O veste tragică a ajuns în Madagascar, unde Ionuț Iftimoaie a aftat că tatăl său a intrat în comă.

„Îmi vine, efectiv, să urlu de neputință! Toate alegerile pe care le-am făcut în viață au fost ca să pot fi alături de familie, de copii, de toți. Nu știu ce să fac… pe de-o parte mă gândesc că am tras atât de mult, pe de altă parte… lucrurile nu prea mai au rost”, a spus acesta în lacrimi.

„Întâi mama lui Neli, apoi sora lui Dima, acum tata… Dumnezeule, ce se întâmplă aici?!”, a mai adăugat Ionuț.

Vestea i-a afectat pe toți cei prezenți, mai ales că nu este primul concurent care trăiește o astfel de tragedie.

„Tot ce se întâmplă aici este o lecție de viață pentru fiecare. Indiferent ce se întâmplă aici, acasă viața merge mai departe cu sau fără noi”, a spus tristă și Oana Dedeu.

În cele din urmă, Ionuț a decis să își ia puțin timp înainte de a decide dacă va rămâne sau nu în competiție.

Lemurii, care au pierdut săptămâna trecută proba de Teritoriu, au primit apoi o pungă de orez, rația de hrană care să le ajungă pentru săptămâna pe care o vor petrece pe insula pustie. Iar pentru a o suplimenta, Silviu a ieșit la pescuit, în timp ce Mircea s-a cățărat în toți copacii, mânat de o foame continuă. „Degeaba mănânc mango, e ca și cum aș avea corcodușe, mai rău mi se face foame!”, a spus Mircea abătut.

De partea cealaltă, sportivii au ajuns pentru prima dată în sat, avându-i însă ca ghizi pe Mircescu și Oana, cei care au fost foarte bine primiți de localnici de fiecare dată. Aceștia le-au făcut cunoștință Crocodililor cu mama Voula și ceilalți membri ai tribului și, mai ales, i-au învățat cum se face trocul în acest colț al insulei.

ultimul trib 21 (1)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
„E greu să îți dai seama de niște oameni când îi vezi doar la probe… Dar aici i-am cunoscut mai bine pe Crocodili și sunt oameni luptători, competitivi, așa cum sunt și eu. Am văzut asta și astăzi, la probe, când nu mai puteau, dar în același timp vedeai că nu vor să renunțe”, a spus Oana.

O surpriză frumoasă a venit a doua zi, când concurenții au primit o pauză neașteptată, dar binemeritată. Iar dacă pe plaja pustie băieții au plecat la pescuit, în sat, Crocodilii au ieșit la recoltat de orez după metodele locale. Iar după ce au strâns un lan de orez, l-au uscat și au bătut boabele, la final abia au reușit să obțină câțiva pumni de orez și de făină de orez.

„Nu îți mai vine să arunci nimic de mâncare când vezi cât de multă muncă este! Noi, acasă, mergem la magazin și imediat cumpărăm un kilogram de orice”, a mărturisit Neli.

Chiar și cu ziua de pauză, a doua zi, înaintea jocului de Teritoriu, Mircea Zamfir a început să dea semne că este cuprins de epuizare. Mușchii de la o mână i s-au blocat, singura explicație fiind lipsa hranei.

„Eu am nevoie de foarte multă mâncare și mi-a fost și cam frig”, a spus Mircea în ciuda celor 30 de grade de afara. Colegii au decis astfel ca el să rămână pe margine la jocul de Teritoriu, dar chiar și în aceste condiții, Lemurii au câștigat proba și au evitat o nouă nominalizare.

În acest timp, Crocodilii au avut parte de o probă de coșmar după ce au avut de strâns de pe traseu mai multe piese de puzzle și, legați la ochi, la final, să recompună imaginea. Neli a reușit din nou să termine prima și a obținut imunitatea, în timp ce Alex Filip a devenit primul duelist după ce a încheiat proba pe ultimul loc.

„A fost o probă care nu are legătură cu aptitudinile mele, asta este… Eu sunt împlinit cu ce s-a întâmplat, cu siguranță drumul meu nu se va încheia aici”, a spus Alex Filip.

Strategia echipei roșii a fost inițial dezvăluită de Mircescu.

„O s-o votez pe Lola pentru că am stabilit deja cu Alex că dacă una dintre fetele noastre vor merge la duel, noi vom merge cu ele. Și pentru că el este la duel, o voi vota pe Lola”, a spus acesta.

„Acum este momentul meu să plec, simt asta. Și va fi un duel minunat pentru că vor lupta doi frați care nu au aceiași părinți. Dacă e să plec, sunt împăcată, mi-am învățat lecțiile, iar când voi ajunge acasă, în mod clar voi face niște schimbări în viața mea”, a spus Lola, care nu s-a sfiit să îl nominalizeze apoi pe Ionuț ca fiind cel care s-a ferit mereu de duel pe seama altora.

Citește și: PREDICȚII: Infractorii cibernetici vor folosi metode noi și sofisticate pentru atacurile informatice din 2019. Inteligența artificială va permite „atacuri smart”

 

O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Playtech.ro
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Observatornews.ro
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Horoscop 3 martie 2021. Fecioarele ar trebui să abordeze orice problemă cu mai multă seninătate
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2021. Fecioarele ar trebui să abordeze orice problemă cu mai multă seninătate
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)