Irina Nicolae (ex-A.S.I.A.) scrie cărţi pentru copii
Irina Nicolae, bruneta cu multe codiţe din trupa A.S.I.A., s-a apucat de scris cărticele pentru copii. Până acum, cei mici s-au putut delecta cu şase creaţii semnate de frumoasa vedetă: “În ţara lui Dovlecel”, “Colorează cu Dovlecel”, “Dovlecel te învaţă alfabetul”, “Dovlecel te învaţă să numeri”, “Dovlecel te învaţă calendarul naturii” şi “Să învăţăm formele şi culorile cu Dovlecel”.
Anca Badiu se face ciobăniţă

Anca Badiu a trecut printr-o perioadă nu prea fericită în ultimul an. S-a îngrăşat din cauza unui tratament, a intrat în depresie, s-a închis în casă şi nu a reuşit să-şi mai facă timp pentru muzică. Pe lângă şedinţele la psiholog, Anca se recreează acum în sânul naturii, la munte. Drumeţiile îi prind atât de bine, că solista a început să se gândească tot mai serios să se retragă la munte şi să-şi facă acolo o stână de oi.
Fizz vinde case

În 2004, când s-a lansat, Fizz a şocat publicul: se îmbrăca în haine de blană lungi şi nu ieşea pe stradă fără cel puţin două însoţitoare de o frumuseţe răpitoare. După ce s-a tot străduit să scoată piese demne să intre în topuri, solistul a dispărut din showbiz la fel de brusc cum a apărut. În prezent, el a dat uitării titulatura Fizz şi foloseşte doar numele din buletin, Bogdan Croitoru, iar pâinea şi-o câştigă vânzând case şi apartamente.
Rita Mureşan se crede şaman

Fostul fotomodel şi designer s-a retras din lumina reflectoarelor de vreo doi ani, dedicându-se lumii spirituale. Acum, colindă lumea- n lung şi-n lat promovând iubirea, relaxarea şi meditaţia. Iată cum se recomandă: “Rita Andreea Mureşan, practician în Terapia cu Îngerii – gradul 2, Angel Mediumship, 4 grade infoenergetică, 3 grade reiki, iniţiere shamanică Peru, Cursant Cursul de Miracole”.
Lucian Viziru dă lecţii de tenis în Germania

Lucian Viziru, liderul trupei Gaz pe Foc, s-a lăsat şi de muzică, şi de actorie şi a revenit la pasiunea lui din copilărie: tenisul. De mai bine de jumătate de an, frumuşelul cu ochii verzi s-a mutat cu soţia lui, Ema, şi cu fiul, Mihai, în Germania. Acolo, fostul cântăreţ îi învaţă pe nemţi să joace tenis şi încasează 50 de euro pe oră.
Actorul Dragoş Pâslaru s-a călugărit

Actorul Dragoş Pâslaru a făcut un rol memorabil în filmul “Drumeţ în calea lupilor”, în care l-a interpretat pe Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare. Din păcate, în 1990 a căzut victimă mineriadelor din acea perioadă, iar bătaia cruntă primită de la ortaci l-a băgat în spital. După ce şi-a revenit, actorul a decis să se călugărească. Şi-a părăsit soţia şi fiul şi s-a retras la Mănăstirea Frăsinei, unde a devenit fratele Valerian. Acolo, a lucrat întâi la sectorul zootehnic, apoi ca bucătar, după care a devenit şeful cancelariei mănăstirii.
Sânziana Buruiană, consultant financiar la bancă

Sânziana Buruiană a decis să-şi construiască o carieră serioasă, de consultat financiar bancar. Fiindcă e prima dată când îşi pune în practică diploma de la ASE, bomba blondă se pregăteşte temeinic pentru noul loc de muncă, urmând un curs de specialitate. Momentan, ea lucrează cu jumătate de normă, dar după ce va căpăta experienţă, va fi în bancă, la dispoziţie clienţilor, opt ore pe zi.
Roxana de la Trident şi Marijuana creează bijuterii

Roxana Sârbu (foto stânga), una dintre cele trei fete care cântau cu blugii decupaţi pe fund în trupa Trident, s-a retras din muzică şi şi-a deschis un magazin în care vinde bijuterii – mai exact, brăţări din şnur roşu şi bănuţi de aur. Şi “cea mai fidelă fată” a hip-hop-ului, Marijuana (foto dreapta), pe numele ei real Dana Coteanu, a renunţat să mai cânte, preferând să facă bani de pe urma cerceilor şi a colierelor pe care le creează.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76b8559dc362c6dfa9e260416edecbeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_207a1a9aa1414a01e0ea2712218bb505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/10/24-POZA-MARE-Irina-Nicolae-carte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ploi-torentiale-vijelii-si-grindina-in-22-de-judete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paste-2027.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/laura-andresan-si-grasu-xxl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mihaela-radulescu-si-fiul-sau-ayan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rugaciune-izvorul-tamaduirii-vindecare-protectie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/crying-until-laughingsiras-nevetesig19-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-uber-ferrari-250-gto-35-milioane-palm-beach.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emag-e1776411882407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-ocolesc-primariile-reforma-lui-bolojan--foto-agerpres-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emisiune-preluata-realitatea-plus-europa-fm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.