost stabilite în conformitate cu noile grile salariale din sectorul public, urmând să fie majorate, în special pentru cadrele didactice și cercetători, prin aplicarea principiului salarizării în funcție de performanță și vechime, similar cu alte categorii de bugetari
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/plangere-penala-necorelare-salarii-cercetare-1.pdf" title="Plangere Penala - necorelare salarii cercetare (1)"]