La doar două zile după o petrecere de nuntă ca în povești, Alice Peneacă a făcut primele declarații despre schimbările și planurile care urmează în viața de familie. Deși mulți se așteptau ca proaspăt căsătoriții să își facă bagajele și să se îndrepte spre o destinație exotică, modelul a dezvăluit că luna de miere va mai avea de așteptat.
Cuprins:
Alice Peneacă și Dragoș Caliminte și-au unit destinele într-o ceremonie romantică în aer liber, înconjoarăți de rude și prieteni apropiați. Cu toate că evenimentul a fost un succes total, iar distracția a ținut până în zori, cei doi au decis să nu se grăbească cu plecarea în vacanța de după nuntă.
Principalul motiv pentru care tradiționala vacanță de după nuntă a fost amânată are legătură cu fetița cuplului, născută în vara anului 2023. Alice Peneacă a mărturisit că procesul de planificare este unul complicat, tocmai pentru că își doresc să găsească cea mai bună variantă pentru cea mică, de care nu s-au separat niciodată pentru o perioadă mai lungă.
„Încă nu am planificat nimic, nu ne-am decis. Trebuie să vedem cum facem cu cea mică, noi nu am plecat niciodată mai mult de o săptămână fără ea și ne e greu să luăm o decizie de genul acesta. O să plecăm cu siguranță. Nu chiar o lună, dar vreo două săptămâni o să plecăm undeva. Încă nu ne-am hotărât, avem mai multe locuri pe care ne dorim să le vedem și nu am apucat să le vedem împreună”, a explicat Alice Peneacă, potrivit Spynews.
Până când vor stabili detaliile vacanței de două săptămâni, Alice Peneacă se declară extrem de fericită de modul în care s-a desfășurat ziua nunții. Petrecerea a depășit așteptările mirilor, iar invitații au rămas pe ringul de dans până la ultimele melodii.
„A fost exact cum am visat toată viața. Mi-am dorit din suflet să se distreze toată lumea și să mă distrez și eu la fel de tare. A fost mai mult decât îmi doream, a fost o petrecere pe cinste! Aproape toată lumea a stat până la final. Am fost surprinși și noi, ne așteptam ca spre final să rămână doar prietenii cei mai apropiați, rudele… Dar aproape toată lumea a stat până la sfârșit”, a povestit ea pentru aceeași sursă.
Sursa foto: Instagram - Alice Peneacă