În urmă cu aproape un an, Alina Laufer aducea pe lume gemenii, prematur. După o perioadă lungă de stat în spital, aceasta a ajuns cu micuții acasă, iar de atunci a fost numai lângă ei. Soția lui Ilan Laufer a luat recent decizia de a-i duce pe cei mici, Davina și Nathaniel, la creșă.
Invitată în emisiunea moderată de Teo Trandafir la Kanal D, vedeta a mărturisit că programul micuților s-a schimbat acum, iar ea reușește să aibă mai mult timp pentru ea. Alina Laufer este bucuroasă că gemenii s-au integrat repede și că au început să mănânce singuri. Educatoarea păstrează tot timpul legătura cu ea.
„De când cu creșa au început să doarmă mai bine. Chiar suntem pe drumul cel bun și sunt foarte fericită cu decizia pe care am luat-o. Cei mici au un program foarte frumos. Pe vremea noastră nu ne dădeau mamele la creșă? Începeau femeile serviciul de la 4 luni. Nici eu nu am fost la creșă, nici la grădiniță”, a spus Alina Laufer.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Micuții nu au plâns după mama lor, ba chiar au fost foarte cuminți. Soția lui Ilan Laufer are un program foarte bine organizat, astfel că în fiecare dimineață îi duce pe Davina și Nathaniel la creșă. Ea nu se teme dacă gemenii s-ar putea îmbolnăvi, având deja experiență cu fata cea mare, Karina.
„Cu cei doi prințișori am adoptat altă strategie. Îi trezesc la 7, îi pun pe oliță, la 8.15 sunt la creșă și au acolo un program fantastic. Cântă, îi scot afară. Prima zi am stat cu ei, iar a doua zi educatoarea mi-a zis să stau 15 minute și să ies. Eu produc numai copii independenți, care nu plâng după mami. M-a sunat educatoarea și m-a întrebat când vreau să vin să-i iau. Am zburat până la creșă. Ei mâncau numai de la mine din mână, mâncare pasată. Au mâncat bucăți și nu s-au înecat. Nu te mai saturi de ei dacă îi vezi. După Ilan plâng foarte mult. Nu, nu sunt geloasă, pentru că e tatăl copiilor mei. Dacă ar fi vorba de altă persoană, da.
Am început deja de o săptămână. Nu ne este frică de muci. Am batista bebelușului, ser fiziologic”, a mai declarat Alina Laufer în emisiune.