Alexandra Căpitănescu a obținut cel mai mare punctaj din istoria României la Eurovision

Tânăra artista a cucerit publicul cu piesa „Choke me” și a reușit să strângă 296 de puncte, cel mai mare rezultat din istoria României la Eurovision. Alexandra Căpitănescu și delegația României au revenit duminică în țară și au susținut o conferință de presă la Aeroportul Otopeni.

Solista Alexandra Căpitănescu a fost întâmpinată cu aplauze la revenirea în țară. Artista a ocupat locul trei în clasamentul final al competiției și locul doi conform voturilor publicului.

„Suntem câștigătorii inimilor și asta e mai important decât niște note”, a declarat Alexandra Căpitănescu, la revenirea în țară.

Ediția 70 a Eurovision Song Contest a fost câștigată de Bulgaria. Dara a obținut cel mai mare punctaj cu piesa „Bangaranga”.

Sfatul pe care Alexandra Căpitănescu îl dă tinerilor artiști din România

Pentru Alexandra Căpitănescu, drumul către rock nu a fost deloc ușor. Artista mărturisește că a căutat mult și mai ales că gurile rele i-au spus adesea că trupele rock nu prind în România. Totuși, are un sfat pentru tinerii artiști la început de drum:

„Primul sfat pe care pot să-l dau tinerilor muzicieni este să devină atât de buni la instrumentul lor încât…cum să spun…mult timp mi s-a spus să postez pe TikTok și am postat, dar dacă nu îmi îmbunătățeam calitățile vocale, nu ajungeam aici. Cred că un artist ar trebui să fie atât de bun la un skill încât să devină stăpân pe el. Apoi celelalte”, a explicat ea.

Totodată, Alexandra Căpitănescu spune că un artist care pune pe primul loc promovarea va pierde esența și le reamintește tinerilor cât de important este să își asculte intuiția.

Alexandra Căpitănescu Finala Eurovision 2026 FOTO ProfimediaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Fiindcă dacă punem înainte promovarea, pierdem esența. Trebuie să vă ascultați foarte bine intuiția, fiindcă niciodată nu dă greș. Eu m-am căutat doi ani de zile, mi s-a spus că e imposibil ce fac, că în România nu faci nimic cu rock-ul”, a mai spus ea.

Ce spune Alexandra Căpitănescu despre rezultatul la Eurovision 2026

La sosirea pe Aeroportul Otopeni, Alexandra Căpitănescu a mulțumit fanilor și echipei care au sprijinit-o pe parcursul concursului. Artista a comentat și rezultatele oferite de juriu și punctele pe care le-a obținut din partea pubiclului.

„În primul rând vreau să vă mulțumesc tare mult că sunteți aici, pentru că ați fost alături de noi pe tot parcursul acestui concurs și nu numai.

Unii dintre voi ați fost de la început, de când nu ne știa nimeni, și pentru asta vrem să vă mulțumim. Acum, mă bucur că am luat locul trei și că am fost locul doi la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune, câștigătorii inimilor. Și cred că asta este mult mai important decât niște note acordate, în general”, a declarat artista.  

Cu privire la rezultatul obținut, cântăreața a adăugat: „Eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul și cred că publicul mereu are dreptate în orice”.

Artista a dezvăluit cheia succesului la Eurovision 2026

Alexandra Căpitănescu a subliniat importanța echipei în obținerea performanțelor de la Eurovision.

„Singură n-aș fi putut să fac asta, singuri, de fapt, n-am fi reușit să facem performanța asta. Ca un sfat pentru viitorii participanți de la Eurovision, dragilor, aveți nevoie de o echipă, aveți nevoie de oameni în care să vă puneți toată încrederea, fiindcă singur e foarte, foarte greu. Și asta mi-a spus chiar Jamala, câștigătoarea din 2016, mi-a spus că am mare noroc că sunt împreună cu o echipă atât de frumoasă”, a declarat solista.

Artista a mulțumit, de asemenea, tuturor celor care au sprijinit-o de acasă.

„Au fost atâția oameni de acasă care ne-au sprijinit, familiile, fanii noștri, persoanele care ne-au votat, România. România a demonstrat, în momentul de față, că poate fi un popor unit, un popor care își sprijină talentele. Mulțumim industriei muzicale și artiștilor care ne-au sprijinit și care ne-au postat, tuturor festivalurilor”, a mai adăugat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.