„Fetiţei mele îi gătesc de cele mai multe ori creveţi, supe, paste, salate şi chiftele marinate. Îi place să cureţe zarzavat, să amestece în sosuri şi să modeleze forme din aluat. După ce am câştigat şorţul MasterChef, i-am comandat fetiţei mele un tort special, în forma şorţului, de care a fost foarte încântată!”, a povestit Alexandru Hora într-un interviu.
Iată reţeta supei creme de cartofi, cu fenel şi crutoane de pâine cu care a impresionat juriul la „Proba cartofului”
Ingrediente
piper proaspat macinat, sare, 1 bagheta paine rustica, 25ml vin alb, 1 felie de jambon , 6 frunze de menta, 3 crengute de cimbrisor, 25g unt, 4 linguri ulei de masline, 1 lingura smantana, 1 rosie, 1 bucata de ghimbir, 1 catel de usturoi, 1/4 fenicul, 3 cartofi
Metoda de preparare
Am curatat cartofii de coaja, i-am spalat si i-am taiat cuburi. Am curatat ghimbirul, catelul de usturoi. Am pus oala la fiert cu apa si am pus cartofii, usturoiul si ghimbirul taiat in doua, la foc mare. Am pus sare (un varf de lingura).
Am curatat salotul, feniculul, dupa care le-am tocat marunt.
Am incalzit tigaia, am pus uleiul si untul si le-am lasat sa se incinga bine. Am adaugat si feniculul si am asezonat cu sare si piper dupa gust. Dupa ce am vazut ca s-a calit bine, am stins cu vinul, am lasat sa se reduca si am luat de pe foc.
Am curatat rosia de coaja, am tocat-o marunt si am amestecat-o cu frunzele de menta tocate marunt si o lingura de ulei, amestecand bine, dupa care am pus sare si piper dupa gust.
Am curatat crengutele de cimbrisor de frunze, le-am tocat marunt marunt si am pus o lingura de ulei de maslina peste si am amestecat bine.
Am spumat cartofii, sa ramana apa curata. Am taiat 5 felii de paine, le-am facut patratele egale si le-am pus in tigaia incinsa sa se prajeasca.
Am scos ghimbirul si usturoiul din zeama de cartofi. Am strecurat cartofii intr-o cratita, am pus inapoi la incalzit tigaia cu salotul si fenelul, am lasat sa se incalzeasca, am pus cartofii, am lasat sa se caleasca impreuna un pic cu amestecul sa ia gustul, am adaugat zeama de la cartofi fiarta, am dat un clocot.
Am blenduit supa bine, am verificat consistenta si am mai adaugat zeama sa ii dau consistenta buna, sa nu fie pireu, dar nici supa normala. Am luat crutoanele cand am vazut ca sant gata facute, am luat felia de jambon si am pus-o in tigaia incinsa pana s-a rumenit bine si s-a facut crocanta.
(Sursa: foodstory.ro)